- Poezii de august…
Ludwig
nici la viena nici la londra nicăieri wittgenstein
nu s-a simțit bine zile tăcute nopți mute de spaimă
doar în ceața și frigul nordului a simțit cu adevărat
ceva care nu mai simțise nicăieri și niciodată
s-a ascuns de celebritate în intimitatea altora suspectă
toată viața a fost bănuit de ceva de una de alta de toate
ciudat nimeni n-a citit enigmatica sa vorbă finală din
tractat despre ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă
în cheie personală singura care-i spunea ceva ne spune
toți se arată mai bîntuiți de filosofie decît era el însuși!
1 August 2026, în Iași
- Prima pagină…
Bătrînețea are simțul umorului – pamflet
Am primit mai de mult de la anticul meu prieten Willy Shalev acest text scris, dacă nu mă înșel, de cineva cam de vîrsta noastră. Dar cu umor. Cum Willy are și el umor, mi l-a trimis mie. Ca să nu se creadă că eu n-aș avea, îl ofer tuturor celor de vîrste apropiate. Asta nu înseamnă că nu poate fi de folos și celor mai tineri, toți sînt pe urmele noastre!
E ciudat cum se mută bătrânețea în viața mea. N-a sunat la ușă, n-a cerut voie. Și-a făcut buletin pe adresa mea și acum se comportă ca proprietarul. Mai întâi am început să caut ochelarii. Cu ochelarii pe nas. Apoi telefonul. Cu lanterna telefonului aprinsă, ca să-mi lumineze căutările. După aceea am intrat într-o cameră și am rămas acolo, nemișcat, privind în jur ca un turist rătăcit, încercând să-mi amintesc dacă venisem să iau ceva sau doar să verific dacă mai locuiesc acolo. Pe vremuri alergam după femei. Astăzi alerg după medicul de familie, după reducerile de la farmacie și după bonul de ordine de la analize. Diferența e că acum toate mă ignoră în aceeași măsură. Cea mai mare umilință nu e că mă dor genunchii. E că mă ridic din fotoliu și scot sunete pe care nu le-am auzit niciodată la oameni, doar la uși vechi și la dulapuri din PAL. Organismul meu nu mai funcționează pe vitamine, ci pe trosnituri. Iar memoria… memoria este o artistă de avangardă. Își amintește perfect o reclamă din 1987, dar uită PIN-ul cardului de trei ori pe săptămână. Știu fără ezitare numărul de telefon al unui coleg din liceu, însă dacă mă întreabă cineva de ce am deschis frigiderul, răspunsul trebuie căutat la Parchet. Cel mai comic este că toți îmi spun să mă mișc. Mă mișc. Doar că fiecare mișcare trebuie negociată cu coloana, genunchii, umerii și, uneori, cu gravitația însăși. Corpul meu a devenit o coaliție de guvernare, fiecare articulație votează împotriva celeilalte. Și totuși, bătrânețea are un talent pe care tinerețea nu-l va înțelege niciodată. Reușește să transforme orice dramă într-o glumă. Pentru că, la un moment dat, nu mai râzi de bătrâni. Râzi împreună cu ei. Mai ales când îți dai seama că ai citit tot textul acesta și, înainte să ajungi la ultimul rând, ai uitat de unde ai început. Mai mult, am observat că bătrânețea nu intră cu scandal în viața unui om. Nu sparge ușa, nu face anunțuri, nu trimite notificări. Vine discret, își pune papucii în hol și începe să mute lucrurile prin casă doar ca să te facă să crezi că ai înnebunit. Mai întâi dispar numele. Îl vezi pe vecin de trei ori pe zi, îi știi biografia, grupa de sânge și ce a făcut în armată, dar numele lui pleacă în concediu exact când vă întâlniți. Așa că îl saluți cu un călduros: – Ce mai faci… campionule? În România, după cincizeci de ani, jumătate dintre bărbați devin „șefu’”, iar cealaltă jumătate „maestre”, tocmai fiindcă nimeni nu-și mai amintește cum îi cheamă. Apoi începi să te cerți cu tehnologia. Telefonul îți spune că parola este greșită. Televizorul are nevoie de actualizare. Mașina îți aprinde un bec portocaliu pe bord fără să-ți explice dacă mai poți pleca la drum sau trebuie să-ți faci testamentul. Până și frigiderul pare că te privește ironic când îl deschizi pentru a cincea oară și nu mai știi ce cauți în el. Mersul se schimbă și el. În tinerețe coboram scările câte două trepte odată. Astăzi le cobor câte una și, înainte de prima, fac un mic consiliu de administrație cu genunchii. Ei votează împotrivă. Eu semnez totuși hotărârea. Nici somnul nu mai este ce-a fost. Când eram tânăr, dormeam oriunde. Acum am saltea ortopedică, pernă anatomică, pilotă cu reglaj termic și adorm abia pe la patru dimineața, după ce am rezolvat în minte economia mondială, politica internă și două certuri pe care le-am avut în 1998. Dar cea mai mare victorie a bătrâneții este alta. Te face să cauți liniștea cu aceeași pasiune cu care, odinioară, căutai aventura. Când eram tânăr fugeam spre petreceri. Astăzi fug de ele. Dacă cineva îmi anulează o întâlnire, nu mă supăr. Îi mulțumesc în gând și mă așez comod pe canapea, ca un om care tocmai a câștigat la loterie. Și, culmea, încep să-i înțeleg pe bătrânii pe care îi priveam…
Toni Prat: Timpul nu se mulțumește doar să treacă
Timpul, of, timpul! Nu cred să existe vreun poet care să nu fie obsedat de timp, de trecerea acestuia, de efectele pe care le provoacă. Așa că mi se pare cît se poate de firesc că tema este abordată și de Toni Prat, în acest nou poem vizual pe care ni-l propune. Îmi place mult și îi mulțumesc că a ajuns și la mine, la noi. Lectură și vizionare plăcute tuturor!
Există o cruzime a timpului despre care aproape că nu se vorbește. Când sticla este aproape goală, mărește tot ceea ce privim. Nu știm dacă obeliscul este cu adevărat extraordinar sau nu, dar nici nu contează. Privirea este încă suficient de limpede încât o simplă posibilitate să se transforme în fascinație. Dar timpul nu se mulțumește doar să treacă. Fără să ne ceară voie, umple încet sticla cu experiențe, dezamăgiri, temeri, renunțări și amintiri. Așa cum apa modifică imaginea care trece prin sticlă, timpul modifică felul în care privim lumea. Canoanele frumuseții privilegiază, aproape întotdeauna, ceea ce timpul încă nu a atins. De aceea, când două persoane care au parcurs o bună parte din drumul vieții se privesc, timpul și-a făcut deja lucrarea: a tulburat privirea celui care contemplă și a deformat, încet, obeliscul celui privit. Deformarea nu mai este doar în ochii celui care privește, ci și în ce privește. Acesta este paradoxul dragostei. Timpul nu schimbă doar felul în care privim, ci și ce privim. Când aceste două deformări se întâlnesc, a te îndrăgosti nu mai înseamnă doar să întâlnești persoana potrivită, ci să învingi greutatea anilor…
Barcelona 01. 08. 2026
- De la prieteni…
Cu un colț de lacrimă…
Dacă e duminică, e Emil Belu, după cum sună vechiul nostru îndemn și, prin urmare, voi posta un nou episod din peregrinările lui Emil prin și printre lume și vreme, cărți, persoane, personaje, amintiri etc. Îi mulțumesc din nou Doamnei Jenica Simion-Belu pentru amabilitatea cu care ne-a pus la dispoziție aceste ultime însemnări ale prietenului nostru. Mi se strînge inima cînd îmi dau seama că mai am puțină materie la dispoziție și nutresc speranța, poate nu absurdă, că s-ar mai putea găsi cîte ceva în computerul său. Lectură plăcută tuturor!
Coana Petra
Întamplător pe o bancă dintr-un parc montrealez, fac cunoștință cu o venerabilă doamnă. O cheamă Petra Băidineanu, are 86 de ani, este din București, iar aventura la o vârstă târzie nu pare a o speria. Este, încă, în putere, plină de povețe pentru interlocutor, vorbește mult însă, curios pentru o bucureșteancă get–beget, are și lungi pauze de ascultare. A cerut azil politic in Canada, este de trei ani in Montréal, dar i s-a refuzat cererea de azil politic. Înainte de a veni, sau după venirea aici, nu am înțeles prea bine, a vizitat Statele Unite ale Americii, Israelul și aproape toată Europa. A fost ajutată în toate aceste peregrinări de diverse asociații umanitare, de prieteni pe care nu-i cunoscuse mai înainte, de „oameni de suflet”, pomenind și câteva nume cunoscute din comunitatea românească de aici. Refuzul azilului politic în Canada nu a descurajat-o, e tot mai îndârjită în obiectivul ei și nu vrea să se mai întoarcă in România. Are o casă in București, undeva pe Calea Griviței, pe lângă restaurantul „Feroviarul”, a menționat mai apăsat, să nu cred că bate câmpii. Am eu figură de boschetară de capitală, mă interoghează scurt? A făcut diverse cursuri, începând cu cel de limbă franceză pentru începători, apoi avansați, o limbă în care se descurcă, iar dacă mai uită câte un cuvânt în limba lui Balzac, găsește repede un echivalent românesc, sau pe aproape. Mare iubitoare de teatru, o pasiune din copilărie, mărturisește, a frecventat aici și un curs de teatru pentru amatori, fiind o admiratoare entuziastă a câtorva celebri actori români, ba chiar și regizori de succes ai scenei bucureștene. Și, că tot este bogată în timp liber, nu uită benevolatul, disponibilitate la mare căutare aici, „că doar nu era să fac cursuri de Recherche d`emploi, ca mai toți noii veniți”, se miră șăgalnic. Umblă toată ziua prin oraș, are abonament pe toate liniile de transport în comun, autobuze și metrou, iar duminica este nelipsită de la slujba ortodoxă ținută într-o biserică de rit catolic, închiriată de compatrioții noștri. E mândră că a fost aleasă „Membru onorific” al Consiliului Parohial, Biserica Sf. Nicolae – 4119, De Maisonneuve Ouest, Westmount. O femeie tonică, de o extraordinară energie care, cum se zice, și-a „luat lumea in cap”. Vârsta nu-i pune stavilă idealurilor. Convingerea că statul canadian îi va acorda dreptul la azil politic, nu o părăsește. E obiectivul principal al acestei incredibile aventuri.Au trecut mulți ani de la această memorabilă întâlnire. Nu am mai auzit nimic de coana Petra Băidineanu. Să fi primit dreptul la rezidența canadiană, apoi în dorința de a cunoaște și alte spații, să mai hălăduiască și pe „dincolo”? Poate ne vom mai întâlni cândva, pe vreun colț de nor sau într-un mic parc celest, aidoma celui montrealez unde ne-am cunoscut.
Dante Aligheri: Atât de blândă-apare și firească
După volumele dedicate traducerilor din Villon, Shakespeare și Camões, bunul nostru prieten, poetul și traducătorul Adrian Vasiliu, a început – cum să spun? – turul marilor sonetiști ai lumii. S-a oprit la Quevedo, Baudelaire și Michelangelo, iar acum la poetul poeților, Dante Aligheri. Am folosit formula în toate sensurile, inclusiv în acela că nu cunosc vreun mare poet de după Dante – ba nici chiar poeți mai mici – care să nu zăbovit asupra marelui florentin. Minunat sonet, splendidă traducere. Lectură plăcută tuturor iubitorilor de poezie.
Dante Aligheri
Atât de blândă-apare și firească
(Tanto gentile e tanto onesta pare)
Atât de blândă-apare și firească
domnița mea în juru-i când salută,
că orice limbă brusc rămâne mută,
iar ochii nu-ndrăznesc să mai privească.
Doar laude-auzind dă să pășească
sub vălul modestiei, reținută;
și pare o ființă coborâtă
din ceruri, un miracol să vestească.
Se-arată, cui o vede,-așa senină,
că-i dă inimi-o dulce tresărire,
de ne’nțeles de cel care n-o simte;
Iar de pe buze parcă se desprinde
Un suflu delicat, plin de iubire,
Ce-i spune-ntr-una inimii: suspină.
În românește de Adrian Vasiliu
- Semnalări amicale…
A apărut „Bucolice. Viața la țară în Dacia Felix” de Vladimir Udrescu
Îmi opresc planificarea pentru a semnala acest excepțional volum de poezie, scris de un poet excepțional, cu un destin pe măsură. În generațiile noastre, a D-Sale și a mea, au fost foarte mulți poeți care s-au confruntat cu obrăznicia îndrumării ideologice și a cenzurii – de la Cristian Simionescu la Ion Monoran și Romulus Brâncoveanu și de la Vasile Vlad la Dorin Spineanu și moi même, se poate face o listă foarte lungă. Unii au scăpat cu doar o parte din volume cenzurate, alții cu cărțile ciopîrțite, alții au refuzat să le publice în urma chirurgiei cenzurii. Acum, devine explicabil de ce m-am amintit, nu ca să mă laud, ci ca să mă mustru pentru slăbiciunea de a accepta în primăvara lui 1989, publicarea unei treimi din volumul predat de vreo opt ani editurii, pe deasupra cu titlul schimbat din Căutarea căutării în Pharmakon, ba chiar eram încîntat că era un titlu într-o limbă străină, ceea ce nu se mai accepta, și ambiguu. Nu voi ști niciodată cît a tăiat delicatul poet Florin Mugur și cît sinistrul cenzor Velescu de CCES. Bun, mi-am făcut autocritica și termin cu mine. Dincolo de excelența poeziei sale, îl admir pe Vladimir Udrescu pentru puterea de a nu fi cedat, de a fi refuzat publicarea volumului său cenzurat la sînge, chiar dacă asta a însemnat o amînare enormă a debutului său în volum și ar fi putut să însemne și o frîngere a destinului său poetic, dacă nu ar fi fost sprijinit de o structură interioară deosebit de puternică. Tocmai această structură l-a îndemnat spre rezistența față de mediul ambiant, la o conduită de angajament moral și civic, la poezia politică, dar o poezie politică de substanță, nu de lozincă. Un articol elocvent despre acest tip nobil de angajament a publicat acum șapte ani Gheorghe Grigurcu în România literară. Dar și după schimbarea de regim, a durat ceva pînă să sosească debutul! Primul volum, scot cavaleria, 33 de poeme cavalerești, a apărut abia în 2009 la Editura Brumar. Din fericire, apoi a ajuns la un anume ritm, astfel că volumul de față – Bucolice/ Viața la țară în Dacia Felix, Editura Tipo Moldova, Iași, 2026, cu o Postfață de Gheorghe Grigurcu – este al optulea. Sîntem în fața unei opere consistente și cred că, dacă mai există, critica serioasă ar trebui să fie mult mai atentă decît a fost pînă acum. Măcar pe cît s-a dovedit Dl Gheorghe Grigurcu! Poemele din volum sînt lungi și foarte lungi și se citesc pe nerăsuflate. Cum veți constata la lectură, titlul volumului și poemul, de fapt întreg volumul, se află în relație ironică, de ironie structurală. Nu e inutil să adaug că subtitlul volumului este „o jucăreauă” (I. Budai-Deleanu). Sigur că e o cheie de lectură! Recomand desigur să căutați volumul, poate și pe cele anterioare, unele se mai găsesc la edituri și librăriile online. Lectură plăcută tuturor „cerchiștilor” și celorlalți iubitori de poezie care zăbovesc în această zonă a cyberspațiului!
Zile și Nopți, august 2026/ Bonus: Interviu cu Janiva Magness
Iată a sosit ediția pentru august a excelentei reviste de informații și comentarii cultural-artistice editată de prietenul nostru Ioan „The” Big, pe care nici canicula nesfîrșită nu-l poate opri. Janiva Magnes va concerta la Brașov Jazz & Blues Festival din 14 – 16 august, la o săptămînă după lansarea celui mai recent album al său Truth in the Room. Dar iată ce-mi scrie Ioan despre felul în care a fost luat interviul: „Interviul este inedit pentru ca a început de acum 5 ani, în pandemie, atunci cînd am descoperit prin autobiografia ei o viață foarte complicată, dar nu l-am publicat vreodată, tot sperînd că, la un moment dat, o voi putea aduce în România… Chiar și pentru cei mai puțin pasionați de blues este interesant prin faptul că spune niște lucruri despre industria muzicală cu o franchețe incredibilă, rareori întîlnită la superstaruri de calibrul ei, dar și cum sau de ce cîntă inclusiv piese Creedence sau ascultă Maria Callas.”
- Rîdem din răsputeri…
Cele mai multe primite de la furnizorii consacrați, care vor fi desigur divulgați pe parcurs, cîteva haiducite din media și ușor comentate. Enjoy!
Drepturi, libertăți (Virgil Glăvan)… – Mami, ce este libertatea cuvîntului?/ – E atunci cînd eu vorbesc și tac’tu e liber să mă asculte!
Test de inteligență (Septimiu Chelcea)… Întotdeauna există un om mai inteligent decît tine… Decît tine, nu decît mine!
La nuntă! (Ion Fercu)… Ion și Maria se așează la o masă. Chelnerul: Nu puteți sta aici, e bufet suedez./ Ion: Nici o problemă. Cînd vin suedezii, ne ridicăm!
La sexolog (Cezar Straton)… – Cum stai, doamnă, cu libidoul?/ – Libi…ce-i ăsta?/ – E dorința de a face sex./ – A, sigur. Dar hai să ne grăbim. Soțul meu așteaptă în mașină.
Statistică imbatabilă! (Radu Lupașcu)… O ţigară scurtează viaţa cu 3 minute. O sticlă de bere scurtează viaţa cu 6 minute. Dar o zi de muncă scurtează viaţa cu 8 ore!
Gîndire cu premeditare (Mario de Mezzo, primar Slatina, LA)… „Pînă ne gîndim cum scoatem apa din beci, hai să vedem cum stingem casa.”. Poate n-ar strica să vedem și fisurile de la cutremur și pagubele făcute de dăunători! Da, mă refer și la politruci!
Titlu (Cațavencii, LA)… „Ce începe cu „ru” și e foarte iubită de actuala administrație americană? N-ați ghicit, e rujeola!”. Dreptu-i! Sub ministeriatul nefericitului antivaccinist Kennedy, USA are parte de cea mai mare epidemie de rujeolă din ultimii 35 de ani. Nebunia este că și noi stăm foarte bine la indicator, deși nu l-am avut pe RK ministru!
Înșelăciune! (Ion Fercu)… Turiști vasluieni înșelați în Caraibe: „Apa aia mare și albastră nu era spirt!”
Ordine! (Septimiu Chelcea)… -Unde ai pus ceaiul?/ – Voi, bărbați niciodată nu găsiți nimic. Ceaiul e în sertarul cu medicamente, într-o cutie de cacao, pe care scrie „sare”!
Sărmanii bărbați (Emanuiel Pavel)… Toată viața cineva le spune: „n-ai voie”! În copilărie, mama; la maturitate, nevasta; la bătrînețe, doctorul…
Visul lui Dorel (Radu Lupașcu)… – Visez sa fiu miliardar ca tatăl meu./ – Tatăl tău este miliardar?/ – A, nu! Și el visează.
Căsătoria, plus și minus (Cezar Straton)… – Care este avantajul și care dezavantajul căsătoriei?/ – Avantajul e că ţi se aduce micul dejun la pat, dezavantajul că în fiecare zi ți-l aduce aceeaşi persoană.
IA cu dus-întors (Michael Astner, ZdeI)… Deocamdată îi putem cere noi AI-ului una, alta. Dar stați să vedeți când va fi invers. Nu vreau să știu cum va fi când va fi pe dos.
Geopolitică (Mardale, Cațavencii)… Dacă Trump și Putin vor să împartă lumea, s-o împartă. Da nu lumea asta, lumea ailaltă!
Titlu (Alex Cristorian, Cațavencii)… România lui Nicușor Dan e stabilă și funcționează. Nu precum cea reală, care se prăbușește
Umilința e completă! (Media, LA)… Întrebat de un jurnalist dacă Infantino l-a întrebat în privința planului de „privatizare” a FIFA, Trump a răspuns: „Cine?”. Jurnalistul a insistat și Trump a răspuns: „Nu”. Bine, portocală, așa se tratează un ins care ți-a tras limbi în cur cît Everestul?!
Parcă ascultă! (Media, Mark Kelly, senator)… „I-aș sugera să nu facă ceea ce a făcut până acum – să nu-și pună prietenul specialist în imobiliare și ginerele la conducerea negocierilor. Trebuie să aducem oameni care știu cum să facă asta, cum să vorbească cu iranienii, cum să formeze o coaliție și să-i unească pe aliații noștri”. Sigur, sfaturi bune, dar a ascultat vreodată Portocala Agitată asemenea sfaturi?!
O doamnă la psiholog (Radu Lupașcu)… – Săptamîna viitoare vom lucra cu inconştientul./ – Nu cred că soţul meu vrea sa vină…
Bună întrebare! (Ion Fercu)… și dacă Donald are deveni preot, s-ar numi Popa Șapcă?
Mulțumiri (Septimiu Chelcea)… Găsit portofel maro cu 2000 euro și 5000 RON. Îi mulțumesc celui care l-a uitat pe bancă în parc și mă rog pentru sănătatea lui. Să nu fie supărat cînd altul se bucură!
Alzheimer? (Cezar Straton)… E bine să te lași de băutură; rău este să nu-ți amintești unde ai ascuns-o de nevastă!
Pe patul de moarte (LA, din memorie)… Un bătrîn patron de restaurant, pe patul moarte, îi spune fiului: – Dragul meu trebuie să-ți spun un mare secret: Vinul se poate face și din struguri!
De la Adam citire… (LA, din memorie)… Așa cum spunea și Adam, ești singura femeie din viața mea!
Prudență (Mardale, Cațavencii)… În condițiile astea, mai bem oare cei doi litri de apă pe zi?
Titlu (Dan Darie, Cațavencii)… Experții ne luminează: Ciolacu s-a văzut cu Arsene pentru că nimeni de la hotelul ăla nu era mai sărac și cinstit.
Să mai rîdem oleacă… Că doar n-o să ne plîngem toată ziua de criza energetică și de caniculă reunite! Un grupaj vioi de la prietenul nostru canadian Virgil…
Un renumit post de televiziune ia un interviu unui milionar.
– Cum aţi făcut avere?
– Aveam un singur leu în buzunar. Am cumpărat două mere, le-am spălat, le-am şters şi le-am vândut cu doi lei.
– Şi apoi?
– Apoi am cumpărat patru mere.
– Şi după aceea?
– A murit mătuşă-mea şi mi-a lăsat un milion de dolari!
***
La şcoală
– Dacă, ai avea de ales între bani şi inteligenţă, ce ai alege?
– Banii, doamna profesoară.
– Cum, nu e mai importantă inteligenţa?
– De, ce să zic, fiecare cu ce-i lipseşte!
***
Doi analfabeți funcționali stau de vorbă:
– Am găsit mai devreme o bancnotă de zece euro si am aruncat-o pentru că era falsă.
– De unde știi că era falsă?
– Păi, unde ai mai văzut tu zece scris cu doi de zero?
***
– Alooo…iubito, în ce ești acum îmbrăcată?
– Doar într-o pereche de chiloței roz.
– Wow… vreau mai multe detalii.
– Păi, 80% bumbac, 20% poliester.
***
– Bună seara, azi vă vom testa coeficientul de inteligență.
– Ce-i ăla?!
– Vă mulțumim, testul a luat sfârșit!
***
– Ai auzit, nevasta lui Mitică a născut tripleți.
– Care, Mitică angrosistul?
– Așa-i trebuie. Să vadă și el cum e când comanzi o marfă și ți se trimite mai mult!
***
Un turist bucureștean, rătăcit prin munții Făgărașului:
— Bade, dacă-ți spun exact câte oi ai în turmă, îmi dai o oaie?
— Apăi, zi, domnule, dacă n-ai ce lucra…
Turistul scoate telefonul, deschide o aplicație de scanare prin satelit, butonează de zor și zice:
— Ai exact 432 de oi!
— Așa-i, no, alege-ți una și mereți în pace!
Turistul o prinde pe cea mai grasă, o pune pe umeri, dar când să plece, ciobanul îl strigă:
— Auzi, domnule? Dacă-ți spun eu ce meserie ai, îmi dai înapoi ce-ai luat?
— Zi, bade!
— Tu ești IT-ist de la București, lucrezi pe calculator!
— Incredibil, bade! Cum ți-ai dat seama?!
— Apăi… ai tehnologie multă, inteligență artificială în buzunar, da’ din tăte oile mele, ai ales să-mi iei câinele!
Bancuri leonine! Bancurile mi-au venit de la scriitorul Ion Fercu, căruia îi mulțumesc. Envoy!
- Cine e regele animalelor?
– Tu, tu, tu eşti, Măria-ta, zice vulpea înfricoşată.
Mai merge şi dă peste lup:
– Ia zi, cine e regele animalelor?
– Măria-ta, zice lupul galben de frică.
Mai merge el şi într-o poiană dă peste elefant, care mănâncă liniştit nişte iarbă:
– Ia zi, mă, umflatule, cine e regele animalelor?
Elefantul îl prinde cu trompa de cap, îl izbeşte de vreo 3 copaci şi-l lasă lat în mijlocul drumului. După vreo jumătate de ora, leul se ridică a nevoie de jos:
– Ei, dacă nu ştii, nu ştii şi gata, nu trebuie să devii violent!
- Leul vorbeşte la telefonul mobil:
– Da, da, scumpo, zice leul, vin acasă curând… Ce fac acum?… Sunt cu taurul la o bere. Când terminăm?… Aproape că am terminat, vin în câteva minute. Ce să cumpăr? Da, bine, trec pe la supermarket înainte să vin acasă!
Leul închide telefonul, iar taurul începe să râdă grosier:
– Dar cum e posibil aşa ceva, te-a sunat soţia, şi tu-i spui: da, termin acum, vin acasă repede, cumpăr de toate. Nu poţi să trânteşti şi tu cu pumnul în masă, chipurile, eu sunt masculul, regele junglei şi gata discuţia?
La care Leul îi răspunde:
– Frate, tu nu confunda lucrurile! Soţia ta e vacă, a mea e leoaică!
- Leul adună toate animalele din pădure şi le spune:
– Astăzi îl voi mânca pe cel mai fricos!
Iepurele iese în faţă şi spune cu o voce fioroasă:
– Îl omor pe cel care pune mâna pe mistreţ!
- Leul-rege vine şi se aşează pe tron:
– Ei, v-aţi strâns cu toţii, dragii mei supuşi?
Toţi veniseră mai putin miriapodul. A vorbit leul de prima problema, de a doua, de a treia, cu pauze între ele, poate vine şi miriapodul. Se termină şedinţa, deschide leul uşa să plece şi vede miriapodul la uşă.
– Acum se vine?, întreabă leul.
– Deh, eu am venit de la început, dar cine v-a pus să scrieţi pe uşa „Ştergeţi-vă pe picioare!”
- Într-o groapă adâncă a nimerit un leu. Alături creştea un copac. Pe ramura acestui copac sărea o maimuţă şi tot se bucura:
– Ei, gata, pisică rea ce eşti! Ghearele pentru mărgele, dinţii pentru bijuterii, blana pentru covor, capul pe perete, aşa îţi trebuie!
Şi aşa vreo jumătate de oră. Dar ramura se rupe şi maimuţa căzu alături de leu:
– Vai! Nici n-o sa mă crezi! Am coborât să-mi cer scuze!
- În mijlocul deşertului, un om cântă dumnezeieşte la vioară. Un leu se apropie, îi dă târcoale cântăreţului şi se aşază la câţiva paşi de el, mişcându-şi capul în ritmul muzicii. Mai vin doi lei şi se aşază la fel, lângă cântăreţ. După încă ceva timp, vine un al patrulea leu care îl mănâncă pe cântăreţul nostru. Pe o creangă în apropiere, doi vulturi fac conversaţie:
– Ţi-am spus eu că dacă vine surdul s-a zis cu muzica?
- Se deschide un nou magazin în pădure. Leul, fiind regele animalelor, se aşază primul la coada cea mare. La un moment dat, iepuraşul se bagă în faţa leului. Leul, iritat, îi dă una de îl aruncă în copac. A doua oară iar vine iepuraşul şi leul iar îl loveşte. A treia oară se întâmplă la fel. Dar a patra oară iepuraşul, supărat, îi spune leului:
– Mă, leule, când mă laşi şi pe mine să deschid magazinul ăsta?
- Lupul şi iepurele găsesc un sac mare plin cu mâncare în pădure, imediat au început să se certe cine să ia sacul. La un moment dat lupul propune:
– Mă iepurilă, hai să facem aşa, sacul va reveni celui care reuşeşte dintr-o lovitură să-i scoată celuilalt mai mulţi dinţi.
Iepurilă imediat a căzut de acord cu propunerea. Lupul zice:
– Hai tu primul.
Îşi face iepurele elan şi îl plesneşte peste bot pe lup din toată puterea încât acesta cade lat la pământ. Se scoală lupul, scuipă dinţii, îi numără şi zice:
– Şase.
După asta, îl apucă lupul de urechi pe iepure şi îi aplică aşa o lovitură că mai mai să-i rupă urechile. Scuipă iepurilă dinţii, numără:
– Patlu.
– Cum mă patru, imposibil! – se miră lupul…
– Pana mea, patlu, dacă doal patlu dinţi aveam?
- Un român pleacă în SUA pentru a se angaja. El găseşte de lucru la o grădină zoologică. Trebuia să poarte în fiecare zi un costum de maimuţă. Într-o zi, cade din greşeală în cuşca unui leu. Înspăimântat, începe să ţipe:
– Ajutooooooor!
La care leul îi spune:
– Taci dracului că ne pierdem slujba.
- – Cum se numeşte animalul de care şi leului îi este frică?
– Leoaica.
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
