Comoara nevăzută
Într-un oraș trăia odată
Un om avut, dar cărpănos
Avea punga strâns legată,
Cu trei noduri înnodată,
În ea, cu mult prisos.
Dar într-o zi de sărbătoare,
Cum spune povestirea,
El puse de la cingătoare,
Doi bănuți pomană
Într-o mâna ce cerșea
În poarta mănăstirii,
Mână de vădană.
Văzând-l împotriva firii,
Mare îi fu uimirea,
Se bucură bietul părinte
Știindu-l dinainte,
Că mâna-i stă pe pungă
Nu s-o deschidă,
Ci s-o strângă,
Și-i zise:
-Te văd schimbat cu firea!
Să-Ți țină Domnul îndelung
Și cu mult spor pornirea.
La orice cotitură
Primești bilet spre rai
Când din strânsură dai.
-Părinte, nu-mi aminti de clipă
Nu știu ce fu în capul meu cu așa risipă!
Și acum am mâna tremurândă.
Să nu primesc când dau nimic dobândă?
Am vrut din mâna-i bani iarăși să-i înșfac,
Dar am văzut-o suferindă.
Vai, banii nu așa se fac
Grămadă.
De slăbiciune eu nu dau nicicând dovadă
Cu cei ce stau pe stradă.
Cum? Eu din greu muncesc pentru strânsură,
Și ei să stea mereu pe bătătură?
-Om bun, stai blând și te socoate:
Oricine numai cu aceste fapte
Poate ieși din a meschinăriei noapte.
Când dăruiești, în cer agonisești strânsură
Ce molia n-o roade,
Rugina nu o strică
Iar hoții nu o fură.
-Tu mie-mi spui adică
Despre adunătură?
Am multă, nu mi-e frică.
Să nu îți fie bai,
Și acolo, în rai, este sigur ca aici,
Poți cumpăra orice, avere dacă ai.
Dar Domnul, Bun Păstor,
Oaia pierdută din hăuri o ridică,
Atunci când cade de pe pietre.
Noaptea visă bogatul că murise
Și îl văzu la porți de rai pe Sfântul Petre,
Căci Domnul îl trimise.
-Hei, omule, departe stai!
Sân Petru-i zise.
-Dar vreau să intru!
-Aici nu poți întra oricum.
-Eu sunt dintre acei ce au.
Cât trebuie să dau?
-Arată-mi, dar, ce ai!
Și prinse bogătanul să caute adânc în pungă
Când cu mână cea dreaptă, când cu cea stângă.
Și nu găsi decât doi amărâți de gologani.
-Cum, doar atât?
Sunt banii dați pomană o dată în mână de vadană,
Nu îți ajung, mai caută, de zici că ai.
Îi spuse Sfântul Petre
Văzând-i fața lungă și-n ochi înspăimântare.
-Dar unde-s banii oare,
Unde-i a mea strânsoare
Pe care-am adunat-o cu sudoare?
Puteam să-mi împlinesc cu ea orice dorință
Și-acum, ce umilință!,
Numai doi bani mai am ca cei sărmani?
Credeam că aici e ca acolo-n lume,
Că pot să cumpăr locul cel mai bun, un nume.
Vai mie, cum e să fii sărac!
Sân’ Petru, spune-mi ce pot oare să fac?
-Omule, văd că ți-e inima tăciune,
Că ai trăit în mare înșelare.
Aici numai comoara de fapte bune
Ți se măsoară la intrare…
*
Și s-a trezit din vis speriat bogatul
Și iute îi fu saltul
La pungă să ajungă,
Dar nu în brațe să și-o strângă,
Ci parte să facă pentru altul,
Și pentru altul, și pentru altul.
A înțeles că numai cine celui necăjit îi face parte
În rai își pregătește loc aparte.
Căci este în menirea
Prisosului din orice pungă
Ca și în mână de sărac să-ajungă.
Maria CEAUȘ este profesoară de religie; Dumnezeu, credința și poezia sunt semnele trăirilor ei, iar misiunea pe care și-o asumă este să scrie poezie religioasă, să traducă, într-o manieră poetică atractivă, modernă, frumusețea limbajului religios și adâncimea mesajului său…
Facebook
WhatsApp
TikTok
