PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Iluzii

Arthur și Maya, de Daniela Luca, Casa de Editură Max Blecher

   Fiecare semn văzut, întâlnit, înțeles ne conduce spre un firesc intuit, spre acea destinație către care gestul căutării se susține și reușește să se facă înțeles, sau poate fi scris ca un cuvânt care ne amintește continuu de plecări, de sosiri, de rătăciri, sau de ajungeri în neînțelesul (con)text al facerii lor. Nu sunt rămășițe de căutat în urma acestei continue și neobosite treceri prin teritoriile întreținute de aceste iluzii, de farmecul (non)existenței pe care o întrețin și o fac disponibilă mai departe oricărei apropieri, cât mai multor mișcări încăpute și rămase în adăugările lor, dar se poate continuu spera la găsirea, la așezarea lor în întregul care se construiește mereu, în această adăugare care nu obosește să (ni) se dezvăluie.

   Daniela Luca manipulează discret aceste anumite iluzii încăpute în fiecare început pe care le poate aduce și spune în poezie, în poemele pe care ea le face să adune în cuvinte cât mai multe despre aceste exquisite relics, mai departe să le așeze cât se poate de aproape de mișcările, de alcătuirile și de apropierile realității, ale realității care mai departe astfel se compune și se descompune în textul poetic, dar și în poveștile conținute și descoperite în imagini așezate în albiile create intenționat pentru a le asigura curgerea după topirea în imaginarul care își adună fluent de acum, de aici buchetul de iluzii propuse de această desfășurare și cădere a lor în spațiul deschis ca să îl umple al lumii.

… asta este lumea în care Arthur deschide ochii săi orbi

liniștea din preajma tornadei

tensiunea oceanului în zori…

… când s-a născut, Maya scâncea în surdină

pentru ea niciun război nu avea sens

sau imagine sau lume…

   Suntem prinși și păstrați într-o Facere poetică, una în care ne sunt desfăcute în cuvinte și împărtășite în iluzii fiecare dintre ácele coaserii lor pe pânza desfășurată intenționat în Arthur și Maya pentru a-i putea privi și înțelege desenul, procesul întreg al creării, a apariției lumii fragile și încărcată cu sensibilitățile celor care se nasc și ocupă aceste teritorii disponibilizate pentru cei care urmează să stea, să rămână și să trăiască în ea. Timpul este adăugat treptat împreună cu cât poate poezia să spună despre el și cu cât poate să păstreze în continuare din mutarea în înțelesurile ei, în cuvintele prin care ea îi menționează adăugările. Daniela Luca susține toate aceste împăturiri ale lumii în poemele ei, poeme din care mai departe totul rămâne ca să spună și să arate, din care nu mai evadează nimic iar ce se păstrează se așază firesc în starea permanentă de martor, de semn care ține în corpul lui cât se poate de mult din aceste iluzii și din întruchipările lor deloc limitate.

o casă necunoscută

o umbră

și aici s-ar putea refugia cineva

în orice secundă

iar privirea să nu mai aibă

nimic de-arătat

 

literele din care se compun

morțile

să curgă pe sub streșini

băltoacele să adune melci

și tot așa

povești de câmpie

povești în care

orașele mor când bărbații

își declară revolta

față de propria

oboseală

   Un catalog al neliniștilor, al nelămuririlor care se lasă identificate, enumerate, expuse în paginile și în cuvintele lui, în oricare dintre corporalizările îngăduite de aceste intense iluzii care se propun anume extinderii și rămânerii în poemele care încearcă să le definească mișcările și desfășurările, tăcerile împreună cu fricile rămase să se pună și ele în ecourile încăpute în cât mai multe dintre încăperile lor. Toate sunt puse în lumină, lămurite aici de Daniela Luca lăsându-se cât se poate de bine așezate în lumina care le poate face vizibile și le poate arăta înfășurările care le cuprind și le pot (sus)ține în aceste aceste pănuși protectoare aduse în atingerile îngăduite de touch-ul alcătuirilor lor.

… Arthur simțea colții

în fanteziile lui erau dinți de lapte

îi smulgea unul câte unul

până când un câine sau celălalt

se ghemuia la piciorușele

lui dolofane…

… ochii Mayei scrutau

zilnic potecile

sub ploaia nesfârșită

ochi din care se desprindeau

viziuni parcurse-n tăcere…

   Fiecare dintre aceste recuperate iluzii se scrie și se așază în acest tot și în alte și alte viziuni încărcate și încercate continuu de impresii care pot contracara eventuale căderi, diluări care se pot întâmpla în aceste mișcări ale lumii care le conțin, mișcări în urma cărora se poate iniția, continua și desăvârși prăbușirea, neînțelegerea Facerii care le postează  povestea împreună cu acceptările, dar și cu toate împotrivirile ei. Daniela Luca prevestește și povestește despre cum

… totul se repetă

și nicio repetiție

nu trece fără să taie din rădăcină

lumea cea bună în care ai crezut…,

despre această neobosită ușurătate a ființei de a-și muta lumea cu facerile și cu firescul ei în iluzii, în acelea din care nu se mai iese, dar despre care se poate scrie, adăugând continuu cuvintele necesare înțelegerii și acceptării momentelor și fenomenelor ei care explică viața, viața cu toate mișcările și sentimentele ei, mișcări și sentimente care ne aduc aproape și ne pot ajuta să îi simțim, să îi înțelegem (aproape) fiecare gând. Arthur și Maya este povestea, descrierea acestor iluzii pe care Daniela Luca le-a marcat ca momente ale sfârșitului și ale Facerii care au loc întotdeauna, dar care nu se pot scrie decât odată și împreună.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…