La 20 decembrie 1940 Tribunalul Dâmboviţa acorda personalitate juridică unei alte Societăţi, de această dată una de vânătoare, purtând numele „Marele Voevod Mihai” şi având sediul în Târgovişte, pe strada Plutonier Diţescu Stan, la numărul 9 (adică foarte aproape de actualul sediu al arhivelor dâmboviţene).
Societatea, a cărei deviză era „protecţia vânatului şi stârpirea braconajului”, avea ca preşedinte de onoare pe Mihail Cornescu, iar preşedinte executiv pe Ioan Constantinescu, un rol primordial în activitatea ei revenind însă maestrului de vânătoare Constantin Mihăilescu, cel care se ocupa de organizarea vânătorilor „până în cele mai mici amănunte”.
Membrii aveau dreptul să vâneze pe terenurile Societăţii în perioadele permise de lege, la vânătorile oficiale maestrul de vânătoare organizând şirul de puşcaşi, prin tragere la sorţi, iar vânătorii având obligaţia „de a purta arma în sus pe timpul cât nu e în pază…”. Focul nu se trăgea decât înainte sau înapoi, fiecare vânător fiind responsabil pentru orice imprudenţă comisă în timpul vânătorii sau pentru nerespectarea condiţiilor impuse de maestrul de vânătoare.
La împărţirea vânatului, regulile erau clare: vânatul mare „răpitor” (lup, vulpe, pisică sălbatică) aparţinea celui care l-a doborât. În cazul urşilor, porcilor mistreţi şi caprelor, blana aparţinea vânătorului, iar carnea se împărţea proporţional între toţi vânătorii. Dacă iepurii vânaţi erau mai puţini decât numărul vânătorilor, cel care împuşcase mai mulţi avea dreptul la unul, ceilaţi împărţindu-se prin tragere la sorţi.
Erau prevăzute şi sancţiuni, pentru cazurile de abateri de la regulile stipulate în regulament. Astfel, cei care se dislocau de pe linia de bătaie înainte de încheierea vânătorii, cei care aveau cartuşe în armă înainte sau după încheierea partidei de vânătoare, ca şi cei care fumau pe timpul acesteia erau amendaţi cu 10 lei, cu 5 lei fiind amendaţi pentru fiecare iepure în care trăseseră foc greşit.
Printre îndatoririle membrilor se numărau obligaţia de a constitui fâneţe în poienile din păduri şi în munţi, pentru hrănirea vânatului pe timpul iernii, precum şi aceea de a ucide anual mai mult de 40 de ciori şi 10 coţofene.