Primarul comunei Dragodana a semnat contractul de gaze naturale
Pe data de 6 noiembrie, Primarul comunei Dragodana Gheorghe Sandu, a anunțat ca a semnat contractul de finanțare al investiției
Read morePe data de 6 noiembrie, Primarul comunei Dragodana Gheorghe Sandu, a anunțat ca a semnat contractul de finanțare al investiției
Read moreDespre schimbarea contractului de energie electrică sau gaze naturale se vorbește mult, și cel mai adesea oamenii își imaginează că
Read morePotrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 70 /2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificarile si completarile
Read moreŞcolile, instituţiile publice, spitalele şi 2.200 de apartamente din Târgovişte riscă să rămână în frig şi fără apă caldă. Distribuitorul de gaze naturale GDF Suez a înaintat societăţii Termica un preaviz de sistare, care va fi pus în aplicare pe 17 ianuarie. Cei de la GDGF vor ca până atunci societatea să-şi achite cei aproximativ 4 milioane de lei datorie, din care o parte reprezintă rată scadentă a lunii trecute.
Read moreAgenţia de Prestaţii Sociale Dâmboviţa a centralizat cererile dâmboviţenior pentru acordarea ajutorului de încălzire cu lemne. În total, se vor
Read more