Partea întâi: Hamnet
Hamnet este fiul lui William Shakespeare, frate geamăn cu Judith; el trăiește între 2 februarie 1585 și 11 august 1596, decesul său producându-se cel mai probabil din cauza ciumei bubonice. Hamnet, romanul din 2020 al prozatoarei Maggie O’Farrell este ecranizat în 2025 de regizoarea Chloé Zhao, cunoscută îndeosebi pentru realizările sale independente premiate (cum ar fi Nomadland, 2020). Filmul urmărește povestea de dragoste dintre profesorul de latină, Shakespeare (Paul Mescal), și Agnes Hathaway (Jessie Buckley), o ursitoare de o frumusețe elisabetană aparte, chiar nedomesticită, ce alungă prin aura sa serafică ura și apare în fața lui aproape de nicăieri, din inima pădurii, descendentă a unui lung șir de femei vrăjitoare. În Sonetul 145, Shakespeare face referire la Anne Hathaway ca fiind cea care, potrivit jocului de cuvinte din numele ei propriu, „alungă ura” (eng. hate away): “‛I hate’ she alter’d with an end,/ That follow’d it as gentle day/ Doth follow night, who like a fiend/ From heaven to hell is flown away;/ ‛I hate’ from hate away she threw,/ And saved my life, saying ‛not you.’”
Însă legătura amoroasă e pusă în subsidiar de adevărata intenție din carte și din film, și anume crearea unor corespondențe livrești între moartea prematură a fiului și apariția figurii lui Hamlet în scriitura shakespeareană. Mutându-se la Londra în anii 1590 pentru consolidarea companiei sale de teatru, Shakespeare petrece din ce în ce mai puțin timp cu familia sa și se face vinovatul moral, cel puțin în ochii soției sale, de moartea fiului. Specialiștii consideră că, dacă până la această dată dramaturgul a scris cu precădere comedii, moartea lui Hamnet produce o turnură majoră în creația sa, care culminează, în acest exercițiu prelungit de doliu, cu scrierea celor mai cunoscute tragedii: Hamlet. Chloé Zhao scrie scenariul împreună cu O’Farrell, sprijinindu-se și pe eseul lui Stephen Greenblatt din 2004, The Death of Hamnet and the Making of Hamlet[i], explorând totodată agonia și futilitatea ce se ascund în spatele fiecărui dialog din tragedie: to be or not to be. În film, numele lui Shakespeare apare doar la final.
Filmul îmbrățișează o estetică mai degrabă metafizică, glosând pe marginea forțelor vrăjitorești, ale naturii tămăduitoare, alchimice sau destinale, și se concentrează pe valențele doliului mai mult din perspectiva lui Agnes, uneori chiar acuzatoare la adresa lui Will și la neglijențele sale paterne. Ceea ce face însă dramaturgul din durerea interiorizată este o operă de artă închinată doliului masculin – Hamlet care își jelește tatăl și care, în același timp, își caută și propria structură psihică. Pe parcursul întregii tragedii, el nu se poate hotărî între doliu ca repetiție și transfer al experiențelor nefericite din copilărie sau înaintarea în răzbunare (interpretările lui Sigmund Freud și Ernest Jones) care, conform eticii vremurilor pe care le trăiește, este imperativă. Celebrul său monolog chiar recunoaște strategia amânării pe care el o practică: „Și-așa întârziem sub vechi dureri/ De teama celor încă neștiute;/ Gândirea deci ne face lași pe toți.”[ii] Filmul nu oferă lămuriri satisfăcătoare în direcția rezolvării misterului – care a fost drumul exact de la traumă la nașterea acestei piese de teatru – , ci preferă să îl adâncească, poziționând-o pe Agnes, la final, într-un moment de anagnorisis, ca și cum ea își dă subit seama de magnitudinea și gravitatea travaliului traversat de soțul său timp de cinci ani, până la prima reprezentație a piesei. Din primul rând, ea este profund marcată de semnificațiile pe care soțul ei le transpune în tragedie. Iar în tragedie, rolul Fantomei este jucat de Shakespeare însuși.
În piesă însă Shakespeare inversează rolurile: tatăl Hamlet este cel care moare și care va reveni sub formă de Fantomă pentru a bântui imaginarul tragediei și conștiința vinovată a fiului, care poartă același nume. Pentru a supraviețui traumei și mai ales pentru a se dedica în continuare scriiturii, Shakespeare creează două personaje cu nume identic. Totodată, el se situează, la nivel simbolic, de partea tatălui sacrificat care moare, insistând prin aceasta în dorința de a-și vedea fiul în viață. Conflictul tată-fiu coordonează discursul dramaturgic și psihanalitic al filmului: John îl pălmuiește frecvent pe Will, frustrat de alegerea amoroasă și de nepotrivirea fiului său la mecanismele lumii. Will se revoltă, înștiințându-l că e ultima dată când ridică mâna la el – întotdeauna o imagine a tatălui trebuie să se stingă pentru ca fiul să poate răzbate, pentru ca acesta să își edifice propriul destin pe o lipsă sau o absență în lanțul relațiilor de familie.
De notat și că cele două prenume, Hamnet și Hamlet, sunt interșanjabile, iar sursele vremii menționează existența unor brutari vecini familiei în Stradford-upon-Avon, Hamnet și Judith Sadler, după numele cărora au fost botezați gemenii. În plus, în testamentul lui Shakespeare găsit la moartea sa, brutarul apare ortografiat drept „Hamnett”. O altă sursă de inspirație ar fi saga scandinavă Amleth a autorului danez Saxo Grammaticus din secolul XII: Shakespeare consultă traducerea franțuzească aparținându-i lui François de Belleforest. „Hamnetizarea” prin care trece Shakespeare nu presupune un doliu de dragul doliului, ci un proces scriptural al jocului serios cu realul morții, prin care fiul Hamnet nu este „cu totul” mort: din reziduu al existenței, el se transformă în materie biografică supusă resurecției și resemnificării postmortem.
Lectura lui Jacques Lacan asupra lui Hamlet este extrem de consistentă și ofertantă, deoarece psihanalistul îi dedică o bună parte dintr-un seminar, al șaselea din învățământul său: Le Désir et son interprétation/ Dorința și interpretarea sa, din anii 1958-1959. Seminarul se construiește în jurul unui dat clinic: dorința nu este legată de un obiect natural sau biologic, ci de unul fantasmatic. Este totodată seminarul în care Lacan elaborează prima logică a fantasmei, care va fi aprofundată ulterior în Seminarul XIV, La logique du fantasme/ Logica fantasmei din anii 1967-1967.
În perspectiva lacaniană[iii], în Hamlet se petrece – pe lângă o nebunie disimulată și un raport „primordial de rivalitate” vizavi de tată –, o identificare a subiectului cu falusul mortal: obiectul doliului, tatăl, se incorporează și cauzează o gaură în real – doliul ca Verwerfung (forcluziune în limba germană). Eroul nu are experiența propriei morți (pe care oricum nimeni nu o are), ci pe cea a altuia. El se divide între dorința infantilă față de mamă și dorința oedipiană de a‐și ucide tatăl. Tatăl însuși știe că e mort, că e fantoma (eng. the Ghost), corpul lui e purtat cu el, dar el nu e împreună cu corpul – regele e un lucru (fr. la chose; eng. the thing; germ. das Ding). Pe o linie interpretativă aproape identică, Freud remarcase deja în Interpretarea viselor că Hamlet trăiește sub aceleași auspicii ca Oedip. Piesa lui Shakespeare se construiește din ezitările lui Hamlet de a îndeplini răzbunarea, însă nu există niciun motiv pentru aceste nereușite. În ceea ce mă privește, filmul regizat de Chloé Zhao este doar o oportunitate pentru a expune data viitoare impasul dorinței lui Hamlet în nevroză prin câteva puncte esențiale așa cum îl analizează Lacan și care se originează într‐un refuz de castrare.
Noemina CÂMPEAN este psihanalistă, eseistă și poetă. Practică psihanaliza lacaniană în România și în Franța. Deține un doctorat în Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Organizează Colocviul Internațional de Cinema, Teatru și Psihanaliză (2018-2023), e interesată de relațiile și transferurile dintre cele trei domenii. Cărți publicate: Strindberg și Bergman. Perspective comparatiste asupra durerii inocentului (Cluj-Napoca, 2018); Nudul lui Pilat (poezie, București, 2005); Culori ectopice (poezie, București, 2022); Ecouri lichide de avocado (poezie, București, 2025)…
[i] Eseul poate fi consultat aici: https://www.nybooks.com/articles/2004/10/21/the-death-of-hamnet-and-the-making-of-hamlet/
[ii] W. Shakespeare, Tragedia lui Hamlet, prinț de Danemarca, Ed. Univers și Teatrul Național I. L. Caragiale, București, 1970, trad. de Vladimir Streinu, p. 75.
[iii] Seminarul se poate accesa liber la adresa: http://staferla.free.fr/S6/S6.htm.
Facebook
WhatsApp
TikTok
