15 mai… Mai, 2017… Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îl „miruiește”, cu un sărut pe frunte, pe Traian Băsescu, Președintele României Profunde… Politică la fundul sticlei: Hennessy S.V. îl pupă pe dop pe Chivas Regal…
*
15 mai… Mulțumesc domnule Ionuț Vulpescu: „Ai făcut un mare serviciu adevărului”, îi scria într-o telegramă Geo Bogza lui Dorin Tudoran, la adresa sa din Bulevardul Păcii, numărul 23. Era vremea în care Bulevardul Păcii se prelungea simbolic în mii și mii de străduțe ale lașității, delațiunii, tăcerii și cultului partidului unic și al conducătorului providențial. Ca o ironie a destinului, ultimul său volum înaintea emigrării în Statele Unite, în 1985, s-a numit „Adaptarea la realitate”. Exact ceea ce Dorin Tudoran n-a vrut — sau poate n-a putut — să facă niciodată. Curajul său din acei ani rămâne, până astăzi, unul dintre rarele și marile gesturi de demnitate românească din perioada comunistă. L-am citit cu pasiune pe Dorin Tudoran după Revoluție. Păstrez și acum dialogul său memorabil cu Nicolae Manolescu din revista „Meridian”, publicație pe care a fondat-o, asemenea „Agora”. I-am urmărit apoi rubricile, mai ales pe cele din „România literară”, dar și cărțile ultimilor ani — „Kakistocrația”, „România ca părere” sau „Luxul indiferenței”. Dacă n-a fost conformist în dictatură, era imposibil să devină comod în libertate. Dorin Tudoran n-a fugit niciodată de polemici. Din dezacorduri se nasc, uneori, clarificările necesare. Însoțit de-a lungul timpului de prietenii esențiale, dar și de singurătăți dureroase, el dă impresia că ar lua-o oricând de la capăt. Nu întâmplător a condus o revistă care se numea „Don Quichotte”. Și chiar dacă, așa cum mărturisește, există o singură moară de vânt cu care se luptă — Dorin Tudoran însuși —, această confruntare spune poate cel mai mult despre natura unei conștiințe incomode. M-am bucurat sincer când a acceptat să purtăm acest dialog. Întrebările au plecat de la București, iar răspunsurile au venit, pe e-mail, de la Washington. Împreună cu ele au sosit fotografii și scrisori dintr-o altă lume — lumea lui Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Nicolae Manolescu, Mihai Botez sau Ion Negoițescu. Semne de solidaritate, dar și urme ale unor dezamăgiri, pagini ale unui drum dificil printre kakistocrație și certocrație. Am vorbit despre literatură și politică, despre exil și rădăcini, despre reviste, cărți, libertate, solidarități și tăceri. Dar, mai ales, despre oameni — cu înălțimile și abisurile lor. (Ionuț Vulpescu)
@fotocredit arhiva personală Dorin Tudoran
*
19 mai… Răutăciosul domn Neculai Constantin Munteanu îl citează aiurea pe George Simion: „Ne asămăm intrarea la guvernare”. În realitate, marele om de stat a anunțat altceva: „Ne asanăm intrarea la guvernare.” Domn’ NCM, ce e de criticat în decizia patriotică de autoasanare anunțată de bravul Simion? Nu le-ar fi guvernării și țărișoarei mai bine dacă omuleții ăștia s-ar „autocurăți”?
*
19 mai… Un gând… IA… Deștepții mor de frica ei… Proștii o folosesc cu succes…
*
20 mai… Alt gând… Cannes: „Moscova nu crede în lacrimi.” Adică în lacrimile altora…
*
20 mai… Cea mai tristă telegramă primită în 1980…
*
21 mai… Un îndemn: Deșteaptă-te, române! Până nu se trezește din nou Șoșoloaca națională.
*
22 mai… În luna iunie, acest an, se vor împlini șapte decenii de când, la Congresul Scriitorilor, A.I. Baconsky și-a renegat producțiile proletcultiste, declarându-le nule din punct de vedere estetic și acuzând de dogmatism principiile proletcultismului. Astăzi, când atâția vinovați de situația în care se află România caută țapi ispășitori, sperând că vor găsi și pune la stâlpul infamiei măcar un acar pe nume Păun, poate că o soluție ar fi o nouă demascare a „năpârcilor” stârpite de multă vreme – chiaburii. Altfel, România riscă să rămână singura țară din lume cu o clasă politică formată 100% din nevinovați. Deci: „Trece-o noapte şi mai trece-o zi,/ Se ascute lupta între clase,/ Iar chiaburii se arata-a fi/ Elemente tot mai duşmănoase„.
https://www.facebook.com/reel/1000535555756903 (1952… „Năpârcă nesătulă”, „dușman al poporului”, „sabotor”… Așa suna limbajul urii în 1952. În timp ce regimul promitea o „viață nouă”, realitatea din sate era una a terorii. Țăranii gospodari, numiți peiorativ „chiaburi”, erau vânați, umiliți public și deposedați de tot ce aveau sub pretextul „colectivizării”. Modelul sovietic al colhozurilor („kolkhoz” – gospodărie colectivă) și sovhozurilor („sovkhoz” – gospodărie de stat) a fost impus de Stalin în Uniunea Sovietică, apoi exportat în celelalte țări comuniste. O mărturie cutremurătoare despre cum regimul a rupt comunitățile rurale, întărâtând vecinii unii împotriva celorlalți, prin teroare și foame… Rănile trecutului se vindecă doar cu adevăr. Vizionează Anii Dictaturii, doar la Prima History. O lecție autentică de istorie, despre România, pentru români…)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA
Facebook
WhatsApp
TikTok
