Fabian Constantin, medaliat cu bronz la turneul internațional de karate „Bucharest Contact Open”

Sportivii de la CS Târgoviște au demonstrat din nou că pot concura de la egal la egal cu adversari de talie internațională! La cea de-a 23-a ediție a turneului internațional  „Bucharest Contact Open”, desfășurată sâmbătă, 31 octombrie, în Sala „Apollo” din București, sportivii clubului nostru au obținut rezultate valoroase, încununate cu o medalie de bronz și două clasări pe locul 5.

Competiția a avut un nivel ridicat de dificultate, reunind la start aproximativ 720 de sportivi, care au reprezentat 69 de cluburi, din 12 țări. Într-un asemenea context internațional puternic, CS Târgoviște a fost reprezentat de trei sportivi, care au luptat cu ambiție, determinare și dorința de a obține cele mai bune rezultate

Cea mai importantă performanță a sportivilor antrenați de Ionuț Munteanu a fost reușită de Fabian Constantin, care a cucerit medalia de bronz la kumite cadeți & juniori open, urcând astfel pe podiumul unei competiții internaționale de anvergură.

Același karateka a concurat și la juniori, la competiția de kumite – categoria +76 kg, la capătul căreia a încheiat pe locul 5. Din păcate, o accidentare l-a împiedicat să mai evolueze în meciurile de recalificare pentru o clasare superioară.

Un alt rezultat bun a fost obținut de Andrei Zagoneanu, care s-a clasat pe locul 5 la kata cadeți, după o evoluție solidă în fața unor adversari valoroși.

De asemenea, Andrei Jessica a avut și ea o prestație acceptabilă în proba de kata U14, contribuind la evoluția pozitivă a delegației clubului nostru.

Medalia de bronz și clasările pozitive obținute la ediția din acest a concursului „Bucharest Contact Open” confirmă munca depusă de sportivi și pregătirea acestora pentru competițiile de nivel înalt. Dincolo de rezultate, participarea la un turneu internațional de asemenea anvergură reprezintă o experiență importantă pentru tinerii karateka târgovișteni.

Foto și text: Clubul Sportiv Târgoviște

whatsapp image 2026 11 03 at 19.29.46 (1) whatsapp image 2026 11 03 at 19.29.46 (2) whatsapp image 2026 11 03 at 19.29.46 (3)

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media