Școală nouă, la Căprioru! Primarul, decis să responsabilizeze cadrele didactice pentru a proteja investiția

Copiii din satul Căprioru, comuna Tătărani, au început noul an școlar într-o școală care rivalizează cu cele din mediul urban. Clădirea Școlii cu Clasele I – VIII a fost reabilitată, modernizată și dotată, în urma unui proiect obținut de primărie cu finanțare de la bugetul național, prin PNDL. Costurile totale ale investiției se ridică la aproape 2 milioane de lei. În premieră, școala are și un teren de sport, pentru orele de educație fizică ale elevilor. Administrația locală s-a luptat pentru a obține finanțare în așa fel încât elevii să nu învețe nici în clase simultane, nici în două schimburi, pentru o calitate superioară a actului educațional.

Le doresc tuturor elevilor, atât celor care, astăzi, au trecut pragul școlii pentru prima dată, dar și celor care se reîntorc din vacanță, să se bucure de dotările moderne pe care le au la dispoziție și să învețe cât mai bine. Aprecierile mele merg atât către Primăria Tătărani și echipa primarului Pătru Constantin, dar și către cadrele didactice, părinții și bunicii din comună. O comunitate care pune preț pe educație și pe condițiile în care copiii noștri învață are viitorul asigurat.” a declarat la inaugurare, președintele CJD, Corneliu Ștefan. La eveniment au luat parte și deputații PSD: Carmen Holban, Radu Popa și Ionuț Vulpescu, dar și vicepreședintele CJD, Luciana Cristea.

Constantin Pătru, primarul comunei le-a urat succes tuturor, dar a cerut o implicare mai mare din partea cadrelor didactice.  “Erau inclusiv profesori cârcotași care spuneau: Nu se va face. Cu regret vă spun că am adus salariații primărie să muncească la această școală la exterior și la vopsit gardurile. Nu am văzut pe nimeni alături de noi. Nu se poate să venim doar în ultima zi și să spunem: asta e clasa mea, asta e clasa mea, vreau cuierul așa, vreau dulapul așa. Nu. Pe timpul meu era o mare responsabilitate. Cu regret vă spun și în memoria domnului director Nedelcu, care a păstorit această școală  viață, erau alte timpuri, dar parcă eram mai sănătoase, dragi copii.”

Primarul vrea ca profesorii diriginți să răspundă pentru eventualele distrugeri, după ce la o altă școală inaugurată anul trecut, elevii mai mari au rupt izolația. “Școlile sunt monitorizate video toate. Pentru cei din clasa a VIII: vom încheia un protocol cu diriginții de clasă să răspundă. Pentru că nu vreau peste două săptămâni sau peste două luni să intru și să găsesc ce am găsit la Școala Tătărani, unde elevii mai mari, mai boxeri au dat cu pumnul și au spart polistirenul. Este păcat!” a mai spus acesta.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro