Sora mea a învățat să gătească de la bunica din partea mamei, care avea un mod meticulos, cumpătat de a prepara bucatele, împărtășind grația înțelegerii dincolo de cuvinte. Iar fratele meu, de la mama învățase, mama inventa rețete, bucătăria era locul unde cuvintele se amestecau cu aburi, ierburi, lemn, metal, de părea vorbitul un rod în lipsa căruia nu mai era viață pe pământ! Mama gătește cântând. Vocea plăcută, suavă umple încăperea. Ne amuzăm împreună de lucrurile pe care fiecare le face diferit, dar și de tăcerile botoase, cu un fel al lor de scârțâit vechi.
Stilul liber, creativ al mamei de a pregăti hrana era prea curajos pentru mine, ceremonia bunicii îmi amintea de duminicile când foamea avea propria arie și nu ieșeai din rând, ascultând slujba; unde și bunica trecuse prin foamete, prin război, lucruri care își lăsaseră greutatea, chiar lucrurile simple având, nu aura bucuriei, ci o umbră lălâie, limita… Am învățat să gătesc într-un restaurant cu specific japonez, să prepar hrana în funcție de textură, să dau legumelor forma dorită fără să țin privirea sub cuțit, iar mașina de gătit înghițea Timpul, oferind, în schimb, clipa… Regula și-a amintit că a fost cândva tânără și frumoasă: o mirare! Focul și simțurile, acești maeștrii bucătari, cer de la tine prezență de spirit.
Mai târziu, o prietenă, vrând să mă îmbie să pregătesc ceva din Cartea de bucate, îmi arată un caiet cu foi galbene și copertă din lemn, pe care scria cu litere sculptate Carte de magie. Aveam pe farfuria împodobită cu fructe, o prăjitură la care prietena mea muncise trei zile – mai iau o înghițitură, așteptând să mă transform pe loc! De atunci, privesc altfel cărțile de bucate, dar tot departe stau de ele, ca și manualele de istorie, sunt pretențioase.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
