15-19 aprilie – „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va desfășura, în săptămâna 15-19 aprilie 2019, programul cultural educaţional Să știi mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, program ce a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție.

Prin activitățile propuse, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița vine cu o alternativă specială la disciplinele obligatorii cuprinse în programele învățământului preuniversitar. Astfel, prin intermediul meșteșugurilor tradiționale, se dorește promovarea frumuseții artei populare românești, precum și interdisciplinaritatea ca mijloc de dezvoltare şi stimulare a creativităţii elevilor.

Anul acesta, Centrul Județean de Cultură vă așteaptă cu atelierele tradiționale: încondeiat ouă și pictură icoane pe sticlă, dar și atelier de cusături, micul artizan, modelaj sau mici lecții de pian.

Pentru înscrieri, cadrele didactice vor face programările telefonic la unul din următoarele numere de telefon: 0721327910 și 0737572449. Taxa de participare este de 10 lei/copil, indiferent de numărul de ateliere pentru care se optează.

Valeriana

PNL Alde



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro