- Remember – Emil Belu…
Acum două săptămîni, a plecat dintre noi, la Montreal, unde a locuit în ultimele trei decenii, prietenul nostru, al cititorilor noștri, Emil Belu. Cel care în fiecare zi de duminică ne-a bucurat cu eseurile sale în fiecare săptămână din ultimii vreo trei ani. Nu l-am întîlnit niciodată pe acest foarte interesant și subtil eseist, dar în cîțiva ani, citindu-ne și corespondînd, ne-am trezit prieteni. Poate ne-au legat anumite afinități culturale și intelectuale, precum și umorul. De altfel, mai întîi am primit de la el glume textuale sau grafice, unele produse de umorul său, altele colportate. Grație unui prieten comun, scriitorul, de asemenea din Montreal, Mircea Gheorghe, mi-a parvenit cartea sa, Vămile albastre, cea de-a doua ediție, apărută la Iași, pe care am semnalat-o aici cu un entuziasm normal, cartea îmi plăcuse foarte mult. Văzînd prin urmare cu cine am de-a face, i-am solicitat colaborarea. La început a fost sporadică, pe sărite, apoi s-a consolidat. Am publicat un prim ciclu memorialistic, Amintiri din studenție, apoi Bellissimes, notele sale din exil, ajunse la episodul 99. Știu de la el că mai există un dosar de „bellissimes” în computerul său și aștept ca prietenul nostru comun, evocatul Mircea Gheorghe, să aibă acces la computer și să-mi trimită ceea ce pregătise Emil, astfel încît să ne mai bucurăm o vreme de scrisul său atît de atașant. Domnul să-l ocrotească pe Emil, pe măsura faptelor bune și a bucuriilor pe care le-a produs celor din jurul său, inclusiv nouă, cititorii săi statornici.
- Poezii de aprilie…
Symposion
poezia este făcută din idei a spus pictorul
deși plecase de multă vreme din clasicism
a dat din cap aprobator filosoful în vreme ce
un poet după gustul meu cam gongoric a spus
că poezia se face cu metafore și alți tropi
vă înșelați a spus un al doilea poet vă înșelați
poezia se face întotdeauna doar cu cuvinte
nu nu ea se face din imagini am spus eu
și am crezut că am reușit să pun capacul…
ne înșelam toți poezia se face cu toate acestea
dar toate acestea nu sînt poezia sînt doar
cărămizi din care nu va crește niciodată
un edificiu fără un liant misterios un fluid
în care curg sîngele fierbinte al poetului
și respirația rece și aburoasă a muzelor sale!
18 Aprilie 2026, în Iași
Femeia care adulmeca iarba
cosașii s-au îndepărtat în marele parc și prospețimea
îmi inundă plămînii dinspre sacii coșuri de lîngă bancă
de acolo bîntuie mai puternic parfumul acesta esențial
pe care îl port întrupat din îndepărtata mea copilărie…
femeia de vis-a-vis frumoasă femeie pare amețită așa
cu pieptul nu mai puțin invadat de aburii verzi străvezii
vîrsta nu i-a oferit la fel de multe ocazii de antrenament
e mai nouă în experiența aceasta nu-i propun un schimb
dar n-o voi uita niciodată va rămîne în engrame parfumate
de parcă ar fi săpată în cea mai neagră mai dură piatră!
20 – 21 Aprilie 2026, în Iași
Trei poeme pascale din AD 2018/ 5778
Poem pascal
Prietenii în sărbătoare sînt departe, la mii de leghe,
dar îmi amintesc sărbătorea aceasta, lungile șiruri
de sărbători ca niște perle pe un fir elastic de mătase,
de parcă acum, în aceste zile, s-ar petrece –
gustul pîinii nedospite muiate în lapte sau ceai de mentă,
cu doar un strop de miere, un vîrf de linguriță,
prăjiturile acum interzise, iar prin crăpătura dintre perdele
frumosul sfeșnic de argint cu șapte brațe simetrice
al Doamnei Rozica cu lumânări palpitînd în penumbră.
Și chitara cu șapte corzi a Ellei zbîrnîind pe sub vocea
ei catifelată, cu accent nemaiauzit din Odessa –
și era sărbătoare cînd mergeam în vizită, să ne cînte,
mereu în hainele bune, eu cu pantaloni lungi
în orice anotimp, că Ella era singură și așa se cuvine!
Iar cînd sărbătorile noastre și sărbătorile lor cădeau
unele peste altele, trocul culinar era o nebnnie
și era o nebunie și să crezi că nu se va încheia vreodată!
Și sfîrșitul a sosit fără să ne dăm seama, cu fiecare plecare,
cu fiecare îmbrățișare de pe urmă și cu toate urările de bine,
care se cuveneau – și totul s-a sfîrșit în ziua, în seara,
în noaptea unui mare cutremur. Puțin înainte de Paște…
30 Martie – 1 Aprilie 2018
Povestea
Era primăvara, mergeam spre cinci ani, și silabiseam cartea
prin silința bunicii Ruxandra, citeam fermecat și spăimos
și nu voi ști niciodată, eu niciodată nu voi ști dacă farmecul
și dacă groaza veneau din carte, din poveștile fantaste
sau doar pentru că știam de-acum legătura nevăzută
dintre cuvinte și lume și dintre cuvintele însele
și cum am mai spus că eu și numele scris de mine
eram cumva același lucru, poate aceeași ființă…
Dar la biserică mergeam de multă vreme, de cînd puteam
merge pe picioarele mele ținut de mînă de bunica Ruxandra,
tezaurul nesfîrșit, netulburat de credință al casei noastre.
Și la treisprezece ani, prin comuniune cu mine,
n-am mai mers la biserică, care părea să sune a pustiu,
îngerii transparenți nu mai bîntuiau văzduhul afumat,
n-am mai ținut postul, am descoperit ceva înăuntru,
ceva mai fierbinte decît flacăra lumînărilor, mai parfumat
decît toată smirna și toată tămîia din lumea aceasta…
Am înțeles de ce mereu în același moment, la slujbele
de rînd sau la marile sărbători, pe bunica o lăsa puterea
picioarelor și-mi spunea – hai să mergem acasă…
Și la mitropolie intram doar în lungi după-amieze de vară,
cînd soarele, prin vitralii, desena colorat piatra podelei
și lumina ochilor mei se amesteca cu lumina aceea spectrală,
fuzionau amîndouă pînă simțeam respirația ritmică
a unui spațiu, a unui timp în care intram ca-ntr-o găoace,
într-o întoarcere spre clipa dinaintea marelui bang,
de dinaintea alungării în această ipostază feroce a lumii.
Și vinul nu rămîne cum a fost el sortit în carte să fie
dacă îl torni într-un potir ciobit și murdar, așa cum
nici Domnul n-a angajat slujbași să împrăștie harul…
3 – 4 Aprilie 2018, în Iași
Pastel în durată…
Din rugii viței de vie ieri tăiate, din focurile
presărate peste cîmp și din parfumul caprelor –
un ied alb sare ritmic după o ramură înmugurită
care s-a strecurat imprudent printre scînduri -,
mai întîi, apare înscenarea agrestă din romanul
cretan al lui Nikos, apoi scena princeps din ieslea
lipită de marginea unui deșert sărac și filmul curge
printre măslinii care umplu dealul cu nume de munte
și mai departe, mai departe, trei zile dilatate, apoi
contractate într-un timp condensat, timpul sărbătorii.
Și se aud în noapte, de peste dealuri, de la poalele
zdrențuite ale crîngului cu mugurii explodați,
se aud vocile cîntînd osana, osana și aleluia,
peste mormintele crescute în panta ușoară.
Și prima zi se ascunde în noapte de parcă
ar fi vorba despre ultima, despre cea din urmă zi…
Numai prunii sălbateci și-au scos jerbele albe
la defilare…
8 – 10 Aprilie 2018
- Prima pagină…
Din teragrupajul primit de la vechiul meu prieten Radu Lupașcu…
Mersul la biserică nu te face credincios, așa cum statul într-un garaj nu te face mașină…
*
Experiența este un lucru minunat: iți permite să recunoști o greșeală atunci când o repeți.
*
Greutatea normală: nu trebuie să cântărești mai mult decât frigiderul tău.
*
Dacă trebuie să alegi între doua rele, alege-l pe cel pe care nu l-ai mai încercat până atunci.
*
Nu testa niciodată adâncimea apei cu ambele picioare.
*
Dragostea „eternă” durează trei ani.
*
A avea conștiința curată înseamnă a avea memorie proastă.
*
Cei cinstiți sunt inadaptații societății.
*
Peștele care luptă împotriva curentului moare electrocutat.
*
A greși este omenește, a da vina pe altul este și mai omenește.
*
Cel mai important nu este „să știi”, mai important este să ai telefonul celui care știe.
*
Eu nu sufăr de nebunie, mă bucur de ea în fiecare minut.
*
Banii nu fac fericirea, o cumpăra gata făcută.
*
Inteligența mă urmărește, dar eu sunt mai rapid.
*
Fugi de tentații, dar încet, să te poată ajunge.
*
Există o lume mai bună, dar este foarte scumpă.
*
Există două cuvinte care îți deschid multe uși: „trage” și „împinge”.
*
Nu bea la volan, te lovești de ceva și se varsă băutura.
*
Orice bărbat are nevoie de o femeie, fiindcă sunt o grămadă de lucruri pentru care nu poți
să faci guvernul vinovat.
*
Fiecare al cincilea om e chinez. Și noi suntem cinci în familie, deci cineva e chinez. Poate tata sau mama, poate frate-meu mai mare Costel sau frate-meu mai mic Ho-Xiao-Pen. Eu cred că-i Costel.
*
M-am sculat cu stângul. Mi-am îmbrăcat cămașa, s-a rupt nasturele, am luat servieta, i s-a rupt toarta, deja mi-e frică să mă duc la budă…
*
Prieteni sunt acele persoane care te iubesc, cu toate că te cunosc bine.
*
Psihiatrii zic că una dintre patru persoane are o deficiență mintală. Daca ești cu încă trei amici și nu ai observat nimic ciudat, atunci nu te gândi la chestia asta!
Toni Prat: Despre depresie
Am citit recent cartea lui William Styron despre depresie, despre propria și cumplita sa depresie. Am învățat ceva de acolo, să nu mai folosesc cu ușurință termenul pentru a denumi stările proaste prin care trec uneori. Dar lectura mă ajută și să pricep cît de potrivită este metafora imagistică folosită de Toni Prat pentru a figura depresia. Da, din depresie nu poți ieși de unul singur, este nevoie de cineva care să facă o copie cheiei sau care să aibă șperaclul potrivit. Spargerea lacătului nu e posibilă, distruge și ființa pe care dorești s-o salvezi. Îi mulțumesc profesorului Septimiu Chelcea pentru expediție. Lectură cu folos tuturor, depresivi, fals depresivi au ba!
Această imagine simbolizează esența depresiei: o stare în care posibilitățile proprii de eliberare rămân captive. Resursele, care, în mod normal, ar permite ieșirea din blocaj, devin inaccesibile, pentru că soluția s-a contopit cu problema. În depresie, gândirea devine autoreferențială: mintea construiește un sistem închis care se validează pe sine, în care orice încercare de deschidere este reinterpretată pentru a întări închiderea – spunea psihiatrul american Aaron T. Beck (1921 – 2021). Prin neajutorarea învățată, psihologul american Martin Seligman (n. 1942), a arătat că, după eșecuri repetate, persoana interiorizează că acțiunile sale nu schimbă nimic, chiar dacă cheile sunt vizibile și la îndemână. Totuși, depresia nu este doar o patologie sau o eroare cognitivă. Ipoteza realismului depresiv formulată în 1979 de psihologii americani Lauren B. Alloy și Lyn Y. Abramson propune o viziune surprinzătoare: persoanele deprimate percep adesea realitatea mai precis decât cele care nu sunt deprimate. În timp ce „normalitatea” se protejează prin iluzii pozitive, deprimatul captează brutalitatea lumii fără filtre. Nu este o lipsă de viziune; este o luciditate care arde. Această luciditate, însă, imobilizează. A vedea lucrurile așa cum sunt, fără refugiul distorsiunilor adaptative, face viața insuportabilă. Aici lacătul devine simbolul paradoxului: a avea cheia adevărului nu servește la deschiderea ușii dacă acest adevăr este tocmai ceea ce te ține închis. De aceea, în ciuda faptului că posedă înțelegerea și instrumentele, depresia necesită adesea o intervenție externă. Nu este o problemă de lipsă de cunoaștere sau de voință. Este o imposibilitate structurală: când cheile fac parte din mecanism, nu le poți acționa din interior.
Barcelona, 15. 04. 2026
- De la prieteni…
Am găsit în revista Babel, la sesizarea scriitorului Ion Fercu, cîteva întîmplări dintr-un război în curs, care cuprind și un anume caz. Autorul, Andrei Schwartz a avut puterea să le înregistreze în ciuda rachetelor și dronelor care îi vîjîiau pe deasupra capului sau explodau în apropiere. Vă doresc să nu aveți ocazia să treceți prin asemenea întîmplări, cu tot hazul lor!
Andrei Schwartz: Întâmplări hazlii pe timp de război
Actualul război al Statelor Unite împreună cu Israelul împotriva Iranului a provocat multe suferințe, pierderi de vieți omenești, răniți, distrugeri de locuințe, tulburări psihice atât la copii cât și la adulți. Israelienii au încercat să adapteze condițiilor de război, să nu stea tot timpul acasă, în apropierea adăposturilor, ci să iasă la cumpărături, să-și viziteze rudele și prietenii, să-și continue activitățile sportive, ba chiar să meargă la cafenea. În cele patruzeci de zile cumplite ale războiului, oamenii nu și-au pierdut curajul și nici simțul umorului și pe parcursul acestor zile deloc vesele am avut parte, totuși, și de întâmplări hazlii.
***
Într-o zi m-a prins alarma în oraș. Cum nu am găsit un adăpost în apropiere, am fost nevoit să parchez mașina pe o stradă lăturalnică, vizavi de Cimitirul Central (un loc bun, nu-i așa?) și, conform indicațiilor Comandamentului din Spatele Frontului, m-am culcat pe burtă pe peluza unui parc și mi-am apărat capul cu mâinile. După câteva secunde a pornit alarma și o dată cu ea și sistemul de irigație a peluzei. Ca un cetățean disciplinat, am rămas un sfert de oră nemișcat, timp în care m-am făcut ciuciulete. Nu era destul atacul cu rachete, mai trebuia să pornească și apa în același timp?? Prietenii m-au consolat spunându-mi că am ales locul cel mai bun, lângă cimitir. Și unde mai pui că în vecinătate se afla chiar și o florărie.
***
Cu altă ocazie alarma m-a prins pe autostradă. Am coborât din mașină și m-am adăpostit într-un șanț, culcat pe burtă și cu mâinile apărându-mi capul. Lângă mine era un cuplu: femeia era culcată reglementar, pe burtă, dar bărbatul era pe spate. După ce a trecut pericolul, l-am întrebat pe bărbat de ce nu se culcase pe burtă, așa cum se recomandă.
– Pentru că am burta prea mare, mi-a răspuns el. Trebuie să fac cură de slăbire.
– Începe cât mai repede, până mai e război, i-a spus femeia.
***
Altă dată alarma m-a prins în piscina Centrului Sportiv. Am ieșit cu toții din apă și ne-am adăpostit într-un bunker spațios. Totul s-a desfășurat în ordine, doar că nu mi-am găsit hainele la garderobă. În chiloți de baie și sandale m-am adresat supraveghetorului piscinei. S-a dovedit că un bărbat pe care alarma îl prinsese în garderobă luase în grabă nu numai hainele lui, ci și pe ale mele.
***
În momentul în care se semnalează că Iranul a lansat o rachetă și se cunoaște direcția aproximativă, Comandamentul din Spatele Frontului trimite cetățenilor un avertisment pe celular. Acesta le asigură 7-8 minute în care își pot căuta un adăpost. Un prieten mi-a povestit că a auzit mai multe alarme care nu erau precedate de avertisment și de fiecare dată a intrat în adăpost. A întrebat și pe alții dacă au auzit alarme fără avertisment, dar nu. Văzând că a fost unicul în această situație, s-a lămurit repede ce declanșase alarma: omul avea un papagal care vorbea și imita și sunete, printre care și alarma. Nu mi-a povestit cum și-a pedepsit papagalul…
***
Actualmente suntem într-o perioadă de armistițiu. Sper, la fel ca mulți alții, că armistițiul prevestește sfârșitul conflictului, chiar dacă nu vom mai avea parte de asemenea întâmplări hazlii…
Sorin Mitulescu: Festivaluri și Serbări la Dunăre
Iată o nouă proză satirică primită de la sociologul convertit în prozator Sorin Mitulescu. Cum îi șade bine prozei umoristice și/ sau satirice, e inspirată din realitatea zilei. De data aceasta din moda festivalurilor, serbărilor și „zilelor”, care au invadat orașele, tîrgurile, satele, ba chiar și cătunele noastre, cu un entuziasm poate demn de o cauză mai importantă. Lectură plăcută tuturor!
Cum se recunoaște chiar și de unii comentatori locali[1], pe firul Dunării de Jos se află, la distanță foarte mică între ele, două cetăți mari și frumoase și care – știe o lume întreagă – nu se pot suferi una pe alta. Orice prilej e bun, de la un meci de fotbal la un concurs de miss pentru a intra în competiție și a dovedi inferioritatea adversarilor, Și cum la fotbal nu prea se mai poate, că într-una din cetăți sportul ăsta a murit definitiv, iar fetele frumoase se cam duc pe alte meleaguri, ce se gândiră edilii locali, păi hai să ne luptăm în festivaluri ! Așa că într-o zi, prin luna februarie, primarul celui mai mare dintre cele două orașe de la Dunăre l-a sunat pe prietenul lui, un fost coleg de partid și patron de firmă (PrAF SRL) cu multiple domenii de activitate și multe conturi pentru contracte cu autoritățile: Măi Florine, ce faci măi, nu te-am mai auzit de mult. Sau ai înghețat prin bordeiașul tău cu confort sporit (lasă că știm noi, încălzire în pardoseală, piscină interioară și tot dichisul)? Ei, n-am înghețat șefu, doar vodca mi-a cam înghețat în congelator , am pus-o acolo de la Anul Nou și n-am mai umblat la ea, că m-au speriat ăștia cu analizele lor la Spital, cică am ficatul prea gras. M-am făcut băiat cuminte șefu și mă mai odihnesc. Bine mă Florine, lasă prostiile și vin-o mâine pe la mine să discutăm ceva mai interesant decât ficatul tău. Bine șefu, am înțeles, mâine dimineață sunt la dumneavoastră, să vedem ce treabă îmi dați. A doua zi, Florin intrând în biroul Primarului îi găsi adunați pe mai mulți dintre cei cunoscuți de el dintre oamenii de bază ai urbei: șeful de la Poliția locală, cel de la Parcuri, pe patronul unei agenții de turism și transporturi cu autocare (care ducea și suporterii clubului local când aveau meciuri în deplasare și trebuia să încurajeze echipa) și chiar un Căpitan local, proprietar de bărcuță cu motor pe Dunăre, capabil să plimbe câte 4-5 turiști până pe malul celălalt și înapoi. În plus, doi tineri de la presa locală. Apăru apoi și primarul grăbit ca întotdeauna. Le spuse de ce i-a chemat în două vorbe: Măi, cred că nu ați uitat că în ultimii 20 – 25 de ani, în primăvară am tot organizat Festivalul scrumbiei de Dunăre. Am avut succes (mai ales de când sunt eu la Primărie) și nu aș vrea să pierdem o asemenea tradiție care poate să ne aducă mari foloase, vă dați seama. Oamenii deja s-au învățat cu acest eveniment și treptat trebuie să ajungă să îl aștepte ca pe Bobotează sau pe Ziua Marinei, de ce nu ? Și depinde doar de noi să-i facem să ia cu asalt ce le oferim în zilele respective. Și aveți grijă că mi-a ajuns pe la ureche că și vecinii noștri de mai sus pe Dunăre s-ar gândi să pună, cum zic ei, de o… Sierbare… Dar nu o să reușească să ne ia fața nici acum, au mai încercat, dar nu au nici valoarea si nici banii noștri. Și oricum, dacă încearcă ceva, știm și noi să spunem la toată lumea că scrumbia, ca să ajungă la Brăila trebuie să treacă mai întâi pe la Galați. Nu? Și la asta, toți fură de acord și recunoscură, că bine le mai zice dom` Primar. Uite ce vreau să avem și ce o sa anunțăm, continuă el, de aia am invitat și doi colaboratori de la presa locală. Ia scrieți măi băieți: Festivalul Scrumbiei Dunărene 2026 la Galați, în data de 3 -5 aprilie! De Sărbătoarea Floriilor Ortodoxe – asta de la sine înțeles, obligatoriu, că atunci, se știe mănâncă tot românul pește. Chiar dacă n-a postit o zi, el știe că e dezlegare la pește și trebuie musai să aibă pe masa lui pește (bine, mai pune alături și o ciosvârtă de pork, să nu se plictisească peștele pe uscat). La momentul ăsta, unul dintre cei aflați birou, făcu un gest timid și deschise gura: Șefu, nu vă supărați, dacă ați văzut, anul asta pescuitul la scrumbie se deschide abia pe 8 aprilie. Pe 5 când cad Floriile noastre, ortodoxe, este încă prohibiție la scrumbie, că ea încă urcă să-și depună icrele. Ce ne facem? Păi ce să facem mai băiatule – se răsti primarul, doar n-o să renunțăm la frumusețe de festival din cauza prohibiției lor. Las că știu eu că prohibiția au stabilit-o ăia de la USR, ca să ne pună nouă bețe în roate. Dar nu le merge. Ne descurcăm noi. În primul rând în anunț nu o să pomeniți nimic de scrumbie. Doar în titlu, dar nu și în conținut. Spuneți de pește, borș pescăresc, dar nu scrieți neapărat și voi de scrumbie. Si pe lista de preparate oferite trecem bineînțeles și scrumbia, dar la un preț la care nimeni din cei veniți nu o să îndrăznească să comande. Și dacă o fi vreunul din ăștia, ăluia puneți-i si voi un hering ceva pe grătar și gata – mulți văd, puțini cunosc. Si pe urmă spunem de concerte live cu artiști (din cei pe care îi știu oamenii de pe la nunți, și din ăștia avem, slavă Domnului, de concursuri culinare –măcar cu vre-un Chef de la TV, de jocuri, ateliere distractive etc. etc.) Așa, acum aștept și de la voi ceva propuneri, cu ce umplem doua, trei zile de festival? Și colaboratorii nu se lăsară prea mult așteptați ca să dea drumul la idei (mai ales că erau aceiași care le avuseseră în toți anii din urmă). Ei aveau idei, iar Primăria avea bani – că tocmai primise un program de dezvoltare locală de la Guvern, cu ce să le susțină: propuseră deci un mare concurs culinar la care să gătească câțiva șefi cunoscuți de pe la TV și multe alte echipe. Degustarea și jurizarea vor fi conduse de unicul Marin Chef-u – Nea Marin, președintele juriului. Seara va fi întreținută de trupa Dunar-ix. A doua zi, tradiția urma să continue cu concursul de borș pescăresc, unde… 10 – 15 bucătari talentați din Galați, (dar nu și din Brăila) Tulcea și Delta Dunării îsi vor arăta îndemânările și-i vor răsfăța pe gurmanzi cu preparatele pregătite chiar sub ochii lor. Petrecerea în aer liber pe Faleza Dunării va continua, cu concursuri, expoziții, promenadă, concerte si spectacole, iar meșteri populari care vor participa la târgul organizat cu prilejul Floriilor vor veni cu tot ce au putut aduce de pe la turci sau chinezi în materie de artizanat. O sărbătoare ce va combina tradiția, gusturile autentice și bucuria de a fi alături de prieteni și familie. O zi plină de gust, tradiție și voie bună! La final se promitea totuși că nu va lipsi celebra scrumbie la grătar (că doar publicul nu prea știa el cum e cu prohibiția), atmosfera de festival și plimbările pe (și pe lângă) malul Dunării. În acest timp, în biroul primarului din orașul rival se desfășura o întâlnire din multe puncte de vedere similară. Aceiași (vorba vine) șefi locali, aceiași (dar alții) reprezentanți ai presei. Ba chiar și ideile erau asemănătoare până la un punct. Aici primarul le-a spus că vrea să se organizeze Serbări (nu Festival ca la ăia….), dar tot ale scrumbiei (că doar se știe, e dezlegare) cum nu vor reuși niciodată vecinii lor aflați mai jos, pe Dunăre. Ei nu au nici măcar vreo scrumbie cât de mică prin frigidere, i-a prins prohibiția descoperiți. Pe când la noi, niște oameni de ispravă au făcut rost chiar și de ceva scrumbie. E adevărat, mai degrabă niște pui de scrumbie, pescuiți de nea Pavelică al nostru, lipoveanul din Comorofca, astă toamnă când bietele scrumbii adolescente se întorceau singure către mare și păstrate cu sfințenie în congelator. Așa că aici, la noi la Brăila, oamenii vor putea vedea cum se perpelesc pe grătare alături, tradiționalii mici și câteva scrumbii de Dunăre. Doar că având în vedere alăturarea, nu vor putea să vadă și să guste decât niște „scrumbii mici”, dar, Slvă Domnului, la un preț mult mai omenesc decât vor gălățenii să vândă heringul lor dolofan travestit în scrumbie. Deci scrumbii adevărate (chiar dacă mici), nene, la serbările scrumbiei, cum scrie la carte și cum este normal. Acum, cu toate diferențele notabile de organizare, trebuie să recunoaștem că rezultatele nu au fost prea diferite în cele două orașe. Dacă ai fi întrebat pe vreun participant, fie într-un oraș fie în altul, ar fi spus că a fost dezamăgit: doar niște tiribombe, un aparat de tip Boxstar și celebrele mașinuțe tamponabile mai lipseau din cadru pentru ca priveliștea de bâlci comunal să fie completă. Și totuși, parcă nimeni nu s-a simțit deranjat de lipsa efectivă a scrumbiei de Dunăre într-o parte sau de cât de mică era ea în cealaltă. Așa că unul dintre organizatori a tras o concluzie isteață: Măi fraților, le-a spus el într-o discuție de concluzii desfășurată în ultima seară la cel mai tare restaurant din oraș, în fața unei mese încărcate cu bunătăți: Se poate face deci, un festival al scrumbiei chiar și fără scrumbie. Pe viitor ne-am putea gândi la teme chiar mai ambițioase. De exemplu, un festival al elefantului African (ce dacă nu aducem chiar un elefant ca ar fi prea scump?). Dar angajăm niște dansatoare din Nigeria și mai avem si câțiva băieți din Coasta de Fildeș la echipa de fotbal. Plus ceva mărgele colorate pe tarabe. Si mai sunt si colorații noștri locali care pot să cânte cele mai africane manele care s-au auzit vreodată. Important e dom` primar, să pregătiți finanțele necesare. Am auzit că vin fonduri europene pentru toleranță și multiculturalitate din belșug. Păi ce facem, nu le accesăm și noi? O să mă întrebați cine a câștigat acest război al scrumbiilor de Dunăre dintre cele două orașe alăturate. Si o sa vă răspund cu promptitudine: războiul scrumbiei, chiar dacă s-a încheiat remiză (nula na nula cum ziceau bulgarii la tv pe vremuri) a fost în folosul rechinilor (alde PrAF și Pulbere SRL, Câșlaru, Bucheanu, comercianții, Căpitanii și alții de-ai lor). Și chiar dacă unul dintre cei păcăliți a zis la plecare că mai bine îl botezau Festivalul Heringului Travestit în Scrumbie, pot să cred după această nouă experiență, că deși dezamăgiții, localnicii vor continua să vină la Festivaluri pentru că rivalitatea „cetăților de pe Dunăre” va produce și pe viitor alte și alte competiții la fel de avantajoase.
[1] Vezi Ion Manea, De-o să mi aduc la nuntă calul, Iris Libri, Galați, 2025
- Semnalări amicale…
Tocmai am primit cel de-al treilea număr din acest an al excelentei publicații Anthropos/ Revistă de Filosofie, arte și umanioare, care apare de peste trei ani prin grija filosofului și scriitorului Horia Vicențiu Pătrașcu și a restrînsei sale echipe redacționale. Lucrurile merg atît de bine pentru că redactorul șef are o mînă bună la ales colaboratorii externi. Tema „dosarului” din acest număr este Fragilitatea, ca de obicei, excelent acoperită. Aș adăuga aici și interviul cu Alina Necșulescu, care tocmai a publicat cartea Geografia fragilității. Sumarul este completat de eseuri despre literatură și arte, cronici și lansări de carte, poezii.
- Rîdem din răsputeri…
Am un întreg grupaj de bulisme de la prietenul Virgil Canadezul, dar acum îl public pe acesta lung, narativ-dramatizat, restul rămîne pentru altă ocazie.
Povestea testării lui Bulă… Micul Bulă, cunoscut în toată școala drept cel mai bun elev din clasă, se apropie într-o zi de dirigintă, după ore, cu un aer foarte serios.
— Doamnă dirigintă, aș putea să vorbesc ceva cu dumneavoastră?
— Desigur, Bulă, spune-mi, ce s-a întâmplat?
— Sincer… cred că sunt prea inteligent ca să mai rămân în clasa asta. Mă plictisesc. Aș vrea să sar direct la liceu.
Diriginta rămâne puțin surprinsă, dar decide să ducă problema mai departe. Ajung la director, care îl privește pe Bulă atent.
— Bine, tinere. Dacă vrei să treci mai departe, va trebui să susții un test. Ești de acord?
— Sigur că da! răspunde Bulă fără nicio ezitare.
Testarea începe imediat.
— Să vedem… 3×4?
— 12.
— 6×6?
— 36.
— Capitala Japoniei?
— Tokyo!
Directorul începe să fie impresionat. Întrebările continuă timp de aproape o jumătate de oră, din matematică, geografie, cultură generală… Bulă răspunde corect la toate, fără să clipească.
La final, directorul dă din cap mulțumit:
— Foarte bine!
Dar diriginta ridică ușor mâna:
— Dacă îmi permiteți, aș vrea să-i pun și eu câteva întrebări…
Directorul, curios, acceptă. Diriginta începe, cu un zâmbet ușor misterios:
— Bulă, vaca are patru și eu am două. Ce este?
— Picioarele, doamnă!
— Corect… Ce găsim în pantalonii tăi și nu găsim în ai mei?
Directorul ridică sprâncenele, ușor neliniștit…
— Buzunare, doamnă!
— Foarte bine… Unde au femeile părul cel mai creț?
Directorul deja se foiește pe scaun…
— În Africa, doamnă! răspunde Bulă calm.
— Ce este moale, dar pe mâinile unei femei devine tare?
Directorul deschide ochii mari…
— Oja pentru unghii, doamnă!
— Ce au femeile și bărbații în mijlocul picioarelor?
— Genunchi, doamnă!
— Bun… și ce are o femeie măritată mai larg decât una nemăritată?
Directorul aproape că intervine…
— Patul, doamnă!
— Care parte a corpului meu este cel mai des umedă?
— Limba dumneavoastră, doamnă!
— Și, ultima întrebare… ce cuvânt care începe cu litera „C” poate fi umed sau uscat și bărbaților le place să-l privească?
Se lasă o liniște totală în birou…
— Cerul! spune Bulă, fără să ezite.
Directorul, transpirat și vizibil ușurat, se ridică brusc:
— Gata! Nu doar că nu te trimit la liceu… te trimit direct la Universitate!
Se întoarce spre profesoară și spune:
— Sincer… eu aș fi picat testul ăsta din prima!
Cinci bancuri de dimensiuni și tematici diferite, primite de la cinci furnizori diferiți, care au în comun calitatea. Enjoy all people!
Bulă la școală (Radu Lupașcu)… Profesoara întreabă clasa:
-Cum ar arăta pentru voi o moarte liniștită?
Bulă ridică mîna și profesoara îi face semn să răspundă:
-Ca a bunicului meu, doamnă…
-Cum a murit bunicul tău?
-A adormit pur și simplu…
-Excelent răspuns. Dar cum arată o moarte îngrozitoare, Bulă?
-Ca a prietenilor bunicului meu…
-Ei cum au murit?
-Erau în mașina bunicului cînd a adormit!
Se rezolvă frățește! (Adrian Vasiliu)… Doi frați evrei, având și vârsta și starea materială potrivită (locuiau în aceeași curte, dar fiecare având casa lui), hotărăsc că ar fi timpul să se însoare. Toate bune și frumoase, doar că în Israel e un obicei: când ceri la părinți o fată frumoasă plătești acestora aproape o avere, iar când iei una urâtă te costă mai nimic sau deloc. Se știe evreii sunt ai naibii de zgârciți. Se sfătuiesc frații să meargă la Rabin să-i povățuiască . Întreabă rabinul :
-Ștrul, cum e prietena ta ?
-Rabi, Sara mea e o frumusețe de fată, dar foarte leneșă, nu gătește, nu spală, nimic nu face, iar părinții ei îmi cer o avere ca să mi-o dea.
-Ițic, cum e prietena ta ?
-Rabi, Rașela mea e urâtă ca limba rusă, dar e harnică, gospodină, gătește dumnezeiește.
-OK, uite cum rezolvăm problema, zice rabi, Ștrul o iei pe Sara de nevastă, iar banii pentru părinții ei îi dai tu jumătate, Ițic jumătate. Ițic, tu o iei pe Rașela, nu plătești nimic, dar îi dai lui Ștrul jumătate din banii pentru Sara. Mâncați la Ițic, iar de regulat, regulați la Ștrul!
Bon apetit! (Septimiu Chelcea)… Un bărbat nu se simțea prea în formă și merge la o consultație. Medicul îl palpează, îi ascultă plămînii și inima, apoi întreabă:
-Poftă de mîncare aveți?
-Uneori am, alteori nu…
-Și cînd nu aveți?
-După ce am mîncat!
Gîndire milițistă (Ion Fercu)… Doi polițiști păzeau ordinea publică într-un aeroport. Unul dintre ei se uită la avioane, apoi zice:
-Măi, Gigi, cum de fac teroriștii asta, cum fură avionul? Uită-te la el cît e de mare! Cum îl furi?
Celălalt se gîndește oleacă, apoi răspunde:
-Măi, dar nu te duce deloc capul! Ei nu-l fură acum, ei îl fură acolo sus, cînd se face mic, mic de tot!
Un scop nobil! (Liviu Scutaru)… Dimineața la ora 8, un bărbat puternic turmentat sună la șefa unui club și spune:
-Sărut mîna, domnișoară, fiți amabilă, la ce oră deschideți barul?
-Domnule, atît de disperat ești, că vrei să vii la bar la ora asta?
-Nu, nu, domnișoară, eu vreau de fapt să ies, dar e ușa închisă!
Oameni mari despre politică
1.Buletinul de vot este mai tare decît glonțul. (Abraham Licoln)
2.Politcienii și scutecele au un lucru în comun, trebuie să fie schimbate regulat din același motiv. (Jose Mare de Eca de Queiroz)
3.Politicienii promit să construiască poduri chiar și acolo unde nu există rîu. (Nikita Hrușciov)
4.Una dintre pedepsele pentru refuzul de a participa la politică este că ajungi să fii guvernat de inferiorii tăi. (Platon)
5.Îi spînzurăm pe hoții mărunți și îi numim pe cei mari în funcții publice. (Esop)
6.Oare cum ar fi arătat cele 10 Porunci dacă Moise le-ar fi trecut prin Congresul SUA? (Ronald Reagan)
7.Dacă ai pune guvernul federal la conducerea deșertului Sahara, în cinci ani va exista o penurie de nisip. (Milton Friedman)
8.Politica este a doua cea mai veche profesie. Am aflat că seamănă izbitor cu prima! (Ronald Reagan)
9.În capitalism omul exploatează pe om, în comunism, este exact invers! (J. K. Galbraith)
O colecție restrînsă de bancuri primite de la furnizori diferiți, care vor fi divulgați pe parcurs, și o glumă grafică de actualitate sosită de la vechiul prieten Ghiocel Costăchescu. Enjoy all people!
Vînătorească (Ion Fercu)… Bulă și Ștrulă se lăudau cu calitățile lor de vînători.
-Eu ochesc iepurele și de la 400 de metri, spuse Ștrulă.
-Fii serios! De la distanța aia nu ai cum să-l nimerești!
-Am zis cumva că-l nimeresc?!
Bucătarul (Septimiu Chelcea)… Bucătarul șef:
-Ți-au ieșit niște șnițele foarte reușite. Patronul o să se bucure.
-La el mă gîndeam și eu cînd băteam carnea…
Între soți (Liviu Scutaru)…
-Îl urăsc cumplit pe cerșetorul de la colț…
-De ce?
-Ieri, i-am dat ceva de mîncare de la noi, iar azi, nesimțitul, mi-a dat o carte de bucate!
De unde privești contează! (Mihai Dinu Gheorghiu)…
-Un prieten s-a dus la psiholog pentru că credea că are un picior mai scurt. Psihologul l-a lămurit că celălalt picior este mai lung! Și acum e fericit…
-Bun, și…?
-La fel e și cu pensiile, salariile… Ni s-a spus că nu ele-s mici, ci prețurile mari. Altă viață, nu?
După faptă (Radu Lupașcu)… Un tîmplar și un bețiv mor. Ajung la judecată, iar Dumnezeu le spune:
-Tu, bețivule, tu vei merge în bar, iar tu, tîmplare, marș la atelier cu tine, ai o gramadă de făcut!
Bețivul se duce bucuros în barul din rai; tîmplarul, consternat și plin de spume zice:
-Dar cum, Doamne, după ce ca am muncit toată viața, acum așa sunt răsplătit ? Iar bețivul, care n-a mișcat un deget, merge la distracție?
La care Dumnezeu spune:
-Păi da, dar tu cînd îți dădeai cu ciocanul peste degete ziceai mereu „tuți dumnezeu’ mă-tii”, pe cînd bețivul, la fiecare pahar spunea Doamne ajută!
Sosite, ca de obicei, de la mai mulți furnizori, care vor fi divulgați pe parcursul postării – cîteva sînt haiducite din media și sumar comentate. Și o glumă grafică de la profesorul Septimiu Chelcea. Mereu am crezut că gîzii, călăii trebuie să fie persoane politicoase. Enjoy all people!
Viață sportivă (Al. Călinescu din Samuel Beckett)… „Singurul sport pe care l-am practicat a fost să merg pe jos în urma dricului la înmormântări”.
Toate țările sînt minunate! (Portocaliul, Media, LA)… Zi de zi portocaliul descoperă o nouă țară minunată! Iran e minunată, zicea ieri, dar o bombardează în draci; azi, a descoperit că și Polonia e minunată și o invită la G 20! Cel mai bine pentru țări pare să fie să rămînă neobservate de agera privire!
Hegseth confirmă că Trump e Iisus! (Media, LA)… „Am stat acolo în biserică şi m-am gândit: presa noastră este exact ca aceşti farisei, presa care şi-a făcut o tradiţie din a-l urî pe Trump”. Orice s-ar spune, trumpismul e o boală rușinoasă care se ia!
Oamenii se înțeleg! (Media, LA)… Un rus și un ucrainean i-au furat unui preot într-un hipermarket din București echivalentul în diverse monede al 15.000 de euro. Ei, țările se războiesc, dar cetățenii se înțeleg, măcar la furat!
Înțelepciune (Septimiu Chelcea)… Un înțelept chinez a spus: în fiecare om doarme un geniu. Mare adevăr, dar al meu doarme de stinge!
Proverb evreiesc (Liviu Scutaru)… Oricît de jos ar cădea dolarul, apleacă-te și-l ia!
Agentul de la rutieră (Ion Fercu)… -Vă rog să-mi spuneți ce aveți în portbagaj?/-O jumătate de miel./ -Viu?
Unii plîng, alții se bucură (Ghiocel Costăchescu)… Dar ați realizat că, tradus, Peter Magyar, înseamnă Petre Roman?
Ghinion! (Adrian Christescu)… Cînd e să ai ghinion, dai de un cui ruginit și în p…dă!
Ce nu se vede (Liviu Scutaru)… În spatele unui bărbat rîvnit de toate femeile, există una care s-a săturat de el!
Decizie (Ghiocel Costăchescu)… Într-o zi, trebuie să mă căsătoresc. Nu pot fi toată viața fericit!
La cofetărie (Septimiu Chelcea)… -Pentru dibetici aveți ceva?/ -Compătimire, multă compătimire!
Știați că? (Ion Fercu)… Nimeni nu s-a plîns vreodată de la inventarea ei că nu i s-a deschis parașuta?
Paradoxul românesc! (Liviu Scutaru)… Toți muncitorii și țăranii își trimit copiii la școală și investesc totul în educația lor, ca să ajungă premianți iar, cînd merg la vot, votează repetenții!
Un caz suspect! (Liviu Mățăoanu)… Un angajat al Primăriei a fost luat de mascați fiind suspect că nu are nici un grad de rudenie cu restul angajaţilor!
Of, pantofii! (Vlad Gheorghe, consilierul premierului, Media)… „Sorin Grindeanu insistă să arunce țara în haos. Pentru ce? Pentru niște cutii de pantofi”. Chiar dacă e parte în conflict, omul are dreptate!
Sprijinite-ar Donald (Dan Darie, Cațavencii)… „Ungurul a strigat: Mulțumim, Donald Trump! Fără tine nu scăpam de sinistru!”
Sprijinite-ar Donald 2 (Dan Darie, Cațavencii)… „Bravo, Donald, ești cel mai tare! Acum susține-l fățiș în alegeri și pe Putin! Jură-te pe roșu. De fapt, jură-te direct pe Piața Roșie!”
Cîștig sau pierdere (Ion Fercu)… Atunci cînd ai încredere totală în cineva, fie cîștigi o persoană pe viață, fie cîștigi o lecție de viață!
Momentul potrivit! (Liviu Scutaru)… În spitalele de la noi, există două tipuri de diagnostic: „Nu ai nimic!” și „De ce ai așteptat pînă acum?”
Cum e turcul și pistolul (Vance către Papă, Media)… Țuțărul Portocalei, recent convertitul la catolicism, s-a gîndit că e cel mai potrivit să dea sfaturi Papei: „cred că este foarte, foarte important ca Papa să fie atent atunci când vorbeşte despre subiecte de teologie.”
Drept la țintă! (Ion Fercu)… -Ești orb, dai peste mine cu mașina?/ Orb? Nu vezi că te-am nimerit?
Bine e să fii femeie! (Liviu Scutaru)… Te duci la medic nemachiată… și pe loc primești treizeci de zile de concediu medical!
Graba strică treaba! (Virgil Glăvan)… -Scuze, dumneavoastră sînteti cumva păcătoasa care s-a îmbătat la petrecerea de Paște și a dansat numai în sutien și chiloți?/ – Da. Dar ai plecat prea devreme!
Factor de stress (Cezar Straton)… -Care este cel mai stresant moment pentru un ou roșu?/ – Când aude: Hai să vedem care-i mai tare!
Discronie (Liviu Mățăoanu)… Crăciun fericit, tuturor! Abia acum mi-am scos telefonul de la amanet!
Senioare la cafea (Radu Lupașcu)… -În ziua de azi, tinerii sunt mult mai destrăbălaţi. -Ai dreptate, dragă. Acum ar fi trebuit să fim tinere!
Grea viața de adult! (Ion Fercu)… Dar numai imaginează-ți cum ar fi să ai din nou teme la matematică!
Măsuri de sprijin! (Liviu Scutaru)… Guvernul are de gînd să lanseze programul „Primul plin de benzină” cu plata în rate pe 35 de ani!
Descoperire (Liviu Mățăoanu)… Cercetătorii britanici au inventat pastilele care țin de sete… Se iau de patru ori pe zi cu câte 500 ml de apă!
Vremuri și tehnologii (Virgil Glăvan)…. -Cum se furau datele personale înainte să apară internetul? -Al cui ești tu, mamaie?
Culmea groazei (Liviu Scutaru)… Să sperii un om chel atît de tare încît să i se facă părul măciucă!
Curiozitate conjugală (Ion Fercu)… -Nevastă, de ce aflu mereu ultimul ce se întîmplă în această casă?/ -Liniște, trezești copilul!/ -Care copil?
Disproporție (Mardale, Cațavencii)… Asta-i beleaua cu politica la români: mulți șobolani, puține pisici!
Am tras carte proastă cu Nicușor (Mardale, Cațavencii)… Da, știu cum se zice: cine n-are noroc la cărți are în dragoste. La prezervative, cetățeni!
Scump, dar face?! (Mihai Radu, Cațavencii)… Biletele de tren s-au scumpit cu 25% într-un an. Da, dar e logic, pentru că și stai mai mult timp în tren, adică o călătorie care dura trei ore, acum e cinci ore. Mi se pare normal.
N-am mai avut prilejul să public glume cumva personalizate, sau nu știu cum să le spun, dar îmi dă scriitorul Cezar Straton prilejul cu acest mic și vioi grupaj tematic. Enjoy all people!
Ion şi Gheorghe vorbesc:
– Mă Gheo, tu ai găsit străini la tine în şifonier?
– Nu Ioane, la mine erau toţi români.
***
Gheorghe se duce la București și, când se întoarce în sat, Ion îl ia la întrebări:
— No, Gheorghe, cum e la oraș?
— Măi Ioane, e ciudat rău. Am intrat într-o clădire mare, am apăsat pe un buton și s-au deschis niște uși de fier. A intrat o bătrânică zbârcită, ușile s-au închis, s-au aprins niște luminițe deasupra, iar peste un minut ușile s-au deschis iar și a ieșit o blondă superbă!
Ion, entuziasmat:
— Și ce-ai făcut?
— Ce să fac… m-am dus repede acasă s-o iau pe nevastă-mea, pe Maria, să o bag și pe ea acolo!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
