DÂMBOVIȚA: Șapte arme neletale supuse autorizării, confiscate în urma mai multor percheziții

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în dimineața de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unor procurori din cadrul Parchetelor pe lângă Judecătoriile Târgoviște, Răcari și Pucioasa, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița.

În urma descinderii, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 7 arme neletale supuse autorizării, cu potențial letal, dintre care 5 puști și 2 pistoale.

Totodată, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale și au dispus drept măsura complementară anularea dreptului de portarmă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 

IPJ Dâmbovița

whatsapp image 2026 11 03 at 15.05.47


Rămâneți aproape de cele mai noi știri din Dâmbovița! Abonați-vă la canalul de WhatsApp al Gazetei Dâmboviței și primiți informațiile importante direct pe telefon. https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media