kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DEMONSTRAŢIE DE FORŢĂ: La Târgovişte, PDL Dâmboviţa a organizat cel mai mare miting electoral din ţară

PDL Dâmboviţa a strâns astăzi, de la ora 18:00, în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte, mai mult de 15.000 de membrii şi simpatizanţi din toate colţurile judeţului, la cel mai mare miting electoral organizat în această campanie la nivelul întregii ţări.

SUSŢINERE: La mitingul electoral de la Tărtăşeşti, PDL a strâns din trei sate, cât USL, la Târgovişte, din 89 de localităţi!

Week-end-ul care tocmai s-a încheiat a fost ultimul din această campanie electorală pentru alegerile locale, campanie care se va încheia vineri, la ora 24:00. De aceea, toate formaţiunile politice au încercat să profite  la maximum de cele două zile. Unii  cu mai mult spor, unii cu mai puţin! Cu adevărat surprinzătoare au fost două evenimente organizate unul sâmbată, la Târgovişte şi unul duminică, la Tărtăşeşti.

Theodor Stolojan a primit din partea Universității Valahia, pentru care semna în urmă cu 20 de ani actul de înființare, titlul de Doctor Honoris Causa

Liderul deputaților PDL, Theodor Stolojan, a primit ieri, 1 iunie, la Târgoviște, cea mai înaltă distincție acordată de Universitatea Valahia, titlul de Doctor Honoris Causa. Târgoviștean la origine, Stolojan a semnat, în calitate de prim ministru, în urmă cu 20 de ani, pe 1 iunie 1992, hotărârea de guvern de înfiinţare a universităţii târgoviştene.

Învăţământul dâmboviţean trece la social-democraţie! Zeci de directori, schimbaţi din funcţie

Zeci de unităţi de învăţământ dâmboviţene şi-au “înnoit” ieri garniturile de conducere, după ce săptămâna trecută însuşi vârful învăţământului dâmboviţean se primenea în sens social democrat, prin numirea la conducerea instituţiei a Luminiţei Preda, soţia consilierului PSD Costel Preda, actualmente interimar la conducerea Direcţiei Silvice. Un caz punctual este la Colegiului Naţional „Constantin Carabella” din … Citește mai mult

Bicicleta luată de Ion Stan a fost declarată furată de o femeie din Produleşti

Femeia păgubită şi alte trei persoane primiseră cadou bicicletele de la reprezentantul unei societăţi de pe raza comunei Produleşti. Au avut însă proasta inspiraţie să le lase la primărie. Aici le-a găsit Ion Stan, liderul social democraţilor dâmboviţeni, care a văzut negru în faţa ochilor la gândul că bicicletele sunt mită electorală dată de PDL. Şi a decis să ia una dintre ele ca probă.

În opinia lui Marin Antonescu, nici măcar “sângele politic” apă nu se face!

PDL Dâmboviţa, prin vocea vicepreşedintelui Marin Antonescu, a cerut vineri demisia prefectului Emilian Rusu, pe care îl acuză de implicare politică, din funcţia apolitică pe care o ocupă: “Vom solicita ca prefectul Emilian Rusu să fie testat dacă cumva ştie ceva despre ce înseamnă neangajare politică, climat de imparţialitate şi dacă are cunoştiinţe necesare să … Citește mai mult

Florin Popescu va rămâne preşedinte al CJD şi după 10 iunie, conform econtext.ro

Site-ul econtext.ro, specializat în statistici, a publicat astăzi, harta viitorilor şefi de judeţe, după ce săptămâna trecuta econtex ne-a spuns cine va câştiga primăriile reşedinţă de judeţ. Conform jurnaliştilor de la econtext.ro, Dâmboviţa va fi condusă şi în următorii 4 ani de Florin Popescu, actualul preşedinte al CJD, candidat al Partidului Democrat Liberal pentru un … Citește mai mult

Florin Popescu vrea totul sau nimic! El nu candidează pe lista de consilieri judeţeni a partidului. Iată lista!

cjd pdl

 Partidul Democrat Liberal Dâmboviţa a intrat oficial în competiţia electorală şi pentru Consiliul Judeţean. Astăzi au fost depuse dosarele de înscriere  a candidaturii atât pentru preşedinţie, cât şi pentru componenţa forului judeţean.

Gabriel Boriga s-a înscris în cursa electorală. La fel şi colegii săi, consilierii locali. Iată lista!

Gabriel Boriga, primarul în funcţie al municipiului şi preşedinte al PDL Târgovişte, a depus, astăzi, actele necesare înscrierii în cursa electorală pentru un nou mandat. Candidatura fost validată la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Târgovişte. Boriga  a fost însotiţ, la depunerea candidaturii, de preşedintele PDL Dâmboviţa, Florin Popescu, şi consilierii locali propuşi pe lista partidului.

Gabriel Boriga şi-a lansat candidatura

 După bilanţul administrativ al mandatului 2008-2012, actualul edil al Târgoviştei, Gabriel Boriga, şi-a anunţat, oficial, candidatura pentru un nou mandat de primar. Gabriel Boriga a câştigat în 2008, primăria Târgovişte, fiind ales în această funcţie din partea PDL. Acesta  este, de asemenea, preşedinte al organizaţiei municipale a PDL Târgovişte.

Gheorghe Ana “o să se jelească mult şi bine!” Vezi cine-i prezice un asemenea viitor deputatului PSD!

  Se apropie campania, se înteţesc şi replicile dure! Şi cum câştigarea oraşelor sunt principale ţinte ale partidelor politice, acolo a şi început războiul declaraţiilor. Prezent într-o conferinţă de presă a Partidului Social Democrat, deputatul Gheorghe Ana, i-a atras atenţia public primarului din Fieni, Adriean Budoiu, pe care îl acuză că face presiuni asupra membrilor … Citește mai mult

A primit cadou un cartof! Vezi cine i-a făcut un asemenea dar lui Marin Antonescu!

Prezent la petrecerea femeilor democrate liberale de la Titu, vicepreşedintele PDL Dâmboviţa Marin Antonescu, în spirit de glumă, a spus că cel mai frumos mărţişor i se pare un cartof încolţit. Antonescu şi-a declarat întotdeauna cu mare mândrie originile sale din “patria cartofului”, Lunguleţu. De aceea, gluma sa a fost  continuată de însuşi şeful său … Citește mai mult

Mulţumiri şi flori pentru femeile democrat liberale!

Sulfina Barbu s-a întâlnit cu organizaţiile de femei din Voineşti şi Pucioasa, pe care le-a apreciat pentru munca depusă şi de la care aşteaptă sprijin şi ăn viitoarele campanii electorale. Sulfina Barbu a fost însoţită de europarlamentarul Oana Antonescu, dar şi de preşedintele PDL Dâmboviţa, Florin Popescu. La întâlnirile ce au avut loc, în cele … Citește mai mult

Partidele îşi vor putea cumpăra sediile prin negociere directă. PDL Dâmboviţa este una dintre formaţiunile politice care stau, deocamdată, cu chirie!

  Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială un singur spaţiu destinat sediului acestora, precum şi alte spaţii, extinderi, dependinţe, aferente spaţiilor achiziţionate, destinate sediilor partidelor politice, la un preţ care va fi convenit prin negociere directă între părţi”, se precizează în propunerea legislativă. Proiectul de lege prevede şi că, odată cu vânzarea spaţiului, … Citește mai mult