ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel STĂNILĂ – Despre sclavagismul luceafărului decăzut

Libertatea, sub orice formă, este ceva despre care ni s-a povestit și am învățat că s-au luptat generații la rând de-a lungul istoriei, însă, într-un fel sau altul, parcă tânjim după acest statut de sclavi – bine, de fapt doar ne alintăm, căci, cel mai probabil, nu am mai fi capabili – caracterial – să suportăm așa ceva. Sclavul este, conform DEX, o persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește. Omul modern – iar prin această expresie ne referim strict la faptul că suntem contemporani, nu la strădaniile acestuia de a se autodepăși, de a inova, crea, aspira către originalitate – tinde să se compare exhaustiv cu un sclav, suprapunându-și complet existența lipsită de originalitate peste conceptul inițial, în cazul căruia originalitatea nu făcea parte din lista de opțiuni, pur și simplu pentru că o asemenea opțiune nu exista pentru el. Nici măcar ca noțiune.

Trebuie menționat aici faptul că, chiar și în zilele noastre, originalitatea nu poate fi o opțiune a maselor căci trebuiesc bifate câteva “pre-rechizite”, cum se numesc mai nou, câteva condiții premergătoare care, ori împreuna, ori, măcar, singulare, să-i netezească unei persoane drumul către originalitate: un mediu/background socio-economic personal destul de puternic pentru a-i permite extravaganța de a se putea dezvolta original, având în spate plasa pe care poate cădea în siguranță în caz de eșec, un anumit grad de nonconformism, ca să nu-i spunem nebunie, care să-l smulgă din turmă și să-i permită o dezvoltare personală originală undeva într-o zona crepusculară – din punctul de vedere al societății în ansamblu, un intelect pe măsura și, nu în ultimul rând, sau, mai ales, o anume moralitate.

Când toate cele de mai sus se întrunesc, atunci se poate produce acel aliniament care poate da naștere originalității. De cele mai multe ori, însă, cel puțin una din verigile de mai sus lipsește și atunci apar acele stele căzătoare, acei luceferi decăzuți, acea brânză bună în burduf de câine (cea mai neinspirată analogie cu cel mai bun prieten al omului) în care ne scăldăm marea noastră majoritate – cei care nu se regăsesc în această categorie sunt rugați sa fie îngăduitori cu noi, ceilalti… În micimea noastră însă, ce facem? Doar n-o să ne recunoaștem decadența – nu! Altcineva,  altceva – eventual acolo sus – este de vină pentru condiția noastră mizeră: păi părinții, păi copiii, păi lipsa timpului, păi jobul de doi lei, care nu ne reflectă capacitățile noastre – de altfel cu mult superioare status-qvo-unui actual – și lista poate continua cu ce vreți voi, însă toate au acest lucru in comun: absența sinelui ca factor de responsabilitate a stării de fapt.

Zi de zi ne târâm către “scârbici” și ne petrecem zilele “pe plantație” ca niște “sclavi”. Dar ai cui sclavi suntem? În proprietatea deplină a cărui stăpân pentru care muncim suntem? Vorba ironiilor care circulă pe internet: “dacă nu-ți place unde ești, mișcă-te, nu esti pom”. Cum se face totuși că alături de noi sunt alți oameni care muncesc poate mai mult ca noi, mai din greu, în condiții mai rele, dar totuși, aleargă de colo pâna colo cu agilitatea omului născut parcă să dea cu mătura, să spele mașini, să ne facă curat prin casă, să…? Să fie oare din cauză că nu vor fi fost crescuți, educați în spiritul propriei eminențe si autosuficiențe? Ah, nu… De fapt noi am fost acolo sus, noi am fost cei aleși, nu ca acești neica-nimeni, doar că – vorba po(i)etului: soarta noastră fuse crudă astă dată și… am fost decăzuti. Am constatat că plasa care trebuia să ne prindă când cădem nu a fost chiar așa solidă, că suntem nonconformiști, dar până la o limită, că suntem deștepti, dar nu chiar cât credeam noi despre noi, iar moralitatea… eh, și asta e relativă, nu?

Și atunci? Eh, păi atunci, până ne revenim – căci noi de fapt suntem doar într-o perioadă de tranziție, până ne întoarcem acolo sus – ne scăldăm și noi în cloaca asta de elevi/studenți/profesori “vai mama lor”, de manageri care fac “micro-management”, de falși colegi/prieteni care ne bârfesc pe la spate (dar noi nu o facem, nu, noi… “discutam”!). Ne este călduț, nu e chiar rău, nu e nici bine, dar nici nu facem nimic în afară de a ne văita căci, na, noi am fost decăzuți de cineva, tot cineva trebuie să ne și ridice înapoi, nu? Fatalmente, batem pasul mărunt, bucurându-ne de comoditățile cotidiene cu care ne-am obișnuit sau suntem pe cale să ne obișnuim, iar, în pauzele mici și dese ne alintăm deplângându-ne soarta de luceferi decăzuți.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media