DE PARTEA BUNĂ A HĂRȚII, de Cătălina Bălan, Editura Paralela 45, Colecția METAmorfoze;- (Ghenadie Popescu-intervenție conceptuală foto-video; Sergej Timofejev-sound design&dialog poetic; Sorina Popescu-intervenție conceptuală grafică; Diana Iepure-dialog poetic)
Orice întrebare, oricare căutare propusă de cuvintele și mirările lor se lasă (cu)prinse în acea parte a lumii și ale adâncimilor ei vizibilă, parte care se lasă pusă și expusă pe harta care îi (re)cunoaște și îi încape teritoriile, spațiile prin care sunetele și gesturile care îi însoțesc mișcările sunt disponibilizate pentru a fi găsite, citite și înțelese. Sunetele care însoțesc pașii acestor căutări se adaugă firesc textului, întregului care se face mai departe vizibil și se lasă explorat, apropiat celui care îl străbate, cunoscut. Partea vizibilă se poate numi mai departe ca fiind scrisă, adică așezată în nelimitatele cuprinsuri ale cărții care mai departe o adăpostește.
Cătălina Bălan cartografiază, scrie aceste detalii ale așezărilor ei DE PARTEA BUNĂ A HĂRȚII, pe acele coordonate ale vieții și ale formării ei pe care le-a intuit și le-a (ex)pus aici ca semnele cardinale necesare orientării pentru a-și putea desena și conduce exact pașii, necesarul dute-vino dinspre trecut spre prezent, dinspre obscur spre luminile salvatoare ale realității mereu salvatoare ale momentelor ireale care o transformă, care o pun în cuvintele poeziei din care mai departe își poate trasa și face cunoscute intențiile, sentimentele însoțite toate firesc de trăirile și de adăugările lor mai mult sau mai puțin cunoscute, trăite, simțite și înțelese.
multă vreme
n-am înțeles anumite cochetării
ale oamenilor mari
expresii și fraze spuse automat
poate pentru a atenua șocul realității:
corpul îmbătrânește
Este inițiată și corporalizată de Cătălina Bălan o călătorie senzorială multiramificată și multistratificată prin câte teritorii și reliefuri ale lor încap și pot fi descifrate de lectură atunci când se fac pașii propuși pentru acoperirea fiecărei suprafețe încăpută și rămasă de partea bună a hărții, parte care adăpostește în coordonatele ei toate aceste (ne)firești măsurători ale lumii văzute, ale lumii nevăzute în care sunt scrise și explicate faptele vieții, momentele care au rămas până acum, până aici nespuse împreună cu acele intimități care le însoțesc și le completează mișcările prin micile sau vastele lor teritorii. Poezia este vehiculul perfect folosit de Cătălina Bălan, este cel care poate susține tot transportul afectiv încărcat cu toate cuvintele și sunetele lor prin care se răspândesc și amplifică lumea care le găzduiește așezările, expunerile și exprimările.
ruminarea înlocuiește mișcările ample
adevărate unde seismice iau cu asalt hipocampul
orientarea în spațiu
nu mai poate fi cu putință
ci doar explorarea dureroasă
a propriei identități
din care s-au mai păstrat destule bucăți
potrivite pentru decorticarea
straturilor luminoase care le înfășoară
asemenea foilor de ceapă
ele scot la iveală o inimă crocantă
Însoțitorii aleși de Cătălina Bălan să îi susțină și să îi conțină cuvintele, să le adauge și să le (con)ducă împreună prin teritoriul construit și cartografiat împreună vizual și artistic sunt Ghenadie Popescu, cel care a (sur)prins mișcările necesare acestor traversări, acelea care nu s-au lăsat spuse doar în cuvinte; Sergej Timofejev a pus poemele în acea stare a lor naturală, de a se spune cu tonurile și nuanțele care li se cuvin. Tot el se implică în dialogul necesar fiecărei treceri dintr-un loc în altul al acestei hărți, al fiecărui organ încăput în spațiile lui, (și) așa:
Le știi pe toate, îi cunoști pe toți,
Ce mai vrei tu, inimă?,
iar acest dialog își menține intensitățile tot cu acele cuvinte găzduite și scoase la iveală de poezie, de disponibilitățile ei să (ne) arate cât se poate de mult din transparența care face ca în lumină totul să se vadă, să se simtă, să strălucească cu (a)numitele intensități care mai departe sunt adunate și împachetate grafic de Sorina Popescu și sunt aduse în acele forme ale dialogului artistic și poetic, forme din care li se poate vedea exact așezarea, modelul de dialog/conviețuire pe care îl putem vedea, auzi și citi de partea bună a hărții, din acest teritoriu încărcat și marcat continuu de toate aceste lumini și refracții răscolite de expunerea lor.
nu poți să știi ce se ascunde după pleoape
imagini pe care le derulez în minte iar și iar
nu mă satur niciodată de ele
de lumina lor liniștitoare
îmi plac mai ales amintirile din primii șapte ani de viață
în care credeam că familia mea e perfectă
și nu puneam prea multe întrebări,
în continuare dialogul este păstrat (tot) de poezie, de cuvintele protectoare și melancolice pe care Diana Iepure le pune pe meridianele afective împreună cu textul poetic care invită la mereu necesara protecție și (de)scriere a ei, pentru fiecare moment al vieții înfățișat, spus și scris așa:
fetița mea n-a văzut niciodată marea
ea care e un semn de apă și care
se credea vărsător de aia
că îi venea rău legănată pe roți
ca pe valuri
în transportul public
așa că mă simt datoare
cu niște nisip cu scoici cu o meduză transparentă,
astfel putem citi toată această înfășurare de partea bună a hărții, în locurile din care sunt întotdeauna aduse la suprafață sentimentele și nebănuitele lor puteri de a se amplifica continuu, de câte ori este nevoie pentru ca această așezare și protecțiile ei să se împlinească, să se întâlnească și să rămână împreună până când harta și părțile ei bune se vor desăvârși.
Poezia este un REM niciodată sfârșit, un ritm în care au loc tot timpul mișcări ale lumii încăpute în fiecare cutie găzduită, păstrată de timp, ținută la îndemână pentru a putea fi deschisă și scoase din ea acele amintiri care se pot muta și rămâne în cuvinte, în cuvintele pe care mai departe le amplifică poezia adăugându-le firesc son-urile și intensitățile ei. Cătălina Bălan ne apropie de toate aceste visate, trăite, simțite nuanțe ale mișcărilor și apropierilor ei de partea bună a hărții pe care ea o adaugă lumii, acestei lumi prin care (și) pașii ei se lasă rămași, însemnați în cuvinte pentru a putea fi căutați și văzuți, în care aflăm și simțim cum
o amintire se deschide într-o secundă…,
și cum mai departe fiecare fracțiune încăpută în această discretă și fragilă desfășurare a ei poate fi cartografiată firesc, poate rămâne așezată și înțeleasă corect de partea cea bună a hărții, locul de unde Cătălina Bălan a însemnat definitiv teritoriul din care dragostea, familia, istoria și istoriile nu mai pot fi șterse, ci doar continuu și mereu adăugate cu fiecare dintre semnele care se tot scriu și care rămân să spună mereu, continuu, pentru totdeauna. DE PARTEA BUNĂ A HĂRȚII ne trimite constant spre acest loc (în)semnat și (în)scris cu cuvintele intense și bine văzute ale poeziei, ale poeziei care aici, în partea (ei) vizibilă, se citește, se aude, se lasă spusă și expusă în toate formele, împreună cu toate mesajele și trăirile pe care le poate traduce, explora și explica.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
