2 aprilie… Ieri a fost ziua de naștere a lui Nichita Stănescu, dar fotografia aceasta, făcută sub privirea lui Cassius Clay, o regăsesc abia astăzi. Nu e niciodată prea târziu, chiar când e, sau cum spunea William Faulkner: „The past is never dead. It’s not even past.”
*
2 aprilie… Cu Gabriela Melinescu, invitați de Universitatea din Uppsala (probabil în 1986, 1987). Prima reîntâlnire de după plecarea Gabrielei din țară. Încă oarecum tineri…
*
3 aprilie… MĂRȘĂLUIM, MĂRȘĂLUIM… În ziua de 31 martie 2003 se stingea Mariana Marin („Madi”), poetă de un talent debordant și de un curaj de care puțini dintre băieții atât de talentați ai leatului ei literar s-au dovedit în stare. Aflat în plină grevă a foamei, m-am trezit cu Madi sunând la ușă – trecuse cu zâmbetul pe buze de „observatorii federali” postați în ușa blocului în care locuiam. Avea în mână un buchet de flori aproape ofilite. „Le-am smuls din Cișmigiu”, mi-a spus. Nu crezusem vreodată că pot fi atât de mișcat de un „furt din avutul obștesc”. După plecarea lui Madi, soția mea și eu ne-am ocupat timp de câteva zile cu stârpirea furnicilor care călătoriseră cu florile din Cișmigiu, iar apoi apăreau prin colțurile apartamentului nostru. „Aripa secretă” (volumul ei din 1986), dialog închipuit cu Anne Frank, era o provocare aruncată puterii; putere care și avea să o interzică. „Mutilarea artistului în tinerețe” (1999) este o călătorie între viață și moarte sau mai bine zis dinspre viață spre moarte: „Te uiți într-o bună zi prostit/la propria viață“/…/”Mărșăluim, mărșăluim/fiecare cu îngerul mortului său.” În urmă cu șase ani se stingea și Radu Călin Cristea, primul soț al lui Madi, după ce trăise și clipa în care un coleg de-al lor de promoție literară ceruse boicotarea editurii care publicase revelatorul rechizitoriu făcut de el, „cu materialul clienților”, în „Împăratul cu șapcă – Regimul Traian Băsescu și elitele sale”. Ce-ar fi zis Madi, mi-am zis, despre întâmplarea asta de neimaginat cândva? În numărul 17, 30 aprilie – 6 mai, din 2003 al „României literare” publicam un fragment dintr-un poem pe care i-l dedicasem. L-am recitit astăzi, gândindu-mă „prostit” de gândul că Madi s-a stins aproape acum un sfert de veac – „Fallen angel from a falling sky/I’m the evil you fight shy of…”
*
3 aprilie… Opțiuni secrete la vârf: Carrillo & Ceaușescu. Totuși, avea Le Monde și o ediție în limba română?
*
4 aprilie… În opinia mea, cel mai bun politolog român postdecembrist a fost grupul „Divertis”. Iată o evaluare oferită acum aproape 30 de ani: „Asta n-a-nțeles americanii, că suntem o oază de stabilitate – nu se clintește nimic aici.”
*
5 aprilie… „WE ARE AN EASTER PEOPLE AND ALLELUIA IS OUR SONG!” În această noapte catolicii și protestanții vor sărbători Învierea. În urmă cu aproape 40 de ani (Duminică, 30 noiembrie, 1986), Papa Ioan Paul al II-lea se afla în Australia, la Adelaide, unde rostea discursul papal Angelus (Îngerul Domnului). În vremuri de restriște, cum sunt cele de astăzi, când, mai peste tot în lume, disperarea tinde să devină mai mare decât speranța, cuvintele lui Ioan Paul al II-lea îndreaptă gândul spre lumină și curaj.
APOSTOLIC JOURNEY TO THE FAR EAST AND OCEANIA
JOHN PAUL II
ANGELUS
Adelaide, Australia
Sunday, 30 November 1986
- At the end of this Eucharistic celebration, I invite you to join me in praying the Angelus. This prayer takes its name from the Angel’s message to Mary: “Rejoice . . . the Lord is with you”. Soon, in the Christmas liturgy, you will hear those other words of joy which announced the birth of Jesus: “Listen, I bring you news of great joy, a joy to be shared by all the people”.
I have said before on another occasion: “In a true sense, joy is the keynote of the Christian message”. As I said then, my wish is that the Christian message may bring joy to all who open their hearts to it: “joy to children, joy to parents, joy to families and to friends, joy to workers and scholars, joy to the sick and to the elderly, joy to all humanity”. I now add: “joy – deep and lasting joy – to the people of Australia”.
- Faith is our source of joy We believe in a God who created us so that we might enjoy human happiness – in some measure on earth, in its fullness in heaven. We are meant to have our human joys: the joy of living, the joy of love and friendship, the joy of work well done. We who are Christians have a further cause for joy: like Jesus, we know that we are loved by God our Father. This love transforms our lives and fills us with joy. It makes us see that Jesus did not come to lay burdens upon us. He came to teach us what it means to be fully happy and fully human. Therefore, we discover joy when we discover truth – the truth about God our Father, the truth about Jesus our Saviour, the truth about the Holy Spirit who lives in our hearts.
- We do not pretend that life is all beauty. We are aware of darkness and sin, of poverty and pain. But we know Jesus has conquered sin and passed through his own pain to the glory of the Resurrection. And we live in the light of his Paschal Mystery – the mystery of his Death and Resurrection. “We are an Easter People and Alleluia is our song!”. We are not looking for a shallow joy but rather a joy that comes from faith, that grows through unselfish love, that respects the “fundamental duty of love of neighbour, without which it would be unbecoming to speak of Joy”. We realize that joy is demanding; it demands unselfishness; it demands a readiness to say with Mary: “Be it done unto me according to thy word”.
- Mary, our Mother: I turn to you and with the Church I invoke you as Mother of Joy (Mater plena sanctae laetitiae). I, John Paul II, entrust to you the Church in Australia, and ask you to pour out upon all her members that holy human joy which was God’s gift to you.
Help all your children to see that the good things in their lives come to them from God the Father through your Son Jesus Christ. Help them to experience in the Holy Spirit the joy which filled your own Immaculate Heart. And in the midst of the sufferings and trials of life may they find the fullness of joy that belongs to the victory of your Crucified Son, and comes forth from his Sacred Heart.
Today is the feast of Saint Andrew, the Patron of the Church of Constantinople. Every year the Church of Rome sends a delegation to share this feast, just as the Church of Constantinople does for the feast of Saints Peter and Paul. Once again I send greetings to our beloved sister Church. © Copyright 1986 – Libreria Editrice Vaticana
*
5 aprilie… Ieri am fost în Shepherdstown, Virginia de Vest. Localitatea, fondată în anul 1762, se pregătește să se apere împotriva unui posibil atac militar hotărât de laureatul Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2500 – Donald J. Trump.
*
5 aprilie… 1977, Iași, Festivalul Național de Poezie „Mihai Eminescu”… Reporterul Grigore Ilisei îi șoptește lui Laurențiu Ulici: „Tovarășe viitor președinte, este adevărat că ați făcut rost pentru Uniunea Scriitorilor de un varujan?” Ulici: „Adevărat, Grigore. E pe țeavă. Vine la pachet cu un vosganian.” Dinescu trage cu urechea și-și zice: „Fugiți, bă, dracu, de-aici! Am mai văzut eu sergenți de noapte murind ziua…” La aflarea veștii, eu rămân și bouche bée, și cu gura căscată. Așa sunt și astăzi. Obișnuită cu necazurile, Ileana se uită resemnată spre golul istoric care ne așteaptă. (Această amintire nu este în totalitate un produs al IA)
*
8 aprilie… SIMPLU… În aceste ore mai tot românul are un cuvânt de bine despre Mircea Lucescu. De ce nu aș avea și eu. Drumurile ni s-au încrucișat la Școala Sportivă Nr. 2 prin anii ‘60. Pe amândoi ne-a adus acolo Victor Stănculescu, profesor de Educație fizică și inimos antrenor de fotbal, dar în perioade diferite. Pe Mircea, când Stănculescu a preluat echipa Școlii Sportive, pe mine – cu puțin timp înainte de a părăsi echipa. A existat o perioadă neclară, de tranziție, până când echipa a fost preluată de Traian Tomescu. Mircea era deja cu un picior la Dinamo, „racolat” de Traian Ionescu, Mircea Sandu pleca și el, eu rămâneam cu un grup care venea din urmă, mai tinerii Vlad Marica, Sever Roxin, Lică și alți câțiva. L-am reîntâlnit prima oară pe Mircea la Craiova, după un meci Universitatea – Dinamo. Mă pierdusem de mașina și grupul cu care venisem de la București. Mircea m-a văzut, m-a întrebat ce fac, i-am spus – „Hai cu noi în autobuz, dar să nu spui nimănui că ești stelist…” Am stat împreună, am vorbit despre una, despre alta, până a scos la vedere o carte și l-am pierdut. După o vreme l-am întrebat ce citește. „Un dicționar?” „Un ce?” „Un dicționar?” „Ce dicționar?” „Român-Spaniol.” „Puteați să câștigați azi”, i-am spus după o vreme. „Nu, nu puteam.” „De ce?” „Simplu – dacă am fi putut, am fi câștigat.” Apoi a băgat nasul din nou în dicționar. Da, simplu. După ce m-am căsătorit și Florin Cheran și Sânziana Pop au fost nașii noștri de cununie, l-am reîntâlnit pe Mircea de câteva ori. Venit o dată în vizită la Mogoșoaia, ne-a găsit pe Florin, Dan Cristea, un băiat de la bucătărie și pe mine jucând o miuță pe iarba din curtea castelului. „Salut.” „Salut.” „Nașul știe că finul e stelist?” Râsete. Peste ani i-am urmărit cariera cu admirație. Mai de fiecare dată când adăuga încă un succes în dreptul numelui său de jucător sau de antrenor, îmi aminteam ce-mi spusese Titi Teașcă despre Mircea pe când urmăream un meci împreună: „Ăsta are și cap, nu doar picioare. Uită-te ce face…” Se spun multe lucruri astăzi. Printre cele multe și acela că de ar fi renunțat la antrenatul problematicei echipe naționale, Mircea Lucescu ar mai fi în viață. Nu știu ce să zic. Sau poate știu: „Simplu, dacă ar fi putut…” Odihnește-te în pace, Mircea.
*
11 aprilie… O reamintire… poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt… În așteptarea Stării a Treia… 9 apr. 2023… Iată o săptămână în care putem renunța la pasiunile zilei pentru a medita. Pentru asta nu trebuie să fii neapărat credincios. Trebuie doar să accepți că nimic nu începe și nu sfârșește cu tine. „18. Primăvară dulce, Fiul meu preadulce. Frumusețea unde Ți-a apus?” „48. Robilor tăi, Maică, Dă-le ca să vadă ‘Nvierea Fiului tău!” Și într-o zi, cerurile se vor deschide…
*
11 aprilie… ALTE SĂRBĂTORI… Primesc din partea unui prieten un grup de fotografii postate de Andrei Păunescu, fiul lui Adrian și al Constanței. Este seara Ajunului de Crăciun 1973. Copiii (Ioana și Andrei) cred în existența Moșului. Adrian, Moțu, Ancuța și eu încă sperăm că, dacă tot nu putem schimba lumea, măcar putem să o facem mai suportabilă pentru noi și ceilalți. Și copiii, și noi ne-am înșelat. Poate alți copii vor reuși. Trebuie!
*
19 aprilie… Un gând… „Oh, ce splendidă și fermecătoare infinitate de spațiu, despre care lumea nu știe nimic! Rusia! „- (Nikolai Gogol)
*
20 aprilie… Alt gând… „Rien ne vous tue un homme comme d’être obligé de représenter un pays.”- (Jacques Vaché, scrisoare adresată lui André Breton)
*
21 aprilie… Un articol apărut mai pe la începutul secolului trecut rămâne actual și în 2026. Este semnat de „un oarecare Nicolae Andrieș” (aka Tudor Arghezi) în revista „Bilete de papagal”, Nr. 26, Vol. III. Singurul lucru care se schimbă, din când în când, în politică este numele partidului din finalul articolului. În rest – nemișcare profundă:
„DESPRE POLITICĂ… Politica la noi e ciumă şi meserie. Ciumă pentru cei mulţi, înşelaţi totdeauna, buni numai pentru vot. Meserie pentru câţiva – rentabilă, onorabilă, sigură. Nu cere nici studii, nici caracter. Un taler cu două feţe. O noţiune pe jumătate trivială, care serveşte de cămaşă, plapămă, frac şi cameră de automobil. Născocire veche, dintr’o vreme când oamenii nu ştiau pentru ce să se mai certe. Conglomerat de ambiţii, pasiuni, pofte şi gânduri bune. Goană fără sfârşit după putere. Sete veşnic nepotolită. O boală stranie. În zilele noastre când ia forme acute, cafenelele cunosc devere uriaşe. Cu o lună înainte de alegeri funcţionarii nu-şi mai văd de slujbă, oamenii de treburi, avocaţii de clienţi, doicele de copii, ţâncii de biberon. Toată lumea face politică. Adeseori fără argumente: cu înfăţişarea, vocea şi pumnul. Politica fără svonuri, combinaţii, şoapte, pertractări, şvarţ şi tutun e ca nunta fără lăutari. În politică, mai mult ca în orice altceva, acţiunea primează. Gândul politic fără acţiune e schilod. Meşteşugul vorbelor nu e obligator. Alături de cunoscuţii tenorino, câţiva peltici şi bâlbâiţi au făcut minuni în politica românească. Nu cere nici posibilităţi excepţionale, nici bogăţie intelectuală. Prea deştepţilor le rupe gâtul. Inteligenţa covârşitoare e un lux, cu care nu poţi ajunge decât tangenţial, şi cel mult, un mare ziarist. În politică – formula e cunoscută – a prevedea e totul. Unii din oamenii noştri, de meseria amintită, au mers mai departe spunând: a prevedea însemnează oarecum a şti din vreme. A şti e egal cu a fi bine informat. Adică o nouă ocupaţie remunerată din care trăiesc băieţii de casă şi spionii de abjectă speţă – ceia ce francezul numeşte mouchard. Politica se realizează cu cadre, programe, ciomege, şoşeli, momeli, cucoane şi câte o dată chiar cu capul. Făcută cu pasiune, cu bună credinţă, poate duce la sărăcie veşnică. Ca şi în alte cariere, în politică norocul primează. De aceia, în această îndeletnicire, deseori porcii ajung cel mai departe. Un teoretician, observând că relele de care sufere un Stat sunt, în cea mai mare parte, de origină politică, a socotit că remediile nu pot fi decât tot politice. De aici formula: politique d’abord. Unul din imperativele politicii e să nu pierzi trenul. Aşa ca în teatru intrările. Întârzierile, chiar mărunte, pot fi fatale: îţi ia altul locul or puterea. În prezent politica e cozonacul de toate zilelele al liberalilor. Ceilalţi mănâncă pâinea neagră a opoziţiei.”
*
22 aprilie… 2011… REVEDERE CU ILIE CONSTANTIN DUPĂ 35 DE ANI…
“Asurzit de atîta inimă,
pierii, nemaiputînd să îndur
vacarmul orb ce mă alcătuia.
Atunci porni în zbor fără mișcare
nemișcătorul tron de piatră,
prin cerul mult, nelocuit și fără stele
dar luminat în vioriu, cum doar oceanul
în preajma clarilor ghețari.
Și nemișcarea mă purtă spre El,
iar El era imens și fără asemănare:
grumazul i se arcuia cumplit, copitele
erau de aur, toate cinci.“
(Ilie Constantin, Ritual de inițiere)
*
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA
Facebook
WhatsApp
TikTok
