VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

Fostul fotbalist internațional, Gabi Mureșan, a decedat la numai 44 de ani…

Jucătorul echipei naționale și unul emblematic al echipei CFR Cluj, a decedat, anunțul fiind făcut de pagina Primăriei Apold, pe care o conducea de 6 ani.

Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș sunt alte echipe la care a evoluat impunătorul fundaș.

„În cursul serii de miercuri, pompierii militari ai Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane posibil înecate într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD, iar ulterior a fost solicitat și sprijinul unui echipaj Salvamont Mureș.
Victima a fost extrasă din apă, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, aceasta a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș cu o ambulanță SMURD.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, primarul Gabi Mureșan a pierdut lupta pentru viață”, – comunicat ISU Mureș.

„Federația Română de Fotbal a aflat cu mare tristețe de moartea lui Gabriel Mureșan, la vârsta de 44 de ani, fost internațional român și dublu campion național cu CFR Cluj.
Născut pe 13 februarie 1982 la Sighișoara, Mureșan a evoluat în 9 meciuri pentru echipa națională. La CFR Cluj, el a jucat timp de 6 sezoane, în perioada 2007-2013, timp în care a adunat 135 de meciuri, câștigând de trei ori Cupa României (2008, 2009 și 2010) și de trei ori campionatul (2008, 2010 și 2012). De asemenea, a mai evoluat la Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș.
Federația Română de Fotbal transmite cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Gabriel Mureșan. Dumnezeu să-l odihnească!” – Federația Română de Fotbal

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Lumină!

Foto: Federația Română de Fotbal

BMG

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media