LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU: Arta la cratiță (sau locuiri mohorâte…)

Distribuie:

Am impresia că, de la o vreme, devine din ce în ce mai populară ideea că arta cam trebuie pusă la colț, fiindcă dă semne că nu prea își știe lungul nasului. Ceee atâta criticism și realism sumbru, tristețe și anticalofilie? nu e viața destul de tristă? Ia, hai, domnii artiști să facă bine să-și bage mințile-n cap și să mai lase (scl)ifosele că n-are nimeni chef să ne arate ei nouă pă banii noștri cum le pute lor mediul înconjurător. Pesemne că, de când au răsărit pe micile ecrane cohorte de români cu talent, a început lumea să se prindă care e treaba cu arta: dacă e mișto și ne râdem – like! Dacă nu – huooo, next!
Nu vă zic acum de parlamentarul puritan care vrea să interzică obscenitățile și trivialitățile în artă. Poate revin la el mai târziu. Dar am citit zilele trecute în Dilema Veche un articol stupefiant: autorul, un (destul de) cunoscut jurnalist român, se lansează cu vervă într-un atac, pe cât de acid pe atât de ironic, la adresa creatorilor de artă „urâtă”( era să zic – de artă contemporană, căci de multe ori se pune între ele semnul egalității). Conform domniei sale, frumos este ceea ce vinde, sau ce place consumatorului de artă. Restul, adică (aici înșir categoriile care sunt puse indirect la stâlpul infamiei) arta tristă, angoasantă, mohorâtă, abstractă, nefigurativă, dizarmonică, neplăcută, neamuzantă, sumbră, într-un cuvânt – urâtă, trebuie descurajată, iar creatorii de astfel de orori ar trebui să se autofinanțeze dacă cred cu atâta convingere în ceea ce fac, pentru că statul, adică poporul, nu trebuie să suporte costurile producției și promovării oprerelor triste ale triștilor care nu vor să priceapă ce e ăla ”frumos” și la ce echipă joacă.
Aș vrea să clarific: stupefiant nu mi se pare conținutul articolului, nici vorbă – știu că părerea distinsului jurnalist este împărtășită de mulți dintre cei care acordă o parte din timpul lor (de obicei câteva secunde) formulării unei păreri despre artă. Ce mi se pare de necrezut este că acest articol a putut fi publicat în Dilema Veche. Momentan linkul de pe website-ul revistei nu mai funcționează (mă întreb de ce), dar puteți citi articolul pe blogul autorului.
În paranteză fie spus, am dat de curând peste un alt text foarte asemănător, cel puțin ca temă și ca ton cu cel menționat mai sus, publicat acum doi ani în revista Vice (din Marea Britanie, tradus recent și în versiunea românească a publicației) și care pare să se bucure de foarte multă popularitate. Autorul declară chiar în titlu că „s-a săturat să se prefacă, pur și simplu nu pricepe arta”. Și o sută optzeci și cinci de mii de indivizi au zis că like. Chiar dacă exemplele cu care afirmația din titlu e ilustrată nu sunt relevante pentru arta contemporană în general. Aceste multe reacții pozitive la un articol care desființează arta mă fac să cred că lumea (nu toată, dar multă) are un fel de ciudă pe artă, fie ea bună sau rea, poate pentru că (arta) e așa bezmetică și nu simte nevoia să dea socoteală pentru ce face, sau să se explice. Dar asta e o discuție care ar putea dura la nesfârșit.
Ce mi se pare periculos este că astfel de păreri au ecou tot mai puternic în instituții ce se află în directă legătură cu arta și care (se presupune că) ar trebui să o susțină, cum ar fi AFCN și structuri asemănătoare din străinătate sau, iată, o revistă precum Dilema Veche. Fenomenul este răspândit peste tot în lume, arta este atacată pervers tocmai de cei care ar trebui să o protejeze. Pervers pentru că nu este un atac justificat și „la obiect”, nu este, să zicem, critică de artă făcută de instanțe cât de cât îndreptățite (și slavă domnului, ar fi destule de criticat, căci arta contemporană este, în mare măsură, foarte proastă, dar nu din motivele invocate de detractorii ei), ci este un atac mișelesc, ce face apel la sentimentul publicului larg. Acest public (sau mare parte din el) e format din oameni cu probleme care oricum nu își bat prea mult capul cu arta fiindcă sunt ocupați să supraviețuiască într-o lume dementă. Lor li se servește o idee regurgitată despre ce este sau ce ar trebui să fie arta, și mulți dintre ei o înghit pentru că așa sunt învățați – să înghită tot felul de idei scuipate de niște siniștri, despre cum ar trebui să trăiască, ce să mănânce, cum să se îmbrace, ce programe să urmărească la TV, ce să facă în timpul liber, ce credite să mai ia ca să-și cumpere un I-Phone de care nu au nevoie, etc. După care, aceiași siniștri, încurajați de succesul scuipatului lor, fac reforme (că deh, cere publicul): taie sau refuză alocarea de fonduri pentru arta urâtă (cum ar fi TIFF, sau Festivalul de Jazz de la Sibiu, sau Festivalul Național de Teatru) și aleg să finanțeze și să promoveze arta comercială și/sau etnografică. Sau „Analiza strategiilor de dezvoltare urbană pe coasta Mării Negre în anii 60-70”.
Cum spuneam, fenomenul este larg răspândit și, chiar dacă în Occident e ascuns mai „cu talent” sub masca promovării turismului cultural (prin fonduri alocate muzeelor și pinacotecilor în vederea atragerii unui număr cât mai mare de vizitatori) sau a încurajării picturii și sculpturii (în detrimentul practicilor nemateriale care… nu prea se vând), de fapt avem de-a face cu aceeași subminare a rolului și a puterii artei: se simulează un fel de act salvator prin care i se atribuie o utilitate care să o salveze din iadul deșertăciunii, ca și cum arta ar fi ultimul milog bun-de-nimic al societății, dar noi suntem mărinimoși și buni și iată, îi dăm voie să muncească pentru noi, în frumosul nostru univers capitalist unde toată lumea e fericită. Practicile artistice care, din diverse motive, îndrăznesc să refuze „pomana” sunt imediat taxate. Sunt taxate pentru că independența nu e niciodată văzută cu ochi buni, fiind imprevizibilă și potențial subversivă. Iar pomana nu e nici pe departe milă, ci credit, îndatorare și ”legare de glie”.
Aviz celor care cred că li se face o favoare dacă sunt lăsați să muncească, deși în realitate sunt exploatați ca sclavii pe plantații și privați de cele mai elementare drepturi și libertăți. Strategia funcționează de minune, pentru că începe cu inocularea ideii că altfel (sau mai bine)nu se poate. Că doar trăim în lumea cea mai bună cu putință, nu?

IOANA PIOARU este absolventă a Facultății de Arte Plastice a UNA-București, o tânără artistă de recunoaștere națională și europeană și, peste toate, absolventă de CARABELLA…

Completare:

1.parlamentarul puritan care vrea să interzică obscenitățile și trivialitățile în artă

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/

Parlamentar+despre+Pozitia+copilului+Nu+cumva+acel+film+a+fost+p

2.articolul

http://adevarul.ro/cultura/arte/lucian-mindruta-scrisoare-deschisa-creatorii-arta-

1_52288752c7b855ff564c4aa0/index.html

3.un alt text foarte asemănător

http://www.vice.com/en_uk/read/im-sick-of-pretending-i-dont-get-art

4.fac reforme

http://www.realitatea.net/icr-respinge-finantarea-tiff-si-a-altor-cinci-evenimente-
culturale_1134800.html

Citește și:

NERO,  BRAC GERMAN, episodul cinci din romanul foileton al scriitorului Ionuț  CRISTACHE; locul, Portugalia…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ, locuri și locuiri concentrate…

Un… loc nou, o locuire nouă, INTERFERENȚE, cu Pompiliu ALEXANDRU  și  Puiu JIPA

Domnul Constantin VAENI, în căutarea locurilor ascunse din ÎN CALEA  LUPILOR  DE IERI ȘI DE AZI…

AMERICA  LA  NOI  ACASĂ, cu doamna  Dana NEACȘU, se întoarce la locul ei de onoare…

REVENIRI… La locul potrivit, un interviu cu un tânăr intelectual, filosof de elită, domnul Pompiliu  ALEXANDRU…

REFLECȚII  PEDAGOGICE, cu Alexandra  BÂRSAN  VLADOVICI…

CULTURA  URBANĂ, cu Pompiliu ALEXANDRU, cel care ne-a propus tema despre LOCURI  ȘI  LOCUIRI…

Teodor Constantin BÂRSAN  și  CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI…

MELANCOLII cu doamna Constanța POPESCU…

AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ, rubrica locuită săptămânal de marele actor Puiu  JIPA…

Cătălina  CRISTACHE  și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…

LONDRA  LA  PAS și Cristian Gabriel GROMAN…

Daniel TACHE și  rubrica sa CULTURA  ONLINE…

CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE, cu doamna Mihaela  MARIN…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…

ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…

Bogdan Mihai VLĂDUCĂ, adică JUNIOR DE WORCESTER…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro