Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif dsgmotor.gif

Din nou, despre discriminare la acordarea burselor școlare! Scrisoarea unei mame din Târgoviște

Iulia Apostescu, mama unui copil cu rezultate foarte bune la învățătură, a apelat la sprijinul presei pentru a face publică o scrisoare deschisă adresată ministrului educației Ecaterina Andronescu. Este vorba de aplicarea discriminatorie a Legii Educației care permite acordarea de burse pentru elevii cu medii mai mari de 8.50!.  În practică, însă, consiliile locale au stabilit … Citește mai mult

Posibile restructurări în învățământ ca urmare a scăderii populației școlare

Chiar dacă s-a intrat în cel de-al doilea an de aplicare, Legea 153 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice continuă să fie  ,,mumă’’ pentru unii și  ,,ciumă’’ pentru alții!? În sistemul de învățământ, aplicarea acestui act normativ a creat o discriminare între dascăli pe de o parte și personalul didactic auxiliar, pe de altă … Citește mai mult

Elevii claselor a XI – a şi a XII-a au intrat în focul simulărilor pentru bacalaureat

A venit rândul elevilor claselor a XI-a și a XII-a să  susținuă prima probă de simulare a  examenului de bacalaureat 2019, iar primul test a fost la limba şi literatura română! La nivelul judeţului Dâmboviţa  numărul înscrişilor la clasa a XI-a a fost de 3.528 de elevi, iar dintre aceştia s-au prezentat efectiv la examen … Citește mai mult

TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Despre bine şi rău

Nietzsche ne cere să ne îndoim, înainte de toate, de existenţa antinomiilor. Să ne ridicăm deasupra dialecticii strâmte a binelui şi a răului. Să-l depăşim pe doi către unu. Nici Iisus nu ne cere altceva. Cu o diferenţă, totuşi: acel Unu către care ne îndreaptă Iisus este Totul. Nietzsche ne propune să ne îndreptăm către … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Premieră la BULANDRA târgovișteană

Despre o premieră ( a câta?) specială la Teatrul din orașul nostru, purtând o marcă, deja la fel de specială, adică Mc Ranin… Regizorul a mai pus în scenă acest text, în 1992, la Paris, adică „o dramă care poate fi văzută doar în contradicțiile ei”  și scrie că „montând a doua oară același text” … Citește mai mult

Proiectele Erasmus +, oportunitate de învățare pentru profesorii de la Grădinița cu program prelungit Nr.1 Târgoviște

În perioada 26-28.02.2019, a avut loc a doua activitate transnațională de învățare-predare-formare din cadrul  proiectului de schimb interșcolar finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, “I`m Really Proud of My Country”, activitate desfășurată în Yalova,Turcia. Proiectul “I`m really proud of my country” are ca scop promovarea comunicării culturale internaționale în rândul copiilor și cadrelor didactice din … Citește mai mult

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Andreea GHICA – Băi…

Sâmbăta e ziua lor, aici, la Gazeta Dâmboviței… Sunt elevii mei de azi sau de ieri, sensibili, inteligenți, preocupați de învălmășirile timpului pe care îl trăiesc, alături de noi. În ei cred că mai există  o speranță și pentru lumea de mâine… ( Ionuț  CRISTACHE) Băi, e liniște. Mi-am pus căștile și ascult Bruce Springsteen, … Citește mai mult

FOTO – Ambasadorul Cubei a sărbătorit „Ziua Culturii Cubaneze”, la Liceul de Arte Bălașa Doamna

Joi, 14 martie a.c., în amfiteatrul Liceului de Arte Bălașa Doamna, din Târgoviște, a avut loc un eveniment deosebit, Ziua Culturii Cubaneze, la care invitați de seamă au fost Excelența Sa, domnul Roberto César Hamilton MAGAÑA, ambasadorul Republicii Cuba la București și domnul Adolfo Ramirez, atașatul cultural al Ambasadei Republicii Venezuela la București. Oaspeții au purtat discuții … Citește mai mult

TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU Vizita regelui Carol al II-lea la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu (1933)

Începând cu anul 1914, tânăra instituție militară de la Mănăstirea Dealu s-a bucurat de prezența unor personalități ale timpului, din toate domeniile profesionale, atât naționale, cât și internaționale, predominând cele militare, datorită specificului liceului. Dintre personalitățile marcante care au vizitat Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, amintim aici pe Nicolae Iorga, Karl Storck, I.G. Duca, … Citește mai mult

15-19 aprilie – „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va desfășura, în săptămâna 15-19 aprilie 2019, programul cultural educaţional „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, program ce a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție. Prin activitățile propuse, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița vine cu o alternativă specială la disciplinele obligatorii cuprinse … Citește mai mult

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” prelungește perioada programului “Școala Altfel”

ACTIVITĂŢILE EDUCAŢIONALE ORGANIZATE DE COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE ÎN CADRUL PROGRAMULUI „SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!” 2019 SE VOR DESFĂŞURA ÎN PERIOADELE 15 – 19 APRILIE ŞI 20 – 24 MAI 2019               Având în vedere numărul mare de solicitări pentru participarea la programul “Școala Altfel – Să ştii … Citește mai mult

S-a căzut la pace pe sporul de solicitare neuropsihică (de 10%), pentru directorii de şcoli care predau la clasă

Sporul de solicitare neuropsihică, de 10%, care a intrat în vigoare de la 1 decembrie 2018 se va acorda tuturor directorilor de şcoli, dar cu condiţia ca aceştia să efectueze şi normă la catedră! Iniţial, Legea 153 statuase că nu au dreptul la acest spor cei care au funcţii de conducere în învăţământ, iar articolul … Citește mai mult

F.Charm revine la Târgoviște pentru a concerta în Centrul Istoric!

Rapperul bucureștean Bogdan Vlăsceanu cunoscut sub numele de scenă F.Charm, va reveni la Târgoviște pe data de 22 martie, într-un club situat în Centrul Istoric al orașului. Anul trecut, artistul cu zeci de milioane de vizualizări pe You Tube, a promis că va reveni la Târgoviște, cu materiale noi, ținându-se de cuvânt. În afișul de … Citește mai mult

ASTAZI: La Seara de Carte se discută Faust de J.W. Goethe

Joi, 14 martie 2019, ora 17.30, are loc o nouă întâlnire „Seara de carte la Târgovişte”, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa. Cartea propusă spre dezbatere este „Faust”, autor Johann Wolfgang von Goethe. Prezintă: Pompiliu Alexandru. „Seara de carte la Târgovişte” este o întâlnire cu caracter amical, la care oricine este bine venit.

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Activităţi bancare în Târgoviştea începutului de secol al XX-lea

Dezvoltarea accentuată a oraşului nostru, începută o dată cu domnia principelui (şi apoi a regelui) Carol I a condus la necesitatea apariţiei unei instituţii bancare, cu menirea de a sprijini burghezia locală. Prima de acest fel a fost Banca Dâmboviţei, aşezământ care lua fiinţă în anul 1910 şi al cărei capital social era de 500.000 … Citește mai mult

TABLETA de MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Inteligența cristalizată și inteligența pietrificată

Prostia este un subiect fascinant. De mii de ani oamenii au fost preocupați de formele ei care par să nu poată fi catalogate, având extraordinara capacitate de a fi foarte inventivă. Poți fi uimit în fața prostiei – sau a prostului – ca în fața unei mari necunoscute care îți provoacă spiritul. Ceea ce mi … Citește mai mult

TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Pentru mine, libertatea avea aromă de cafea Alvorada

Nu știu dacă vă amintiți imaginile din finalul Liceenilor, cele în care Mihai (Ștefan Bănică jr.), în uniformă, coboară în mare viteză niște scări. Eu, da! Cum mă aflam la vârsta tuturor naivităților, filmul mai că reușise performanța de a mă pune pe gânduri. Adică… iubirea se împletise atât de frumos cu etica și echitatea … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Un portret cu noduri

Un nene, care țopăie dizgrațios și înfoiat peste relieful patriei, și-a autoievaluat ( cum zice ) activitatea nocivă din ultimii doi ani. O tânără jurnalistă scria că el, „ctitorul, vizionarul in rând cu Nicolae Iorga”, cum a încercat să transmită muritorilor, nu este decât un „ministru sinistru, o Rodica Stănoiu in pantaloni”. El este, se … Citește mai mult

TABLETA DE Sâmbătă – Daniel Cristescu – Industria auto, noi oportunități pentru generațiile Y și Z

Sâmbăta e ziua lor, aici, la Gazeta Dâmboviței… Sunt elevii mei de azi sau de ieri, sensibili, inteligenți, preocupați de învălmășirile timpului pe care îl trăiesc, alături de noi. În ei cred că mai există o speranță și pentru lumea de mâine… ( Ionuț CRISTACHE)     Nu mai constituie un secret faptul că România … Citește mai mult

TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Elena Văcărescu în vizită la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu (1935)

Elena Văcărescu (n.18 octombrie 1864 – d.17 februarie 1947)  a fost fiica diplomatului Ioan Văcărescu şi a Eufrosinei Fălcoianu, nepoată pe linie directă a lui Iancu Văcărescu, despre originile ei afirmând cu mândrie: „Familia din care scobor eu a fost familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară… mama mea aparţinea şi ea unei … Citește mai mult

ACUM: La Biblioteca Județeană Dâmbovița are loc lansarea cărții „Între Uitare și Tonuri de Gri”

„Între Uitare și Tonuri de Gri” este un roman captivant care îmbină realitatea neșlefuită cu o doză de mister și imaginație. Karlie Williamson, o fată cât se poate de normală, ajunge să lucreze pentru una dintre cele mai bogate si extravagante familii din Regatul Unit. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată atunci când propriile ei principii, … Citește mai mult

HeidelbergCement România, proiect de educație nonformală, adresat tinerilor liceeni din județ

COMUNICAT DE PRESĂ HeidelbergCement România și Fundația LEADERS lansează la Fieni un proiect de educație nonformală, adresat tinerilor liceeni din județ   Fieni, 7 martie 2019. HeidelbergCement România, unul dintre cei mai importanți producători de ciment, betoane și agregate din țară, împreună cu Fundația LEADERS, organizație care formează și susține lideri responsabili, demarează anul acesta … Citește mai mult

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – O Societate târgovişteană de vânătoare

La 20 decembrie 1940 Tribunalul Dâmboviţa acorda personalitate juridică unei alte Societăţi, de această dată una de vânătoare, purtând numele „Marele Voevod Mihai” şi având sediul în Târgovişte, pe strada Plutonier Diţescu Stan, la numărul 9 (adică foarte aproape de actualul sediu al arhivelor dâmboviţene).  Societatea, a cărei deviză era „protecţia vânatului şi stârpirea braconajului”,  … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Pe 8 martie, acces gratuit la toate muzeele pentru doamne şi domnişoare

           Vineri, 8 martie 2019, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, doamnele şi domnişoarele vor putea să viziteze gratuit toate cele 15 muzee şi case memoriale aflate în administrarea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei … Citește mai mult

TABLETA de MARȚI: Daniel Tache – Înşelătoarele înfăţişări ale răului

Indiferent de care parte a baricadei te-ai afla, ultima carte a Magdei Ursache nu te poate lăsa indiferent. Şi nu folosesc întâmplător termenul baricadă. Citind Comunismul cu rele şi rele* simţi nevoia, mai devreme sau mai târziu, să-ţi defineşti poziţia, să hotărăşti dacă te vei înrola sau nu în războiul pe care scriitoarea l-a declarat … Citește mai mult

UVT inaugurează, marți, Laboratorului Echipamente și Instalații Electrice

COMUNICAT DE PRESĂ             Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, organizează marți, 5 martie 2019, începând cu ora 11:00, în campusul universitar, corpul A, sala 114, inaugurarea oficială a laboratorului Echipamente și Instalații Electrice, în varianta dezvoltată prin finanțare privată de către Schneider Electric România, promotorul transformării … Citește mai mult

TOLERANCE IS MY B ESTFRIEND, proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială ,,Vasile Cârlova” din Târgoviște

    În perioada 25.02.2019-01.03. 2019, patru elevi, doi părinți și  două cadre didactice  de la Școala Gimnazială ,,Vasile Cârlova” din Târgoviște au participat la activitățile proiectului Erasmus+, TOLERANCE IS MY B ESTFRIEND , care s-au desfășurat în instituția parteneră din localitatea Bozhurishte, Bulgaria. Proiectul european are ca principal obiectiv educația civică și este implementat în … Citește mai mult

De astăzi începe înscrierea copiilor în clasa 0. Tel verde pentru părinții care au nelămuriri

Înscrierea în învățământul primar 2019-2020   Conform Ordinului MEN nr. 3.181/2019 privind aprobarea calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020,  la data de 4 martie 2019 începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, proces care se realizează în două etape, ca și în anii trecuți.   Condiții de înscriere în clasa pregătitoare Părinții/tutorii legal înstituiți/reprezentanții … Citește mai mult