4 aprilie… Balcanic, iute rău (1)… Uneori e singur, alteori apare ca o triadă a drumurilor și mai ales a bărăganelor fără sfârșit. Când ești sleit de drum, pierdut prin câmpie, înfricoșat de pustietăți și amenințat de nesiguranța balcanică, te poți întâlni cu trei personaje identice: trei spâni, care te așteaptă de multă vreme. Ei sunt nălucile amiezii, sunt amăgirile verii. Sunt fata morgana a lumii balcanice. Galeși, cu niște cuvinte călduțe, lipite de buză, cu țestele lustruite de soarele verii. https://www.doinarusti.ro/…/balcanic-iute-rau/index.html
*
4 aprilie… Întâlniri la Cesianu și vorbe despre iubiri bucureștene. Mai multe aici: https://www.youtube.com/watch?v=3rHnpBi12uM
*
6 aprilie… Lună perfidă, cum s-a zis, timp nehotărât dar mai ales un culoar de trecere, aprilie a fost mereu locul confruntărilor de la baza identității mele. În aprilie, fac pași nesiguri, pământul e moale, iar floarea de prun amărăște totul în jur. În aprilie o iau prin coridorul lupilor, știu că sunt flămânzi, că sunt gata să mă sfâșie. Dar nu-mi pasă, mă grăbesc să ajung în cealaltă parte, unde începe viața și înfloresc bujorii nepăsători. Dacă mă pui să povestesc ceva despre mai, n-o să-mi amintesc mare lucru. În schimb, aprilie e acolo, intact, toate lunile aprilie mă urmăresc. https://doinarusti.ro/roman/nas-de-bulgar/index.html #NasDeBulgar #Humanitas
*
7 aprilie… https://doinarusti.ro/roman/nas-de-bulgar/index.html „Spectacol complet de realism și fantasmare.” (Dan C. Mihăilescu)
*
8 aprilie… Șerban Pavlu – un rol de nota zece… Un spectacol care va avea cu siguranță numeroase reprezentații este Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist, viziune de artă înaltă, purtând semnătura inconfundabilă a lui Gelu Colceag. Se joacă la Teatrul Stela Popescu, iar următoarele spectacole sunt pe 23 și 24 aprilie. Spectacolul aduce în scenă o poveste despre ipocrizia unui „rol” social, care alimentează treptat prăbușirea întregului sistem. Nu mai contează intriga, demersul comic al textului literar, ci jocul, în forma lui socială, participativă prin uzură socială. Jocul este constructorul poveștii, un arhitect subtil, inteligent și empatic. În centrul poveștii se află judecătorul Adam (Șerban Pavlu), adică autoritatea aflată în metamorfozele lui cotidiene, dar și într-un progres care începe printr-o situație evazivă și sfârșește prin degradarea întregii comunități. În „Ulciorul sfărâmat”, Șerban Pavlu construiește un Judecător Adam memorabil, nesigur pe sine, permanent fisurat, dar continuându-și „proiectul” din inerție. Pavlu construiește cu naturalețe grotescul, lăsându-l să se infiltreze lent, din ezitări, din iritare, din neliniștea celui care știe că minciuna nu va ține până la capăt. Personajul nu cade brusc, ci se destramă sub ochii noștri, ca o țesătură slăbită de propriile noduri. Între caracterele ipocrite care-mi trec acum prin minte, cel creat de Șerban Pavlu este cu siguranță pe primul loc. Nu e caricatural nicio clipă, nici măcar venal, ci face un judecător aflat în apărare instinctivă, firesc, protejându-se permanent de coroziunea adevărului. Tipul de comic, lucid în miezul absurdității, te conectează imediat la două surse: realitatea bine știută și zona aerată a comicului de tip estetic. Nimic nu e contrafăcut, nimic nu e jucat cu ostentație, iar rezultatul este un portret precis al puterii care se apără reflex. Neliniștea comică, adunată pe parcursul spectacolului, contribuie la un rol de zile mari: un om care minte în timp real, sub presiunea adevărului. Toate personajele contribuie la construcția lui Adam, mai precis intră în tonul lui. Actori buni, pasiune, plus scenografie și costume pe măsură – iată doar câteva dintre plusurile acestei reprezentații. Comedie din categoria umorului „educativ”, textului lui Heinrich von Kleist își părăsește rolul inițial, devenind doar un pretext pentru un excerpt al realității defecte. Colceag face aici un spectacol despre stricta actualitate, într-o manieră atât de personală, care mie îmi amintește de combinațiile simbolice cu care jongla în urmă cu mulți ani. Fără artificii, fără clișee actoricești, calibrat cu artă, Ulciorul sfărâmat e o piesă care te lasă cu multe gânduri grele despre instituția minciunii. Satisfăcând orice gust, proaspătă și inteligentă, montarea de la Teatrul Stela Popescu va fi cu siguranță printre spectacolele de referință ale anului 2026. În plus este și spectacolul lui Pavlu, care face aici cel mai bun rol al său. (Revista FICȚIUNEA)
*
9 aprilie… În Balcani, aprilie miroase a floare de prun… Între întâlnirile mele se numără una, cu scriitorul american Paul Mandelbaum. Mama sa avea rădăcini românești, iar el a venit la București pe urmele amintirilor ei. Așa am avut ocazia să descopăr un om sensibil și profund. Seara petrecută împreună mi-a rămas în suflet prin tensiunea confesiunii. Mi-am dat seama că nimic nu mă mișcă în lume mai mult decât aventura identitară, or, Paul venise să-și cunoască originile. Și în sângele meu se amestecă multe nații, o lume balcanică pe care adesea o văd, înaintând prin istorii. Strămoșii mei vin de departe, din timpuri vechi. Unii sunt aromâni din Muntenegru. Ei și-au căutat salvarea făcând periodic drumul peste Dunăre, ascunzându-se la nord sau la sud, după cum bătea vântul. Alți strămoși provin din vasta lume bizantină, din labirintul otoman, după confruntări sau înfrățiri cu slavii și cu alte neamuri. Multă lume s-a perindat prin zona balcanică, iar când privesc spre timpul trecut, un punct crucial îmi apare mereu în minte: Varna. Loc de trecere, loc de refugiu, unde numele nu contează. Poate că de aceea și pentru mine numele este, uneori, un fel de acoperire. Multă vreme s-a numit Odessos. Acolo se refugiau ticăloșii de geți, enervându-l în așa măsură pe Filip Machedonul, încât și-a luat armata și-a plecat să-i scoată de acolo. Nu pot să mă gândesc la Varna și să nu văd în minte șiruri de vlahi călători, cumani risipiți, triburi germanice, populații post-romane și, mai ales, slavi, plutind fără ordine pe apele Dunării. Și de câte ori mă gândesc la ei e luna aprilie. Toți se prezentau ca bulgari, în amintirea unei întâmplări de pe la începutul secolului al VIII-lea, când bulgarii au salvat Imperiul Roman de Răsărit. Sacrificiul lor a impresionat multă lume și, cu toate că tribul n-a rezistat în istorie, legenda s-a răspândit, iar, odată cu ea, și obiceiul neamurilor balcanice de a se prezenta drept bulgari. Ori de câte ori voiau să se afirme sau să-și facă loc prin lume, se trezeau că sunt bulgari, după cum mai târziu, unii dintre români își născoceau nume grecești, strămoși occidentali și rude exotice. În medievalitatea de început, numele bulgarilor ajunsese un brand, astfel încât identitatea exactă nu mai conta. Totuși, în momentele cruciale, limba strămoșilor le amintea de unde vin și, odată cu ea, reapăreau locul și obsesia originii, mirosul amărui al lunii aprilie. Periodic, omul este impulsionat să se gândească la identitate. Mai ales când se îndrăgostește, când își caută perechea. Orice iubire, în esență, are o criză a identității. Să iubești înseamnă să renunți la o parte din tine sau să o dăruiești, să accepți contaminarea. Cum tocmai a apărut Nas de bulgar, continuarea romanului Ferenike, mi-a venit firesc în minte întâlnirea cu Paul și călătoria lui în România, ca o poveste despre mine. Romanul meu nu are legătură directă cu această întâlnire. Dar e totuși înrudită cu ea. Ca și Paul, și eu am făcut o călătorie, un drum spre tărâmul aspru al strămoșilor, care din nu știu ce motiv obscur este asociat în mintea mea cu luna aprilie. Lună perfidă, cum s-a zis, timp nehotărât dar mai ales un culoar de trecere, aprilie a fost mereu locul confruntărilor de la baza identității mele. În aprilie, fac pași nesiguri, pământul e moale, iar floarea de prun amărăște totul în jur. În aprilie o iau prin coridorul lupilor, știu că sunt flămânzi, că sunt gata să mă sfâșie. Dar nu-mi pasă, mă grăbesc să ajung în cealaltă parte, unde începe viața și înfloresc bujorii nepăsători. Dacă mă pui să povestesc ceva despre mai, n-o să-mi amintesc mare lucru. În schimb, aprilie e acolo, intact, toate lunile aprilie mă urmăresc. Și nu sunt doar ale mele, ci toate câte au fost. Tapetează drumul spre Dunăre, călătoria mea, pe care recent am povestit-o în Nas de bulgar. Povestea legitimării mele istorice. (Revista FICȚIUNEA)
*
11 aprilie… E zi de bicicletă, de cumpărături și de plimbări imaginare. Am pedalat puțin până la Cairo, să-mi cumpăr Misr Al‑Mahrousa, care tocmai a publicat o povestire a mea. Am coborât strada, pedalând pe o bicicletă imaginară. În urma mea se ridicau teancuri de cărți. Nu se poate, am zis, și în coada ochiului am prins o apă șerpuind, un bloc cenușiu. La orizont se ridica o clădire, ceva înalt, o clădire supărată care zicea că și-a pierdut numele. Abia când am trecut pe lângă Palatul lui Suțu, mi-am dat seama că sunt la București. Așa e mereu în aprilie, mai ales înainte de Paște, când ies pe ferestre arome de cozonac și de pască. Sunt narcotice rău. Ați ieșit azi? Dar chiar și-așa în confuzia din ajun, tot foșnește ceva în buzunarul unei haine de catifea, anume aici, în comentariul meu încondeiat.
*
17 aprilie… Zi de vineri. Așezasem cărțile și mă pregăteam de fotografie. Îmi luasem o figură simpatică, sperând să primesc niște pupici pe nasul meu de bulgar, când, hop – o vulpe a țâșnit pe lângă mine – cred că o vedeți în spatele meu. Se vede doar aici, pe urmă dusă a fost. Restul zilei l-am petrecut în librărie, uite aici, unde sunt reduceri mari și poți să faci comenzi și de la marginea lumii: https://www.libhumanitas.ro/nas-de-bulgar-doina-rusti…
*
19 aprilie… Ce facem acum? Ne întâlnim, nu? Dar nu oricum, ci de-a lungul unei călătorii epice: „Turneul celor 5 povești”. Povestim împreună, ne plimbăm prin grădinile narative, unde știți că aleile sunt înșelătoare, aberante uneori, dar mereu seducătoare. Fiecare întâlnire are altă temă, iar poveștile nu sunt din Nas de bulgar, dar au legătură cu el: sunt povești de dragoste, povești de la Dunăre, uitate, adevărate sau inventate, cu pălării și bastoane, povești cu nasul mare și, mai ales, poveștile noastre. Toate au legătură cu Ferenike. Și încă ceva: călătoria începe la Ploiești, pe 27 aprilie, la Filarmonică, seara, când ies pe străzi zulii lunii aprilie. Pregătiți-vă cu detalii, culori și aripioare. Aici e reședința principală a Nasului meu:
https://www.libhumanitas.ro/nas-de-bulgar-doina-rusti…
*
20 aprilie… Din REVISTA FICȚIUNEA… Turneul celor 5 povești. Descinse din romanul Nas de bulgar de Doina Ruști…
Doina Ruști face un turneu literar prin mai multe orașe din țară, legat de apariția recentului său roman Nas de bulgar (Humanitas, 2026). „Formula lansărilor de carte este epuizată, spune Doina Ruști, de aceea am hotărât ca în fiecare oraș să spun 5 povești legate de romanul meu, fără ca ele să facă parte din carte.” Evenimentele sunt interactive și au rolul de a introduce publicul în labirintul poveștii. Fiecare narațiune are un alt interlocutor, iar publicul participă la alcătuirea poveștii. Călătoria literară începe la Ploiești, pe 27 aprilie 2026, unde Doina Ruști va susține un performance narativ la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Tema generică a întâlnirii este: 5 POVESTIRI DE DRAGOSTE. Sunt istorii mai vechi sau mai noi, întâmplări legate de istoria urbană, episoade pasionale sau dramatice, întâlniri și emoții. Partenerii de povestit ai Doinei Ruști sunt: Mihai Morar, profesor; Iulia Dragomir, scriitoare; Marius Nica, scriitor, conf. univ. dr. Facultatea de Litere; Loredana Novac, jurnalist; George Frîncu, actor. Amfitrionul evenimentului este Dan Gulea, scriitor. Experiența narativă live va avea loc la Filarmonica „Paul Constantinescu”, la ora 18.30, în data de 27 aprilie a.c., pe strada Anton Pann nr. 5. Pe parcursul zilei de 27 aprilie, Doina Ruști se va întâlni cu elevii din Ploiești, mai întâi la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, apoi la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”. Întâlnirea de la bibliotecă se va derula în formula unei discuții despre ficțiune, dragoste și identitate și va porni de la recentul roman Nas de bulgar (Humanitas, 2026). Participă Doina Ruști, Genoveva Cerchez (din partea editurii Humanitas), Iulia Dragomir (scriitoare) și Mihaela Radu, directoarea bibliotecii. Întâlnirea de la bibliotecă va avea loc la ora 15.30, în Sala Marii Uniri (Palatul Culturii).
Despre romanul Nas de bulgar… Într-un campus studențesc, bântuit de crime și violuri, începe o poveste de dragoste. El este student la Conservator, ea la Litere. Dar între ei nu există doar muzica și literatura, ci și un trecut. Printre aspirații intelectuale și frici sociale își fac loc oameni și fapte din timpuri vechi. Fiecare episod de dragoste este legat simbolic de istoria arhaică a românilor: migrațiile dunărene, cultul lui Dionysos, mercenarii bulgari, Caucalandul mitic, dar și zeii arhaici ori spiritele unei lumi dispărute. Toate fac parte din contextul unei povești de dragoste, transformată treptat într-o istorie identitară. „A iubi înseamnă a afla cine ești.” (Nas de bulgar)
Între toate evenimentele care amestecă triburi și limbi, există cel puțin două certitudini, de care istoria ar trebui să țină cont: rezistența unui nume care a susținut schelăria balcanică (numele bulgarilor) și limba română. Pe aceste două idei se sprijină povestea de dragoste din roman. (Doina Ruști)
„O saga învăluitoare, cinematografică, densă, în care istoria crudă se intersectează cu istoria subiectivă a personajului narator și te ține captiv într-o poveste despre personaje fantastice, spirite neîmblânzite precum zulii, mituri mai mult sau mai puțin difuze, evocând părți necunoscute din istoria arhaică, vecinătăți mitologice, dar și teme sociale majore, precum condiția femeii sau a migrantului. După formidabilul roman Ferenike, Nas de bulgar este o continuare a arheologiei identitare menite să completeze un anti-panteon al demonilor personali. Romanul Nas de bulgar este despre lumi trecute și apropiate, dar și despre cum iubirea le solarizează.” (Roxana Dumitrache)
„Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială în roman de campus (Căminul nr. 6 al Universității din Iași), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etalează recunoscător calitățile unor magiștri ca Adelina Piatkowski și Cicerone Poghirc, ne revoltă cu șicanele securistice, dar ne și provoacă vedenii exotice prin incursiunile în illo tempore și sudul dunărean, inclusiv către Alexandru cel Mare, goți, traci, vizigoți și niște strămoși vlahi muntenegreni, cavaleri născuți cu sulița în mână. Spectacol complet de realism și fantasmare, cu iubiri himerice, inocențe vulnerabile și egocentrism histrionic, satul Comoșteni este vecin cu Macondo-ul marquezian și cu timpul contractat ca burduful de acordeon. Acest prim diptic al unei tetralogii egoficționale etalează conținutul sertarelor din care au ieșit toate cărțile anterioare ale scriitoarei, oferindu-ne, în fascinația fostei studente pentru reveriile stihiale ale lui Gaston Bachelard, cheia cea mai sigură întru descifrarea misterelor sale. Cu văzul în Ferenike și mirosul în Nas de bulgar, putem aștepta cu înfrigurare următorul volum, dedicat, poate, auzului ca ascultare.” (Dan C. Mihăilescu)
„Nas de bulgar cuprinde doi ani din viața mea: clasa a X-a de liceu și anul I de facultate. În esență, povestesc întâlnirea cu dragostea, aflată întotdeauna în legătură cu afirmarea identității. Iubirea înseamnă abandon, adică un proces lung de veniri și plecări. Personalitatea mea este ilustrată aici prin 11 istorii ale românilor, ale călătoriei lor la sud și la nord de Dunăre. Pentru mine, autolegitimarea presupune o hartă existențială și câteva teme stringente: migrația, comunismul, marginalizarea femeii, originea națională. Acesta este contextul oricărui om, de care devii conștient în mod acut doar când te îndrăgostești. Așa cum scriu în roman, a iubi înseamnă a afla cine ești.” (Doina Ruști)
„Să se despartă de Dudis era ca moartea. Nu te teme, i-a spus el, voi veni după tine. Ia-o prin păduri și va fi bine, iar dacă nu, întoarce-te la Dunăre și înfige steagul în prund și am să știu. Detustaina a trecut Dunărea și s-a afundat în păduri. A mers zile multe, tăind animalele în dușmănie și aprinzând focuri mari. În piept îi crescuse un șarpe și se aștepta să moară printre copaci, să fie sfâșiată de lupi. Într-o poiană largă, unde cânta pasărea iernii, o aștepta un bărbat. Era subțire, iar silueta lui părea destrămată pe margini. Zâmbea larg, iar Detustaina s-a trezit spunând: «Vasăzică, tu ești zeul lui Dudis.» Iar el a confirmat, mișcându-și bărbia. Pulpanele hainei se legănau în vântul de toamnă, iar pe trupul plăpând se mula o cămașă subțire și scurtă, terminată deasupra buricului. Se înseninase. Printre coroanele pomilor coborau ființe mici, milioane de ființe, care până atunci o așteptaseră pe Detustaina să pună temeliile altei lumi.” (Doina Ruști – Nas de bulgar)
Romanul este, în același timp, o poveste intimă despre maturizare (personală, mitică, istorică), privită ca fugă permanentă și întoarcere în sine. Dacă Ferenike vorbea despre demonul morții, Nas de bulgar aduce în scenă demonul iubirii. Trauma personală din Ferenike și miturile naționale din Nas de bulgar sunt două fețe ale aceleiași monede. În același sens, comunismul și istoria arhaică devin aici sisteme paralele de control și evadare.
„În cele din urmă ne-am despărțit, dar ceva rămăsese cu mine. Era parfumul vechi al rasei mele, extras din aburul pâinii și din sămânța de struguri. Părticică din mine, dar nici părticica asta nu era chiar a mea, ci trecuse prin păduri încâlcite, prin bălți noroioase. Cărase fără alegere crudăciunile apei, mătasea acoperită de mâl. Era vechi și perfid, era din mine.” (Nas de bulgar)
*
22 aprilie… Nas de bulgar de Doina Ruști, la Târgoviște… Așa cum s-a scris mai sus, fac un turneu literar prin mai multe orașe din țară, legat de apariția recentului meu roman Nas de bulgar (Humanitas, 2026). Pe data de 28 aprilie, ora 11, sunt invitată la Târgoviște, la întâlnirea cu profesorii dâmbovițeni. Tema generică a întâlnirii este: 5 povestiri istorice.
Sunt istorii mai vechi sau mai noi, întâmplări legate de istoria urbană, episoade pasionale sau dramatice, întâlniri și emoții. Evenimentul are loc în cadrul Cercului Pedagogic, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. Organizatori: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița în parteneriat cu Universitatea ,,Valahia” Târgoviște; Inspector școlar general, prof. Valentin – Irinel STANCU; Inspectori școlari generali adjuncți, prof. Dan-Alexandru TICĂ, prof. Alexandru MITRU; Inspector şcolar, prof. Anca IUGA… Întâlnirea va avea loc la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște.
*
Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
