Ce este surprinderea? Ce este norocul? Ce numim reușită? Ce semnificație are un dar pe care-l primim? Cum poate un cuvânt să redea o imagine, sau o propoziție, rostită într-un anumit fel, să desemneze o stare de lucruri? Oare logica și limbajul nostru pot cuprinde întregul complet? Sau poate rămâne ceva în afara lor, pe care-l putem delimita?
Nu cred acest lucru, într-un sens mai larg și general. Între intențiile noastre, dorințele, acțiunile noastre, iar pe de altă parte tainele și tăcerile noastre, toate se află între ceea ce spunem și cum spunem în limbaj în mod clar și corect, ce cunoaștem și ceea ce este necunoscut, ceea ce e bine și e dorit și ceea ce nu corespunde.
Mă pot gândi, mai întâi, la ceva ce-mi doresc. Intenția îmi apropie acel lucru? Gândul pe care îl am mi-l apropie? Sau cuvintele, ori imaginile pe care le pot construi? Su trăirea pe care o am face acea conexiune? Cum reușim să aducem aproape și aici ceea ce ne dorim, atunci când probabilitatea nu pare neapărat favorabilă și rezultatul nu ar corespunde cu nevoia noastră reală? Ce înseamnă că ceva e necesar pentru noi? Că ni-l dorim foarte mult? Că dorim acel lucru, indiferent ce ar fi? Că ni-l dorim în „orice lume posibilă”? Sau că îl recunoaștem ca fiind parte din împlinirea noastră? Dar cum implică acel lucru lumea în care trăim? Și ce înseamnă că ceva este posibil? Poate exista un lucru într-o lume posibilă și totuși să nu existe în lumea în care trăim? Ce anume face trecerea de la posibil la real? Dacă necesarul nu înseamnă doar ceea ce trebuie să fie din punct de vedere logic, ci și ceea ce ajunge să se împlinească într-o anumită stare de lucruri, atunci întrebarea devine: prin ce se realizează această trecere? A ști să rostim corect și cu sens ceea ce ne dorim, înseamnă oare a reuși să facem acel lucru posibil? Dar cum, în ce fel știm cum să rostim ceva pentru a-și atinge scopul? Probabil aceasta înseamnă a putea cuprinde legătura între un lucru și o lume, în orice stare posibilă a lucrului acela, în lumea actuală, cea în care au loc lucrurile?
Întotdeauna există șanse, atât timp cât există dorința, intenția și acțiunile noastre, îndreptate către scop. Există, de asemenea, oamenii și întâlnirile potrivite, chiar dacă nu știm când sau cum vor avea loc. Uneori tocmai astfel de întâlniri fac posibil un rezultat pe care îl consideram puțin probabil. De aceea șansa, ca noroc sau întâmplare favorabilă, depășește dimensiunea unei probabilități, și dacă acea probabilitate e contrară cu rezultatul intenționat. Probabilitatea se apropie mai mult de ce nu cunoaștem, sau distanța între ce cunoaștem și ce e necunoscut.
Poate că tocmai de aceea unele evenimente nu sunt trăite doar ca rezultate improbabile, ci ca momente în care descoperim că între intenție, limbaj și lume există o corespondență pe care nu o observasem până atunci. O întâmplare favorabilă nu infirmă probabilitatea. Ea ne amintește că probabilitatea nu epuizează întregul posibilului și că lumea poate conține, uneori, mai mult decât ceea ce eram capabili să vedem înainte ca acel eveniment să se petreacă.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
