Putem vorbi despre un „joc drept”, chiar dacă nu toți avem aceleași condiții de pornire? De-a lungul vieții, ne aflăm constant în situații în care avem de învățat. Nu depindem exclusiv de un singur context sau de condițiile în care ne aflăm la un moment dat. Învățăm atunci când întâlnim contexte relevante, pentru că avem capacitatea de a ne adapta, de a ne însuși experiențe noi și de a relaționa cu ceilalți. În același timp, învățăm și care sunt meritele noastre – acele lucruri care depind de noi, de cine suntem și de cine alegem să devenim. Învățăm nu doar din ceea ce primim, ci și din ceea ce oferim, din modul în care ne implicăm și din schimburile pe care le construim cu ceilalți.
Acesta este cadrul în care îmi propun să discut despre ce înseamnă, pentru mine, un „joc drept”. Dar de ce depinde, de fapt, un astfel de joc? De capacitatea noastră de a înțelege? De cunoașterea împrejurărilor? Sau de felul în care interpretăm situațiile în care ne aflăm? În timp, ne formăm un anumit fel de a înțelege și a ne raporta la ceilalți prin învățare, prin participarea noastră la activități și, mai ales, prin relațiile cu ceilalți oameni. Relațiile valoroase pe care ni le formăm cu ceilalți în astfel de context rămân doar experiențe izolate sau devin repere pentru felul în care ne raportăm mai departe la ceilalți? Aceste relații pozitive pot să reprezinte un model interior, care ne însoțește și în celelalte contexte sociale în care ajungem.
În acest sens, un „joc drept” nu depinde doar de reguli sau de condiții, ci și de capacitatea noastră de a ne însuși din relațiile pe care le formăm și a duce mai departe aceste lucruri. Pe de o parte, avem nevoie de un anumit tip de putere – un sentiment de îndreptățire în ce privește ce facem și alegem să facem, în diferite situații. Cadrul este mereu îndreptat între noi și lumea în care experimentăm acest „joc”. Dar ce este ceea ce face legătura între fiecare dintre lumi? Avem nevoie de încredere și de relații și experiențe potrivite, care ne dau această încredere.
O întrebare care apare firesc este cum ajungem să ne vedem pe noi înșine prin ceilalți. Avem nevoie să fim recunoscuți, să fim văzuți, pentru a ne înțelege mai bine? Consider că problema pusă în mod corect este preocuparea noastră de a fi în relațiile potrivite, în care să investim, cât și ca ceilalți să investească în noi. Avem nevoie de prietenie. Nu avem nevoie să reflectăm ce suntem sau cine suntem. Este suficient ca acest lucru să se vadă în ceea ce facem – în gesturi mici sau în alegeri importante. Chiar dacă multe dintre contextele în care trăim ne pot dezavantaja, rămâne totuși un lucru esențial: are sens să continuăm să fim și să alegem cine suntem. Putem vorbi despre un „joc drept”, chiar dacă nu toți avem aceleași contexte, atâta timp cât avem mereu posibilitatea de a învăța și de a deveni cine suntem.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
