Vasile Lupașc şi Mircea Albulescu vor să-i învețe pe copii istorie pe înțelesul lor
În cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 500 de ani de atestare documentară a județului nostru, târgovișteanul Vasile Lupașc va lansa, mâine, la Târgoviște, începând cu ora 10.00, în parcul Chindia, în zona gradenelor, cel de-al doilea volum din seria “Cele 10 povești pe care le datorăm copiilor noștri”. „Vlad a fost bun, tare bun, dar … Citește mai mult
Theodor Stolojan a primit din partea Universității Valahia, pentru care semna în urmă cu 20 de ani actul de înființare, titlul de Doctor Honoris Causa
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte arată ca în “Doctor House”!
Pe 1 iunie a fost inaugurată fosta clădire a Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judeţean care găzduieşte acum imagistica, cu CT şi RMN, la primul etaj, cabinetele medicilor din ambulatoriu, la etajul al doilea şi 5 săli de operaţie nou nouţe, la ultimul etaj.
Emoţii pentru cei mai mici dansatori ai şcolii Salsa Elegante
Pasiunile artistice se manifestă de timpuriu şi trebuie încurajate. Cei mai mici dintre cursanţii şcolii Salsa Elegante din Târgovişte au susţinut astăzi un spectacol în Parcul Chindia şi au arătat că iubesc dansul.
De Ziua lor, copiii de la Grădiniţa Nr.16 au fost „vedete” (galerie foto si video)
Copiii de la Grădiniţa Numărul 16 din Târgovişte au dansat şi s-au distrat astăzi, de ziua lor, în Parcul Chindia din Târgovişte, alături de părinţi şi profesori. Cei mici au primit şi cadouri, de care aceştia au fost foarte încântaţi. Pentru o parte dintre ei, respectiv grupa pregătitoare, acesta este ultimul an de grădiniţă, din … Citește mai mult
Un TIR a acidentat un Matiz! Şoferul TIR-ului nu a fost atent!
Şoferul autoturismului Matiz povesteşte că a semnalizat pentru a ieşi de pe carosabil într–un refugiu de pe marginea Drumului Naţional 71, la intrarea în localitatea Doiceşti. La un moment dat a fost izbit violent din spate de un TIR. În urma impacvtului autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, trei dintre pasagerii Matiz-ului având nevoie … Citește mai mult
S-a dat startul luptei pentru Trofeul Coresi
DICTATURĂ? Noul director al Liceului din Răcari le-a interzis elevilor să-şi susţină spectacolele pregătite pentru Ziua Copilului
UPDATE: Începând cu ora 11, zeci de elevi au sărit gardurile şcolii şi au început să se strângă la Baza Sportivă unde era programată manifestarea. Organizatorii spun că vor face tot posibilul să reaşeze programul în aşa fel încât spectacolele pregătite să aibe totuşi loc. După ora 12:00, majoritatea claselor termină orele de curs, iar copiii vor putea participa, fără îngrădire, la manifestări.
ORA 8:30: Sute de copii din Răcari trăiesc acum unul dintre cele mai frustrante momente din viaţa lor. Noul director al învăţământului din localitate, profesorul Eugen Manole, numit aseară în funcţie, a interzis tuturor copiilor şi profesorilor să participe la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, conform precizărilor făcute de primarul Marius Caraveţeanu.
Gabriel Boriga: „Am acordat şanse egale tuturor partidelor politice”
Comisarul şef, Claudiu Cornel Ciocoiu, desemnat să coordoneze IPJ Dâmboviţa!
Prin ordin al ministrului Administrației și Internelor, la propunerea inspectorului general al Poliției Române, în condițiile legii, comisar șef de poliție Ciocoiu Cornel, director adjunct al Direcției Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este împuternicit în perioada 31 mai – 12 iunie a.c., să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului … Citește mai mult
Reţetele electronice au sosit în farmacii!
Începând de astăzi, în farmaciile din România au fost introduse reţetele electronice doar experimental, acestea urmând să fie obligatorii de la data de 1 iulie. Trecerea la prescripţia electronică nu se face radical, aceasta continuând să existe şi în formă fizică, pe model de hârtie, iar tipizatul va arăta asemănător cu cel din prezent.
Târgovişteanul Adrian Melicovici care vrea să ajungă, pe jos, în Italia, a făcut o simulare pe traseul Târgovişte – Găeşti
Scriitorul Adrian Melicovici a bifat astăzi prima etapă de pregătire fizică pentru proiectul său cultural “Speranţa unui vis”. Melicovici vrea să ajungă pe jos până în Italia, la Monterotondo. Pe drum spune că va promova Târgoviştea, iar la finalul călătoriei va scrie o carte despre această experienţă inedită.
20 de ani de învăţământ universitar!
La împlinirea a două decenii de existenţă, Universitatea „Valahia” din Târgovişte organizează 30 de manifestări ştiinţifice, conferinţe şi simpozioane. Festivităţile au debutat la începutul acestei săptămâni cu şedinţele tematice şi mesele rotunde la care au participat atât reprezentanţi ai universităţii, cât şi diplomaţi din Spania, Italia, Norvegia, Suedia, Estonia şi Letonia.Acestea au avut ca temă … Citește mai mult
Ploaia a inundat curțile oamenilor la Brănești și a blocat circulația pe DN 71
ŞTIRE DE LA CITITORI: La un pas de tragedie!
Inconştienţa şi teribilismul la volan, “ajutate” de prea mulţi cai putere, au contribuit la un accident în care au fost implicate trei autovehicule. Proaspătul şofer al unui BMW nu a oprit la STOP şi a acroşat lateral un Seat care se deplasa regulamentar. Forţa impactul a făcut ca Seat-ul să ricoşeze într-un taxi care se deplasa din sens opus.
Gloria Corneşti joacă pentru promovarea în Liga a III-a
Campioana judeţului Damboviţa va juca pe 20 iunie împotriva echipei campioană din Ilfov, într-un meci organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, contând pentru promovarea în Liga a III-a.
Tânăr de 23 de ani, prins la furat de conductă
Constantin B. a crezut că se îmbogăţeşte valorificând o conductă metalică de aproximativ 10 metri. El a fost surprins însă de jandarmii dâmboviţeni atunci când sustrăgea materialul feros de pe proprietatea unei societăţi comerciale din localitatea Măneşti.
Descoperiţi Târgoviştea şi Dâmboviţa la începutul Evului Mediu!
Acces liber la informaţii despre oraşul şi judeţul nostru! Lect. univ. dr. Denis Căprăroiu de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte va susţine mâine, 1 iunie, o conferinţă cu titlul: „Începuturile medievale ale Târgoviştei şi ale meleagurilor dâmboviţene – secolele XIII – XIV”.
Festivalul Păpuşilor Vii începe mâine. Aflaţi locaţiile în caz de ploaie!
Toţi locuitorii din Pucioasa şi Fieni vor avea apă curată la robinet
Învăţământul dâmboviţean trece la social-democraţie! Zeci de directori, schimbaţi din funcţie
Zeci de unităţi de învăţământ dâmboviţene şi-au “înnoit” ieri garniturile de conducere, după ce săptămâna trecută însuşi vârful învăţământului dâmboviţean se primenea în sens social democrat, prin numirea la conducerea instituţiei a Luminiţei Preda, soţia consilierului PSD Costel Preda, actualmente interimar la conducerea Direcţiei Silvice. Un caz punctual este la Colegiului Naţional „Constantin Carabella” din … Citește mai mult
Florin Popescu e favorit la şefia Consiliului Judeţean cu 48 de procente! Adrian Ţuţuianu are doar 40
Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu (PDL), are şanse să-şi adjudece un al doilea mandat la alegerile din 10 iunie. Un sondaj efectuat în perioada 19-23 mai arată că Popescu ar câştiga alegerile cu 48%, situându-se la opt procente de principalul său contracandidat, pesedistul Adrian Ţuţuianu (USL). Pe locul trei se situează candidatul PP-DD, … Citește mai mult
De ziua lor, copiii de la Şcoala Specială nu au fost onoraţi cu prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar
Deşi pentru elevii şi profesorii Şcolii Speciale de Arte şi Meserii Târgovişte astăzi şi mâine sunt două zile importante, în care instituţia împlineşte 36 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care sunt organizate Zilele Şcolii, niciun reprezentant al Inspectoratului Şcolar nu a fost prezent la deschiderea evenimentelor, în ciuda faptului că se aflau pe … Citește mai mult
Alegerile locale ne costă în Dâmboviţa aproximativ 53 de miliarde de lei vechi. Astăzi, la Târgovişte, sosesc buletinele de vot
În conformitate cu Programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012, tipărirea buletinelor de vot a fost finalizată.
O viaţă fără tutun! Ziua Mondială Împotriva Fumatului!
Ziua Mondială Împotriva Fumatului se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 31 mai, începând din 1988 la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Scopul acestei sărbători este de a-i determina pe oameni să conştientizeze riscul riscul de îmbolnăvire în cazul în care nu renunţă la acest viciu. Conform statisticilor, Grecia este ţara cu cel mai … Citește mai mult
RECORD: Noul videoclip Trooper a adunat peste 7000 de vizualizări în 24 de ore de la lansare
Videoclipul piesei „Voodoo”, ce dă titlul ultimului album al formaţiei rock, a fost vizualizat in 24 de ore , de mai bine de 7000 de ori pe METALHEAD, Bestmusic şi 220.
Liga II. Luceafărul Oradea-FC Chindia Târgovişte
Chindia joacă sâmbătă, 2 iunie, ultimul meci din campionatul 2011-2012, cu Luceafărul Oradea.
70 de concurenți din toată țara se întrec la Pucioasa, pentru a câștiga concursul Memorial „Henri Coandă”
În perioada 1- 3 iunie 2012, are loc la Pucioasa ce-a de-a 36 ediție a celui mai longeviv concurs de aeromodele, Memorialul Henri Coandă. Anul acesta, participă la concurs 70 concurenți din țară, din județele Bucuresti, Brașov, Buzău, Bacău, Brăila, Călărași, Dâmbovița. În afara concursului propriu zis, participanții vor putea asista și la un survol … Citește mai mult
Phoenix, Horia Brenciu şi Anna Lesko sărbătoresc la Târgovişte 500 de ani de atestare documentară a judeţului Dâmboviţa
Sâmbătă, 02 iunie 2012, autorităţile locale şi judeţene organizează o nouă ediţie a Festivalului Cultura Urbană.



