La Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier
Piesa “Crize … sau încă o poveste de dragoste” de Mihai Ignat în regia lui Mihai Vântu, a fost pregătită tehnic şi scenic pentru Sala Studio a Teatrului Dramatic Tony Bulandra. Aseară, de la ora 19, o parte din publicul care se aştepta să-i vadă pe Mircea Silaghi, Cosmina Lirca, Ilie Ghergu şi Daniela … Citește mai mult
Îi aşteaptă zile grele pe viitorii dascăli
Începând din acest an, aspiranţii la un post de dascăl sau cadrele didactice care vor să obţină un post mai bun nu vor mai susţine examen de titularizare în vară, ci vor participa la un concurs organizat la unităţile şcolare unde vor să predea. “Va fi un moment al adevărului, pentru că înscrierile pentru ocuparea … Citește mai mult
Noi cursuri de calificare la AJOFM Dâmboviţa. Vezi care sunt acestea:
Agenţia Judeţean pentru Ocuparea Forţei de Muncă este autorizată în prezent să desfăşoare pentru cei aproximattiv 13.500 de şomeri dâmboviţeni, 24 de cursuri de calificare, în cele mai diverse meserii. Este vorba despre cursurile de administrator reţele locale şi de comunicaţii, brutar, bucătar, cameristă de hotel, coafor, confecţioner/asamblor articole textile, dulgher, fierar betonist, inspector resurse … Citește mai mult
Mecanici dâmboviţeni, meşteri mari…la falsificat de poliţe RCA şi ITP
Doi fraţi din localitatea dâmboviţeană Vulcana Băi, mecanici auto, sunt cercetaţi de politiştii dâmboviţeni după ce acestia au descoperit că cei doi falsificau poliţe RCA şi acte de Inspecţie Tehnică Periodică . Oamenii legii aveau informaţii despre activitatea celor doi fraţi de câteva luni şi au organizat un flagrant. Cei doi fraţi deţineau un service … Citește mai mult
Vitezomani pe autostradă!
Cei care au călcat, astăzi, pedala de acceleraţie mai tare pe Autostrada Bucureşti – Pitesti, au dat nas în nas cu politiştii de la rutieră. La doar câteva minute după începerea acţiunii , primul şofer care a fost depistat de radar avea o viteză de 158 km pe oră. Toţi cei surprinşi că au încalcat … Citește mai mult
“Mărită-ţi rochia” la Târgul de Nunţi, de la Casa Sindicatelor
În perioada 24 – 26 februarie cuplurile care vor să decidă cum va fi nunta lor pot participa la cea de-a treia ediţie a Târgului de nunţi, organizat la Târgovişte.
La Curtea Domnească, „zidurile vorbesc”
Reprezentanţii Curţii Domneşti au pregătit pentru săptămâna 2-6 aprilie, denumită „Şcoala altfel” un maraton de activităţi antrenante şi interesante pentru elevii care vor alege să vină aici. Copiii vor fi familiarizaţi cu arheologia, tehnicile de săpătură, olărit, ceramică. Aceştia vor putea învăţa, efectiv, cum se face un vas, cum se restaurează un vas, dar vor … Citește mai mult
Traficanţi de carne vie, prinşi de poliţişti
În urma activităţilor de verificare şi cercetare, lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Dâmboviţa, au probat activitatea infracţională a unei grupări de pe raza municipiului Târgovişte, ai cărei membri au acţionat în cursul anului 2011, pentru racolarea, găzduirea şi exploatarea sexuală a mai multor tinere, … Citește mai mult
Duminică ai intrarea gratuită la Complexul Muzeal Curtea Domnească
Duminică, 15 ianuarie, de „Ziua Culturii Naţionale”, între orele 09.00:17:00, vizitatorii vor avea acces gratuit în toate muzeele din judeţ, mai puţin la Muzeul Vasile Blendea, închis pentru igienizare. Vor putea fi vizitate expoziţiile temporare,cele de bază, dar expoziţiile care au fost deschise anul trecut, precum cea găzduită de cabinetul de numismatică, dar şi cea … Citește mai mult
Se închide Muzeul “Vasile Blendea”. Află aici de ce:
În perioada 13 ianuarie-29 februarie, Muzeul “Vasile Blendea” din Târgovişte va fi închis pentru lucrări de igienizare a spaţiului expoziţional, precum şi intervenţii de conservare activă asupra bunurilor de patrimoniu. Acesta va fi redeschis pe 1 martie, când vizitatorii vor putea vedea o expoziţie refăcută şi, de asemenea, doamnele şi domnişoarele vor avea acces gratuit, … Citește mai mult
Gest creştinesc: Pompierii şi jandarmii cară apă la Mănăstirea de la cota 1.000
Ieri, o autospecială de la Detaşamentul Pucioasa şi două autocisterne de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au transportat apă (cca.35mc) la Mânăstirea „Înălţarea Domnului” de la „cota 1000” din comuna Moroieni. Lăcaşul de cult a rămas fără apă la începutul lunii decembrie 2011 din cauza furtului unei porţiuni din conducta de alimentate cu apă. … Citește mai mult
Dâmboviţa aşa cum nu ai mai văzut-o! Foto inedit din 1933
Cele patru fotografii înfăţişând instantanee dâmboviţene de la începutul secolului XX, aparţin celebrului fotograf german Kurt Hilscher. Albumul despre România, care conţine aproximativ 150 de fotografii a aapărut în 1933. Lucrarea sa este cel mai complex şi profesionist album fotografic realizat despre România acelor timpuri. Fotograful a fost impresionat şi de patru locuri din … Citește mai mult
Noua stagiune Tony Bulandra debutează cu Crize… „Crize sau Încă o poveste de dragoste”!
Noul an debutează la Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgovişte mâine cu o piesă de teatru care s-a bucurat de un adevărat succes în rândul publicului: „Crize sau Încă o poveste de dragoste”ce se va juca în Sala Studio. Spectacolul în regia lui Mihai Vântu începe la ora 19.00. Preţul unui bilet întreg este de … Citește mai mult
Avicola Găeşti, singura unitate din judeţ care produce ouă din clasa 2
De la 1 ianuarie pe piaţa din UE, nu mai pot fi comercializate ouă de găină provenite din baterii nemodermizate. Un întreg scandal a fost iscat la nivel naţional privitor la codul cu care sunt inscripţionate ouăle. Iată ce înseamnă cifrele de pe acestea: 0 – ouă provenite de la găini crescute în sistem ecologic1- … Citește mai mult
Pistol şi gloanţe, uitate într-un wc de pe Autostradă
Descoperire şocantă pentru angajatul unei benzinării de pe Autostrada Bucureşti –Piteşti! Angajatul a intrat în toaleta staţiei pentru a face curăţenie şi a găsit pe unul dintre calorifere un pistol marca Makarov de calibrul 9 mm. Imediat , angajatul a anuntat poliţia , oamenii legii sosind imediat la faţa locului. În urma primelor verificări, dar … Citește mai mult
Iată ce veste aduce vineri 13 şoferilor!
După îndelungi discuţii, legea privind noua taxă auto a intrat în vigoare astăzi şi va fi aplicată începând cu data de mâine. Prevederile sale au stârnit o serie de nemulţumiri în rândul şoferilor. Actul normativ impune o modalitate unitară de calcul a taxei, însă stabileşte că taxa trebuie plătită inclusiv de autoturismele înmatriculate în România … Citește mai mult
O tânără moartă într-un accident auto a fost înmormântată de poliţiştii de pe Autostradă, după ce a stat o lună la morgă
Înmormantată pe banii politiştilor şi a câtorva enoriaşi! O tânără din localitatea doljeană Pleniţa a fost înmormantată într-o comună din Dâmboviţa după ce cadavrul acesteia a stat la morga din Târgovişte mai bine de o lună.
PLAN DE VIITOR: Harta vânturilor din judeţul Dâmboviţa
Dâmboviţa ar putea produce energie verde cu ajutorul resurselor sale naturale. Vântul este unul dintre acestea. O hartă a vânturilor pentru Dâmboviţa ar putea atrage investitori în energii neconvenţionale. Autorităţile judeţene iau în calcul un asemenea document, în strategia de dezvoltare 2012 – 2020. Energia eoliană este folosită extensiv in ziua de astăzi, şi turbine … Citește mai mult
Costul per elev va desființa școlile care nu-și gestionează eficient resursele
Noua Lege a Educației obligă școlile să folosească banii alocați pentru cheltuieli după niște calcule riguroase, în condițiile în care prin costul standard per elev vor fi finanțate atât salariile, cât și cheltuielile cu întreținerea, materialelele și serviciile pentru evaluarea periodică internă a elevilor, cât și cheltuielile cu formarea continuă a cadrelor didactice. Costul standard … Citește mai mult
TITU. Reunire fără noutăți !
Jucătorii lui Urban Titu (foto, locul 1 în seria C3) au susținut miercuri după-amiază primul antrenament din 2012, la baza proprie, pe stadionul Orășenesc. 20 de fotbaliști au fost prezenți la reunire, înregistrându-se o singură absență motivată, Neagu – aflat la muncă. “Noi vrem întotdeauna să fim mai buni decât în anul precedent. Dacă am … Citește mai mult
GĂEŞTI: Vasilica sexoasa, la muncă în folosul comunităţii
Prostituata Vasilica, de 54 de ani, din Găeşti va munci 175 de ore sau, mai bine zis, va presta activităţi în folosul comunităţii. Aşa a hotărât instanţa de judecată, după ce a fost pârâtă de poliţie că nu şi-a plătit amenzile de peste 100 milioane lei vechi pentru atragerea persoanelor de sex masculin întru împerechere … Citește mai mult
Definitivatul din învățământ-probă de foc în 2012. Vezi aici de ce:
Examenul de definitivat 2012 le va da ceva bătăi de cap profesorilor, care vor trebui să fie foarte bine pregătiți pentru a trece de această evaluare. Astfel, din acest an şcolar, examenul de definitivat în învăţământul preuniversitar va fi organizat la nivel naţional, pe 17 iulie. În Dambovita, şi-au depus dosarul la Inspectoratul Şcolar Judeţean, 150 … Citește mai mult
Târgovişte: În ianuarie 2012, facturi mai mici la căldură, decât în ianuarie 2011!
Am trăit să o vedem şi pe asta! Facturile la Termica vor fi, începând cu 1 ianuarie 2012, mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acesta după ce consiliul local a acceptat propunerea primăriei de a subvenţiona preţul gigacalorie plătit de populaţie. Asftel că, din preţul de 427 de lei cât este gigacaloria … Citește mai mult
Invazie pe listele AJOFM! Se caută agenţi de securitate şi economişti!
AJOFM Dâmboviţa oferă în fiecare lună celor care nu au încă un loc de muncă, o gamă largă de oportunităţi de angajare. Luna aceasta, lista locurilor de muncă vacante a fost acaparată de cererile pentru agenţi de securitate şi economişti. Astfel, se înregistrează 11 posturi de agent de securitate în Târgovişte, Sinaia,Braşov şi Ploieşti, iar … Citește mai mult
Accident spectaculos surprins de camerele de supraveghere ale unui hotel
Despre fostul internaţional Iulian Chiriţă nu se mai ştie nimic, după ce a pierdut casa şi restaurantul din Târgovişte, din cauza datoriilor
Conform Cancan, Chiriţă a plecat în urmă cu mai mulţi ani în Italia, unde a fost ajutat de Mutu şi Chivu, care i-au oferit un post de antrenor la o echipă de juuniori. Acum, fostul idol al Giuleştiului este de negăsit şi a rupt orice legătură cu foştii colegi din Grant.Momentul de vârf al carierei … Citește mai mult
Uite cine nu trebuie să plătească taxa auto 2012!
Taxa auto 2012 a dat bătăi de cap atât guvernanţilor cât şi şoferilor. Noua lege, care urmează să intre în vigoare mâine, aduce o serie de schimbări, o parte dintre ele stârnind nemulţumirea deţinătorilor de autovehicule. Există însă şi excepţii. Astfel, conform legii 9/2012, taxa pentru emisiile poluante nu se va aplica în următoarele cazuri: … Citește mai mult
Dezbatere publică, fără prea mult public!
De la ora 13:00, în sala mare a CJD a avut loc dezbaterea publică pe tema strategiei de dezvoltare durabilă a Judeţului Dâmboviţei 2010 – 2012. Prezidată de preşedintele CJD Florin Popescu, şedinţa nu a avut însă efectul scontat printre şefii de deconcentrare invitaţi la eveniment. Foarte puţini au desemnat pe cineva din conducerea instituţiei … Citește mai mult