Admiterea la facultate a fost cu cântec în familia mea – tata ţintea Ardealul – jumătate austriac şi conservator până-n dinţi, făcea propagandă pentru o zonă a ţărişoarei noastre, care, deşi populată şi cu vagi urme săseşti pe alocuri, se cerea cumva autonomă prin prisma unui nivel de civilizaţie apreciat ca fiind utopic în Regat.
Mama, după o tinereţe mai rebelă, tivită cu blugi evazaţi, şuviţe albăstrui şi oldies, but goldies, era o împătimită a capitalei şi o viza atât sub aspectul unor viitoare oportunităţi profesionale, cât şi, probabil, datorită întrevederii unui stil de viaţă îndrăzneţ şi modern.
Într-o vreme când era în vogă să pleci de-acasă, să studiezi chiar peste ţări şi mări, să te desprinzi de fusta mamei şi să inhalezi prin toţi porii realitatea, eu nu vroiam decât sa fiu aproape de casă. Ideal, să fi avut o facultate in grădină…
Soarta şi-a aruncat zarurile şi m-a câştigat Sibiul. Sau, mai bine zis, l-am câştigat eu. Am suferit după ‚acasă’ şi îmi astenizam părinţii cu telefoane zilnice, dar, cu timpul, am învăţat să iubesc oraşul acela. „Ochii’ din acoperişuri, porţile impunătoare, gestica studiată a trecătorilor, vorba domoală şi bunul simţ te transpuneau parcă într-o poveste de-a lui Andersen. Oameni dragi erau acolo, şi totuşi, visam să mă întorc acasă. Tata se revolta de fiecare dată şi se opunea vehement, însă, personal, cred că nu a înţeles cu adevărat ce însemna „acasă” pentru mine. Nu era vorba de structura urbană în sine şi nici de suflarea pestriţă; acasă era el, acasă era mama şi tot acasă însemna să mă plimb în livadă, printre pomii înfloriţi, să bombăn amuzată armata de câini şi pisici, să mă las bâzâită de bondari grăsuni sub bolta de struguri, să joc whist cu prieteni de suflet, să-mi beau ness-ul cu tata, în miez de noapte…
„Acasă”era o stare de spirit, o doză de foarte bine care mă completa. Acum, sunt acasă. Duc dorul Sibiului şi-l revăd cu drag adesea, dar, sunt acasă. Numai că… ceva din acasă s-a rupt… cineva nu mai este şi armonia a fost zdrelită de gheara brutală a destinului. O dreg pe ici pe colo, cu mânuţe fragile, doi pui de om. Şi realizez, cu un amalgam de trăiri, că „acasă” te face bine orice s-ar întâmpla…
ALEXANDRA BÂRSAN VLADOVICI este profesoară de limba engleză, a trăit o vreme la Sibiu și, cum puteți înțelege chiar din articolul ei, s-a întors ACASĂ… Este, desigur, absolventă de CARABELLA…
Citește și:
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, locuri și locuiri concentrate…
Un… loc nou, o locuire nouă, INTERFERENȚE, cu Pompiliu ALEXANDRU și Puiu JIPA
Domnul Constantin VAENI, în căutarea locurilor ascunse din ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
AMERICA LA NOI ACASĂ, cu doamna Dana NEACȘU, se întoarce la locul ei de onoare…
LECȚIA DE ZBOR, cu Ioana PIOARU și locuiri mohorâte despre arta la cratiță…
CULTURA URBANĂ, cu Pompiliu ALEXANDRU, cel care ne-a propus tema despre LOCURI ȘI LOCUIRI…
Teodor Constantin BÂRSAN și CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
MELANCOLII cu doamna Constanța POPESCU…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica locuită săptămânal de marele actor Puiu JIPA…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
LONDRA LA PAS și Cristian Gabriel GROMAN…
Daniel TACHE și rubrica sa CULTURA ONLINE…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna Mihaela MARIN…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
Bogdan Mihai VLĂDUCĂ, adică JUNIOR DE WORCESTER…
Iti citesc cu mare placere postarile. Sunt de fiecare data scrise cu suflet si cu inteligenta unui copil crescut intr-un camin sanatos is frumos. Felicitari!