Sunt deja câteva decenii de când în Europa și în America de Nord s-a făcut simțită o mișcare de egalizare sociala a sexelor. Vorbesc numai de cele două sexe biologice, de la naștere, în prezent ele s-au înmulțit considerabil!
Înainte de a veni în Canada la începutul anilor 80, am trăit în România unde toate femeile erau obligate să aibă serviciu. Am cunoscut atunci femei de mare ținută profesională, cu funcții de profesor universitar sau de chirurg, funcții pe care, când am ajuns în Canada, le-am întâlnit doar la bărbați. Primul meu job, de tehnician chimist într-un laborator industrial, m-a familiarizat cu obiceiul societății în care fie că femeile stăteau acasă cu copiii, fie, în cazuri mai rare, erau angajate în meserii convenționale ca cele de secretară, asistentă medicală, profesoară, stewardesă ori vânzătoare la magazine. Femei în alte funcții se întâlneau rar pe atunci.
Cum nu fusesem obișnuită cu asemenea împărțire a societății pe sexe, fenomenele pe care le descopeream mi se pareau nu numai ciudate, dar și inechitabile. Începusem să mă uit cu atenție la raioanele cu lucruri pentru copii ale magazinelor și mi se părea revoltătoare diferența dintre jucăriile pentru băieți și cele pentru fete. Desigur, fiecare copil se putea juca cu ce voia, dar educația societății era ca fetițele să se limiteze la păpuși, iar băieții la mingi, puști și mașini.
La sfârșitul anilor 80, când, după ce fusesem promovată în funcție, am început să fiu trimisa în deplasări de serviciu, am observat că pasagerii avioanelor la orele de vârf nu erau decât bărbați, toți în costum, cu cravată ăi servietă diplomat. La granița cu Statele Unite, când ofițerul care verifica pașapoartele și scopul vizitei auzea ca merg în business trip, mă privea neîncrezator și-mi cerea amănunte. Le dădeam atâtea detalii tehnice plicticoase, încât ei se grăbeau să scape de mine.
Tot în acea perioada am cerut companiei participarea mea la un curs destinat femeilor care vor să se afirme în job. La curs am constatat că marea majoritate a audienței era formată din femei deștepte, cu simțul umorului și cu spirit de inițiativă. Subiectul de bază era cum să nu te lași tu, femeie, intimidată de șeful tău, bărbat. Am aflat acolo că poziția corpului e esențială și că, dacă ești așezată, să nu care cumva să stai cu picioarele încrucișate. Ni s-a mai spus atunci că nici mâinile nu trebuie ținute încrucișate ci cât mai degajat, fie într-un buzunar, fie ținând o hârtie în mână, cât mai departe de corp, ca sa creeze dimensiune. Cu aceeași ocazie am mai învățat ca e recomandabil ca la gulerul bluzei să porți o broșă care să se asorteze neapărat cu catarama curelei. Am înțeles că o curea era absolut indispensabila pentru a da impresia de putere. Și, în sfârșit, ni s-a mai spus sa evităm cu tot dinadinsul jachetele sau sacourile de culoare roșie, de preferință fiind combinația mov cu negru.
N-am aplicat niciodată cele învățate, deși am avut multe de îndurat de-a lungul anilor din cauza unor colegi cu concepții învechite, fără ca ei să fi fost șefii mei. Nu am crezut nici atunci, nici acum că, daca aș fi aplicat sfaturile de poziție ale mâinilor sau dacă m-aș fi îmbrăcat cu violet și negru, cum învățasem la curs, aș fi ameliorat purtarea lor față de mine.
Din fericire, în prezent lucrurile s-au schimbat mult, unele funcții au dispărut datorită dezvoltării tehnice, altele au apărut. Egalizarea sociala începută e lăudabilă, ca și efortul societății moderne de a facilita concilierea obligațiilor profesionale cu cele ale unei mame de familie prin implementarea diferitelor politici guvernamentale de ajutor.
Dar societatea modernă nu a facut un pas înainte numai în ceea ce privește femeile. Astăzi se face simțită și o emanciparea a barbaților în treburile gospodărești. Ceea ce este evident este că, oricât s-ar dori să se ajungă la o egalizare perfectă a sexelor, există diferențe psihologice de netăgăduit între bărbat și femeie. Și, cum natura a făcut ca ei să nu poată trăi unul fără celalalt, voi încheia articolul cu o anecdotă citita pe internet: An English professor wrote the words „A woman without her man is nothing” on the chalkboard and asked his students to punctuate it correctly . All of the males in the class wrote: „A woman, without her man, is nothing.” All the females in the class wrote: „A woman: without her, man is nothing.”
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
