TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Empatismul XII

 

Artiștii și evadările (cu)prinse în împrejurimile lor

   Artiștii sunt personajele discrete ale lumii care își visează evadările și căutările prin spațiile unde își pot muta și plimba stările despre fiecare dintre lumile posibile și imposibile pe care le locuiesc, prin care își încarcă posibilitățile de a exista și pe care le simt și le construiesc, le alcătuiesc și le amplifică, dându-le (câte un) corp și alcătuindu-le un relief mereu necesar pentru a-și așeza în spațiile lui câte se pot din încăperile vizibile sau invizibile pe care urmează să le umple aceste asemenea viziuni, cu așezările și cu multe dintre strălucirile și exclamațiile lor. Arta îi înlesnește artistului marile, dar și micile accese în adâncimile acestor situații, ale stărilor de fapt pe care le propune, de care îl face dependent pas cu pas, odată cu fiecare privire care îi incită simțurile cu toate împrejurimile care se desfac pentru a încape și a rămâne mai departe în ele.

   Arta este o trăire continuă a adâncimii, a desfășurării mult și adânc în firea unui spațiu, a unui peisaj, a unui teritoriu pe care privirea artiștilor îl atinge, ale cărui desfaceri le caută după aceea, ale cărui posibilități de a-i controla și de a-i prinde efectele evadării le separă și le așază în fiecare gest care le marchează numele, semn care se vede mai departe ca reper vizual pentru cel ce se află în imediata apropiere, pentru privitorul prins și el în această plasă desfășurată pe suprafețe mari, suprafețe ale cărei noduri și rețele aproape oricare scriitor/scriitoare de artă le mânuiește și le supraveghează momentele desfășurării în așa fel încât controlul să fie cât mai complet și cât mai complex, iar ochiurile să propună doar acea scăpare, doar acea evadare întreținută de atitudinea strict artistică, de fiecare împrejmuire a spațiului conceput, după aceea construit cu toate acele libertăți pe care marile suprafețe disponibile să fie așezate în culori le pot lăsa la îndemâna lor, la îndemâna minților care suprimă lejer distanțările și încurajează apropierile care le fac imediat vizibile deschiderile.

   Evadarea și efectele ei sunt un continuu exercițiu intensificat artistic care propune priviri și definiții ale desfășurării lor pe suprafețele descoperite ale lumii, pe teritoriile amplificate și adăugate acestui spațiu mereu în mișcare și tuturor încăperilor lui care se disponibilizează pentru a ține fiecare detaliu al lor, fiecare parte care se poate așeza și rămâne firesc în gravitatea situației irigată continuu de trăirile artistice, de nenumăratele refracții pe care (i)realitatea le lasă să răspândească tot ce se poate (re)găsi în culori și în sobrietatea și strălucirea lor.

   Spațiul construit de artiști ne apropie zborul, plutirea, iar culorile picturii levitează și stau frecvent între cer și pământ, ne fac cunoscute imponderabilitatea și disponibilitatea lor de a sta, de a rămâne în aceste situații care predispun la neașezare, la plimbarea prin niciun spațiu fix, ci într-unul tot timpul deschis, dar totodată ne transmit și acel fior conținut de curajul inclus al evadării, al desfacerii spre această atmosferă ale cărei noduri și desfășurări sunt concepute atât de bine, pe care mai departe le găsim puse în fiecare liniște disponibilă a intensităților care pot să facă vizibil acel cutremur emoțional al simțurilor căutat și dorit. Arta ne spune în felurile ei povestea acestor treceri și comuniuni în toate acele momente pe care versatilitatea ei disponibilă o controlează și o poate aduce aici sau în neevitatul acum, în fiecare dintre curburile pe care spațiul își permite să i le pună la îndemână pentru ca toate aceste evadări controlate și povestite să se poată corporaliza, să se poată face bune de atins, de adăugat.

   Artiștii întrețin aceste infinite continuări, fiecare poveste personalizată și desprinsă din corpul lor artistic, corp pe care îl păstrează viu, corp pe care mai departe îl mută în stările perenității oferite oricărei evadări care poate impune eliberarea ca o situație și o stare de fapt permanente, continue și de neoprit. Se pot înțelege și așeza ca reper urmele fiecărei fugi din și în realitatea care își poate astfel trăi și mai departe adăuga fiecare moment al vremurilor, al timpurilor pe care ea le poate face cunoscute sau care pot fi memorate și arătate cât mai mult, cât mai intens și cât mai departe.