Gurile rele ale Primăriei oraşului Găeşti spun că edilul Alexandru Toader era cât pe-aci să fie linşat, de tatăl unui angajat, pe motiv că salariul fiului este foarte mic (niţel peste 500 de lei), în comparaţie cu cel al protejaţilor domniei sale. Cică omul l-ar fi aşteptat pe primar la uşă şi cum ar fi sosit… ţuşti, înăuntru! „Din mâna mea ţi se va trage!”, i-ar fi strigat I.D., reproşându-i că banii europeni de pe proiectele câştigate de primărie sunt împărţiţi frăţeşte între anumite persoane: „Îl ţii pe fiu-meu care este pregătit, are facultate, pe 5 milioane şi munceşte şi în locul altora! Le dai banii la ăia de la Impozite şi Taxe, Resurse Umane, Achiziţii Publice, la Oficiul Juridic şi pe copilul meu îl ţii de prost? El, care face lucrările la toţi ăştia la care le dai tu salarii mari. De ce nu l-ai băgat şi pe el cu fondurile europene, că la toţi ai tăi le dai acum încă 15% la salariu? La alţii le dai stimulente. Ce este aici, primărie? Au 38 de milioane, 28 de milioane…Îţi baţi joc… Din mâna mea ţi se va trage!”