kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

O altfel de educaţie în Amfiteatrul Arsenal!

Ziua Educaţiei Nonformale va fi sărbătorită şi la Târgovişte printr-o manifestare culturală organizată de Asociaţia cultural-educativă  “Ambasadorii Prieteniei”. Evenimentul se va desfăşura vineri, începând cu ora 17:45, în Amfiteatrul Arsenal,  vis-a-vis de Mitropolia Târgoviştei şi va cuprinde activităţi moderne şi inovative de învăţare, fotografie, teatru forum, mini-training pentru părinţi şi copii, recitaluri de muzică uşoară şi … Citește mai mult

Trofeul Mozart merge în 2012 la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”. Vezi aici lista completă de câștigători și galerie foto:

Concursul Naţional de Interpretare „Mozart”, ediţia a XVI-a, organizat de Liceul de Arte Bălașa Doamna Târgoviște, și-a desemnat astăzi câștigătorii, în cadrul festivității de premiere, la care au participat și reprezentanții instituțiilor care au oferit premiile, dar și a reprezentanților cotidianului nostru, care s-a alăturat cu premii pentru 17 participanți.

Două spectacole de succes în acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Municipal Târgovişte

SALA TONY BULANDRA

SAMBATA, 09 IUNIE, ORA 19.00

OPPOSITES ATTRACT de Bruce Kane

Regia: Florin Piersic Jr.

O comedie pe cât de amară, pe atât de explozivă, despre resorturile, dinamica şi (ne)împlinirile erosului, într-o lume în care acesta pare a nu mai avea de întâmpinat niciun fel de obstacole. O lume lipsită de prejudecăţi, în care nu mai contează sexele partenerilor, cât sexul;

Vasile Lupașc şi Mircea Albulescu vor să-i învețe pe copii istorie pe înțelesul lor

În cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 500 de ani de atestare documentară a județului nostru, târgovișteanul Vasile Lupașc va lansa, mâine, la Târgoviște, începând cu ora 10.00, în parcul Chindia, în zona gradenelor, cel de-al doilea volum din seria “Cele 10 povești pe care le datorăm copiilor noștri”. „Vlad a fost bun, tare bun, dar … Citește mai mult

E timpul pentru o piesă de teatru!

Se apropie weekend-ul şi vremea capricioasă nu permite târgoviştenilor să se bucure de pauză, relaxare şi plimbări.  Totuşi, o ieşire la teatru pare să fie alegerea perfectă pentru zilele care urmează. În acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Municipal din Târgovişte se vor juca trei piese care au primit aplauze la scenă deschisă încă din momentul … Citește mai mult

YOM KIPPUR sau ZIUA IERTĂRII de H. A. Hasfari

Spectacolul este adus la Teatrul Municipal Târgovişte de studenţii de la Actorie – UNATC Bucureşti, în cadrul Zilelor Spectacolului European.
Yom Kippur este cea mai sfântă zi a anului pentru evrei. Se spune că în această zi Dumnezeu face un efort deosebit să asculte rugăciunile evreilor şi să facă un pas mai aproape de poporul Lui. Această zi este destinată căinţei şi se petrece în rugăciune şi în abstinenţă de la tot ce este material şi este devotată spiritului.
Spectacolul, în regia lui Alex Jitea, este unul emoţionant şi se joacă pe scena teatrului târgoviştean începând cu ora 19.00.

Spectacolul este adus la Teatrul Municipal Târgovişte de studenţii de la Actorie – UNATC Bucureşti, în cadrul Zilelor Spectacolului European. 

 

 

 

PECA STEFAN – din nou la FEST-FDR Timişoara cu TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE


Producţie a Teatrului Municipal Târgovişte, parte a proiectului Despre România numai de bine, spectacolul TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE, de Peca Ştefan, regizat de către Ana Mărgineanu, a fost selectat şi va participa la ediţia 2012 a FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (05-13 mai).

Weekend inedit la teatru!

Teatrul Municipal din Târgovişte pregăteşte un program special pentru acest sfârşit de săptămână. Sălile de spectacol vor fi invadate de sentimente contradictorii: iubire, teamă, suspans, umor şi dramă.  După lecţia de viaţă oferită de piesa „Inimă de boxer”  care împleteşte maturitatea şi experienţa de viaţă cu spiritul adolescentin răzvrătit, iubitorii de teatru se vor bucura … Citește mai mult

Voluntarii Europe Direct le-au făcut viaţa mai frumoasă unor bătrâni (Galerie foto)

Voluntarii Europe Direct Târgovişte au cântat şi au dansat seara trecută, pentru 5 pensionari târgovişteni cu posibilităţi materiale reduse, într-un spectacol umanitar la care şi-au adus aportul mai mulţi parteneri. Este vorba despre Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa, prin Centul Europe Direct Târgovişte, Teatrul Municipal Târgovişte, care a găzduit evenimentul, la Sala Tony Bulandra, Primăria Municipiului Târgovişte, … Citește mai mult

Ziua Porților deschise la Teatrul Municipal

Pe 27 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, Teatrul Municipal Târgoviște organizează Ziua Porților Deschise. Astfel, în intervalul orar  1700 -2000, toţi iubitorii de teatru sunt invitaţi să participe la acţiunile menite să marcheze această zi. 1. Turul teatrului cu ghizi actori costumati in personaje de teatru. 2. Întâlnirea cu actorii preferaţi şi sesiune … Citește mai mult

Elevii dâmboviţeni spun o „Poveste africană”, la Teatrul Municipal

Teatrul Municipal Târgovişte prezintă joi, 15 martie, de la ora 18.00, spectacolul eveniment „Poveste africană”, un show care aduce pe scenă elevi din licee fără specializări artistice, în urma unei preselecţii organizate în licee dâmboviţene. Proiectul pilot este realizat de Asociaţia Davida-arta pentru toţi, cu sprijinul primarului Gabriel Boriga şi al Teatrului Municipal Târgovişte. Poveste … Citește mai mult

„Cronica unui răsărit de soare avortat”, la Teatrul Municipal

Sâmbătă, 17 martie, de la ora 19.00, târgoviștenii sunt așteptați la Teatrul Municipal, Sala Tony Bulandra, să vadă „Cronica unui răsărit de soare avortat” (Paparazzi), de Matei Visniec, regia: Eva Patko, cu: Mircea Silaghi, Sebastian Bălășoiu, Costin Cambir, Radu Câmpean, Delia Lazăr, Ștefan Ștefănescu, Marin Grigore, Cosmina Lîrcă, Ioana Farcaș, Corneliu Jipa, Ana Maria Oglinda, … Citește mai mult

Florin Piersic jr. şi Petre Fumuru, reprezentaţie de excepţie pe scena de la Tony Bulandra

Aseară Teatrul Municipal Tony Bulandra a oferit primul mărţişor din seria spectacolelor speciale ale lunii martie. Cu sala plină s-a jucat comedia ZARURI ŞI CĂRŢI de Sam Henry Kass. Piesa poate fi descrisă drept o lecţie de management pentru toţii şefii micuţi care îşi chinuie angajaţii imbecili, dar optimişti. În cazul de faţă, subordonatul nu … Citește mai mult

La Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier

  Piesa “Crize … sau încă o poveste de dragoste” de Mihai Ignat în regia lui Mihai Vântu, a fost pregătită tehnic şi scenic pentru Sala Studio a Teatrului Dramatic Tony Bulandra. Aseară, de la ora 19, o parte din publicul care se aştepta să-i vadă pe Mircea Silaghi, Cosmina Lirca, Ilie Ghergu şi Daniela … Citește mai mult

Noua stagiune Tony Bulandra debutează cu Crize… „Crize sau Încă o poveste de dragoste”!

  Noul an debutează  la Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgovişte mâine cu o piesă de teatru care s-a bucurat de un adevărat  succes în rândul publicului: „Crize sau Încă o poveste de dragoste”ce se va juca în Sala Studio. Spectacolul în regia lui Mihai Vântu începe la ora 19.00. Preţul unui bilet întreg este de … Citește mai mult