ortooxacell kiss2022.gif Flax

AGENDA ELECTORALĂ: Deputatul PMP, Robert Turcescu a fost astăzi la Târgoviște

,,Sper ca, la aceste alegeri europarlamentare, PMP Dâmbovița să obțină un rezultat bun, poate chiar foarte bun’’

,,Am venit astăzi la Târgoviște cu dorința de a dialoga atât cu foștii mei colegi din presă, dar și cu actualii mei colegi din Partidul Mișcarea Populară despre programul viitorilor europarlamentari ai partidului nostru’’

 

Fostul jurnalist Robert Turcescu, actualmente deputat al Partidului Mișcarea Populară (PMP) și candidat pe lista acestei formațiuni politice la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, s-a  aflat  sâmbătă  în municipiul Târgoviște, unde s-a întâlnit cu  membrii  PMP Dâmbovița, organizație condusă de Liliana Nițu! Din programul vizitei de la Târgoviște nu a lipsit conferința de presă, în cadrul căreia fostul ziarist a vorbit despre proiectele pe care viitorii europarlamentari PMP trebuie să le implementeze atunci când vor ajunge în Parlamentul European.

,,PMP Dâmbovița este o organizație care crește și mă bucur să constat că avem din ce în ce mai mulți colegi care sunt foarte activi și sper ca la aceste alegeri europarlamentare PMP Dâmbovița să obțină un rezultat bun, poate chiar foarte bun. Am venit astăzi la Târgoviște cu dorința de a dialoga atât cu foștii mei colegi din presă, dar și cu actualii mei colegi din Partidul Mișcarea Populară despre programul viitorilor europarlamentari ai partidului nostru. Nu am să vă citesc din documentul programatic pe care noi l-am făcut public în urmă cu foarte multe zile deja, suntem primul partid care a făcut public un plan de acțiune al viitorilor europarlamentari PMP și este un document temeinic care vorbește în mod cinstit despre ce pot face viitorii europarlamentari… Am accentuat nu întâmplător cuvântul cinstit pentru că spațiul public românesc astăzi este invadat de mesaje din categoria ,,ne vom duce la Bruxelles să ne batem pentru România’’. Ți se pare, așa, ascultându-i pe unii dintre cei care rostesc astfel de cuvinte că viitoarea lor prezență în Parlamentul European va fi un fel de plecare la război pentru a apăra țărișoara în fața unor invadatori sau în fața unor hrăpăreți care vor să ne smulgă România de pe hartă, etc. Ori, a merge în Parlamentul European reprezintă în primul rând o luptă pentru proiectul Europei Unite. De aceea și sloganul nostru de campanie, al Partidului Mișcarea Populară, este ,,Uniți în Europa’’, pentru că proiectul european în care fiecare încearcă să smulgă cât mai mult pentru binele lui,  este un proiect în care toți cei care participă la consolidarea acestui proiect încearcă să pună pe picioare o Europă unită, care astăzi din nefericire traversează niște momente de cumpănă (…). Cazul Brexit ne arată că, din nefericire, nu este nevoie de dușmani exteriori proiectului Uniunii Europene și că din păcate există și posibilitatea nefastă ca UE să facă implozie, să aibă probleme din interior… Gândiți-vă că eventuala plecare a Regatului Unit din UE presupune pe de o parte pierderea unei piețe de 70 de milioane de locuitori, din ceea ce înseamnă proiectul Europei Unite, deci de patru ori câți locuitori are în momentul de față România. Deci 4 țări cât România, ceea ce nu-i puțin, pe de o parte. Pe de altă parte inclusiv la nivelul capacității de apărare a UE, Brexitul înseamnă un mare semn de întrebare pentru că vorbim despre prima din cele două puteri nucleare ale UE, Marea Britanie alături de Franța. Deci nu e ușor și nu trebuie privit cu superficialitate fenomenul Brexit, el reprezintă o problemă majoră a UE și din acest punct de vedere viitori europarlamentari ai PMP vor rosti ferm, ori de câte ori vor avea ocazia, și vor face eforturi pentru a încerca să împiedice producerea Brexitului. E un proiect foarte ambițios, dar eu încă mai sper și nu numai eu, ci noi toți din Partidul Mișcarea Populară, analizând ce se întâmplă la nivelul UE, sperăm ca acest fenoen numit Brexit să nu se întâmple. Deci Marea Britanie, Regatul Unit să rămână în UE și cred că sunt și mulți britanici care gândesc în felul acesta’’, a declarat, la Târgoviște, deputatul PMP, Robert Turcescu.

Acesta se află pe lista candidaților PMP, pentru alegerile europarlamentare, pe poziția a 6 – a, primul loc fiind ocupat de ,,locomotiva PMP’’ Traian Băsescu. Așezarea pe listă a candidaților PMP l-a determinat pe Robert Turcescu să declare că ,,Băsescu trage lista, eu o împing’’.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media