Răcirea vremii resimțită deja în județul Dâmbovița va continua și în următoarele zile. Temperaturile scad semnificativ, iar vremea va fi rece pentru această perioadă a anului, în special dimineața și noaptea.
Mâine cerul va fi variabil, cu perioade de înnorare și averse locale, mai ales în zonele de deal și de munte. Cantitățile de apă vor fi, în general, reduse, însă izolat pot depăși 15 litri pe metru pătrat. Sunt posibile și descărcări electrice.
În Dâmbovița, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 18-21 de grade, în timp ce noaptea temperaturile vor coborî până la 3-9 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele depresionare și subcarpatice.
În zona montană, vremea va fi și mai rece. La altitudini de peste aproximativ 1.800 de metri, precipitațiile pot fi trecător sub formă de lapoviță și ninsoare. În plus, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, unde rafalele pot ajunge la 60-70 km/h.
La nivel național, maximele termice vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, iar minimele între 3 și 13 grade. Meteorologii avertizează că, în jumătatea nordică a țării, vremea va fi local deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii septembrie.
În Dâmbovița, frigul instalat deja se va menține, iar temperaturile vor rămâne scăzute în următoarele zile, mai ales dimineața și noaptea.


Facebook
WhatsApp
TikTok




































