Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

RACIU: Teren de sport multifuncțional, amenajat cu sprijinul financiar al CJD

Comuna Raciu a finalizat primul obiectiv finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, un program prin care CJD susține o cotă de cofinanțare pentru realizarea unor proiecte locale de investiții. Primăria Raciu a semnat contractul în prima tranșă a proiectului, pe 25 iunie. Este vorba de amenajarea uni teren multifuncțional la Școala Raciu, costurile ridicându-se … Citește mai mult

IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ – Cum a fost folosit vaccinul Sputnik V in competiția geopolitică (2)

Memento istoric      Trebuie amintite câteva elemente de natură să releve cum a apărut primul satelit al lumii și consecințele paradoxale pe care le-a avut lansarea sa. O scurtă digresiune explicativă este necesară, deoarece “Sputnik” nu e doar o etichetă folosită de Rusia în scop comercial, pentru a-și promova vaccinul. Alegerea numelui are o încărcătură … Citește mai mult

RESTITUIRI – Ioan N. RADU – Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței

Scriam, cu câțiva ani în urmă, despre un OM pe care-l știam în orașul nostru dintotdeauna și pe care îl cunoșteau zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul Ioan N. RADU, campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Scriam, deci, „gânduri despre un foarte tânăr prieten”… Acum, Domnul Profesor e într-o lume … Citește mai mult

Blaga: “ Cum cei tineri au nevoie de modele demne de urmat, la fel avem și noi, cei (mai) cărunți decât ei”

Deputatul USR PLUS de Dâmbovița, Daniel Blaga a criticat în prima zi de școală politizarea sistemului de învățământ. Acesta consideră că sistemul nu pune, încă, elevul în centrul preocupărilor sale, iar în plus diferențele uriașe dintre rural și urban lasă foarte mulți copii în urmă. Chiar dacă este parlamentar ales, totuși Blaga i-a îndemnat pe … Citește mai mult

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Victoriile magister-ului ludi Johannes

   Cer scuze cititorilor mei pentru utilizarea unei sintagme care i-ar putea induce oarecum în eroare, crezând că aș putea cumva asocia pe dl. Johannes cu personajul lui Hesse din romanul „Jocul cu mărgele de sticlă”. Precizăm că, din nefericire, prezidentul nostru nu are nicio legătură cu acest personaj! Ori, cu cine știe ce asociere forțată … Citește mai mult

Școală nouă, la Căprioru! Primarul, decis să responsabilizeze cadrele didactice pentru a proteja investiția

Copiii din satul Căprioru, comuna Tătărani, au început noul an școlar într-o școală care rivalizează cu cele din mediul urban. Clădirea Școlii cu Clasele I – VIII a fost reabilitată, modernizată și dotată, în urma unui proiect obținut de primărie cu finanțare de la bugetul național, prin PNDL. Costurile totale ale investiției se ridică la … Citește mai mult

Pledoarie pentru educație, din partea aleșilor social democrați, la început de an școlar

Corneliu Ștefan, președintele CJD Emoția a plutit în aer în toate școlile din județul Dâmbovița! Prima zi de școală va rămâne în amintirea tuturor și, peste ani și ani, își vor aduce aminte, cu plăcere și nostalgie, de această frumoasă perioadă din viața lor. Am participat cu deosebită bucurie, cu aceleași trăiri ca toți părinții, … Citește mai mult

Anunț referitor la depunerea declarației privind beneficiarii reali

Vă reamintim că, la data de 01 octombrie 2021, se împlinește termenul de depunere a declarației anuale privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, prevăzut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea … Citește mai mult

Apel umanitar pentru o polițistă locală din Târgoviște

 Bănica Lucreția Liliana de la Poliția Locală Târgoviște are nevoie urgentă de sânge, fiind diagnosticată cu Leucemie acută. Cei care doresc și pot să doneze, sunt rugați să meargă la Centrele de Transfuzie Sanguină din București, Ploiești și Târgoviște, specificând donare pentru BĂNICĂ LUCRETIA LILIANA – SPITALUL CLINIC FUNDENI, Secția Hematologie. Aceasta a mai făcut … Citește mai mult

Târgoviștenii pot plăti cu PET-uri fructele și legumele, la Carrefour-ul din Dâmbovița Mall

Plata cu PET sau cum pot clienții Carrefour din Târgoviște să cumpere fructe și legume de la producători locali la prețul special de 1 PET bucata. Cea de-a treia ediție a campaniei Carrefour are loc în Târgoviște și alte 19 hipermarketuri din țară   Carrefour România relansează Plata cu PET în 20 de hipermarketuri din … Citește mai mult

BUTIMANU: Rețeaua școlară, pregătită pentru începerea anului școlar

Edilul comunei Butimanu a anunțat că rețeaua locală școlară este pregătită pentru începutul anului școlar, indiferent de scenariul în care s-ar putea desfășura orele. Școlile au fost igienizate, efectuându-se reparații acolo unde a fost necesar. În același timp au fost dotate cu dezinfectanți și măști. În cazul unui scenariu on line, copiii fără posibilități au … Citește mai mult

Dâmbovița începe săptămâna cu 260 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Situația din fiecare localitate

NR JUDET LOCALITATE POPULATIE CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE 1 DÂMBOVIŢA MOROENI 5060 11 2.17 2 DÂMBOVIŢA DĂRMĂNEŞTI 4678 8 1.71 3 DÂMBOVIŢA CREVEDIA 6066 10 1.65 4 DÂMBOVIŢA COBIA 2913 4 1.37 5 DÂMBOVIŢA RĂSCĂEŢI 2202 3 1.36 6 DÂMBOVIŢA PRODULEŞTI 3312 4 1.21 … Citește mai mult

Rezultatele controalelor ITM Dâmbovița la service-urile din județ

În conformitate cu obiectivele specifice ale Inspecției Muncii și cu Planul de măsuri realizat de Inspecția Muncii, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în vederea reducerii incidenței muncii nedeclarate și subdeclarate, inspectorii ITM Dâmbovița au desfășurat, în perioada 6-8 septembrie 2021, acțiuni informative și de control la angajatorii care își desfășoară activitatea în … Citește mai mult

Târgoviște găzduiește în perioada 6 – 15 septembrie, tinerii din mai multe țări europene, în schimb de experiență

Tinerii explorează implicarea civică! În perioada 06-15 septembrie 2021, vechea cetate de scaun Târgoviște găzduiește schimbul de tineret „Empower Youth”, coordonat de Asociația Be You și finanțat prin programul Erasmus+  al Uniunii Europene. Proiectul este implementat în parteneriat cu organizații de tineret din țări europene precum Cehia, Slovacia, Portugalia, Italia și Lituania. Schimbul de tineri are … Citește mai mult

SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Gata, rîdem! Selecția săptămânii…

Viind preste Moldova arșiță mare întru tânguielile Gretei, feata de șvezi cu chip posac, îmbla sărmana Maia, nou-căftănită doamna țearei neaflând nicări un copac supt carele să se adăpostească de căldură. Ci, cercetând aceasta Letopisețu lui Ureche, au cetit cumcă preasfânt înaintașul său, Ștefan-Vodă domn cel Mare „au pus … de au arat cu leşii, … Citește mai mult

DIN CRONICI DE AZI – Silviu MILOIU – Lenin: de la nobilul ereditar Ulianov la populistul radical marxist (1)

Vladimir Ilici Lenin a fost figura politică atât de cunoscută care a privilegiat calea socialismului științific adoptată de Plehanov, recuperând însă și unele dintre frământările intelectualității rusești de identificare a unei căi specifice a Rusiei către comunism. Lenin s-a născut la 20 aprilie 1870 la Simbirsk, capitala provinciei eponime, un orășel de provincie întemeiat la … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Fișă de personaj

În curând îmi va apărea la „Editura Leviathan” un roman nou, se numește „A doua față” și îi invit pe numeroșii mei elevi, de ieri și mai de curând, să-l citească. Povestea începe cam așa… Un profesor de filosofie, de la un Colegiu Național, e chemat într-o dimineață la palatul președintelui, dar el nu-l iubește … Citește mai mult

Crește numărul localităților în care sunt înregistrate cazuri Covid-19

De la săptămână, la săptămână crește numărul localităților în care sunt înregistrate cazuri de infectare cu coronavirus. În 9 dintre acestea incidența a trecut de 1/mie. La acest momentul nu sunt localități în scenariul roșu, în județul Dâmbovița. Incidența județeană este de 0, 47/ mie, cu 31 de cazuri identificate în ultimele 24 de ore. … Citește mai mult

DUMINICA DE POEZIE – Un orologiu fără semne

S–a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu … Citește mai mult

UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi … Citește mai mult

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe … Citește mai mult

PORTRETE ȘI FERESTRE – Dana Banu – Prima fereastră…

   La 22 de ani pleacă în lumea largă fără bani, fără acte, fără bilet de călătorie. Traversează Egiptul cu trenul. Privește mizeria, boala și sărăcia de aproape. În tot acel haos, caută, descoperă și scrie despre prietenie. Mulți ar fi căzut pradă disperării și ar fi început să înșire lungi povești despre falsitatea umană și … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Septembrie – timp de tranziție

   Luna pe care o traversăm marchează, aproape ca nicio altă perioadă a anului, un interval de trecere și de transformare pe mai multe planuri, fie că vorbim de schimbările care au loc în ceea ce privește ritmurile naturale, fie că vorbim despre o reorientare a omului către interior, atât în plan concret, cât și în … Citește mai mult

Radu Andrei Lecoiu, Medalia de Aur la Olimpiada Balcanică de Matematică

În perioada 6 – 10 septembrie a avut loc Olimpiada Balcanică de Matematică. Aceasta a adus patru medalii României, dintre care patru de aur și două de bronz. La competiție au participat echipe din toată Europa, iar România a fost reprezentată atât de profesori unversitari, cât și de elevi pregătiți să câștige. Echipa României a … Citește mai mult

Era inevitabil! Orban: „Ai aruncat țara în aer și tu te postezi în Superman!”

Era inevitabil ca la evenimentul de la Târgoviște, la care Ludovic Orban și-a anunțat oficial candidatura la șefia Partidului Național Liberal, să nu se discute și fotografia care a înconjurat întreaga țară în aceste zile: Premierul Florin Cîțu a postat pe o rețea de socializate o fotografie editată pentru a arăta ca cel mai puternic … Citește mai mult