Salutări mediteraneene de final de vacanță, calde și liniștite, venite într-un moment în care zilele toride ale verii încep să lase loc unei adieri ceva mai domoale, iar gândul ne zboară, încet-încet, spre noi începuturi! În aceste ultime zile de liniște, când portul și străzile își recapătă treptat ritmul obișnuit, mă pregătesc sufletește pentru momentul în care voi păși din nou în amfiteatrele Universității Aix-Marseille pentru a deschide un nou an universitar. Prima zi de curs are întotdeauna o magie aparte. Pe holuri și în bănci se aude un mozaic incredibil de voci, un amestec pestriț de accente regionale și expresii aduse de studenți din toate colțurile țării și ale lumii.
Această bogăție de tonalități mă duce inevitabil cu gândul la o întrebare istorică fascinantă: cum a ajuns, de fapt, limba franceză să fie atât de uniformă și standardizată în viața publică? Răspunsul ne poartă înapoi în timp, în secolul al XVI-lea, mai exact în anul 1539. Atunci, Regele Francisc I a semnat celebra Ordonanță de la Villers-Cotterêts, decretul regal prin care limba franceză devenea obligatorie în toate documentele oficiale, administrative și juridice, înlocuind latina. A fost un pas de unificare administrativă extrem de eficient, însă acest proces a avut și un cost cultural tăcut. El a început să marginalizeze treptat minunatele limbi regionale și dialecte locale care dădeau culoare regatului, cum este faimosul dialect provensal sau, la o scară mai largă, limba occitană. Aceste graiuri, în care se cântase dragostea curtenească a trubadurilor, au fost împinse încet spre tăcere în spațiul public.
Dar limbile vechi nu mor atât de ușor atunci când întâlnesc oameni care le poartă în suflet. Acest contrast puternic dintre standardizarea impusă de sus și efortul de a păstra vie identitatea locală îmi amintește de o persoană foarte dragă mie, coordonatoarea mea de la doctorat. Ea reprezintă exemplul perfect de dedicare și viziune în conservarea limbii și culturii occitane. Membră activă într-o asociație culturală dedicată acestui patrimoniu, ea a găsit o cale extraordinară de a folosi chiar informatica pentru a proteja trecutul. În cercetările sale, folosește tehnologia modernă a modelelor de limbaj pentru limbi cu resurse reduse, adaptând algoritmii de inteligență artificială pentru a procesa și salva aceste dialecte specifice care riscă să se piardă în marea digitală globală. Este o punte superbă între tehnologia viitorului și memoria istorică a comunității.
Mai mult decât atât, pasiunea ei trece dincolo de ecranele computerelor. Ea organizează un festival cultural internațional, un loc de întâlnire unde tradiția reînvie prin ritmuri și artiști veniți de pretutindeni. Am fost extrem de bucuros să aflu că pe scena acestui festival au fost invitați și au evoluat inclusiv artiști români, o dovadă vie că limba universală a culturii și a respectului pentru rădăcini depășește orice graniță geografică.
Această luptă caldă pentru conservarea diversității ne oferă o paralelă profundă cu lumea tehnologică în care trăim. Modelele mari de limbaj din prezent tind să devină un fel de „nouă Ordonanță de la Villers-Cotterêts”, dar la nivel planetar. Algoritmii statistici uniformizează textul, netezesc stilul și ne oferă o exprimare perfect standardizată, dar adesea lipsită de relief, de nuanțe emoționale și de acel parfum inconfundabil al micilor regionalisme. Riscăm să pierdem „sufletul” vorbirii în favoarea unei eficiențe reci. Adevărata valoare a inteligenței umane stă tocmai în capacitatea noastră de a păstra nuanțele, imperfecțiunile frumoase și diversitatea culturală care ne definesc.
Vă transmit, așadar, aceleași calde salutări mediteraneene de final de vacanță, cu gândul că, în timp ce ne pregătim să repornim motoarele activităților academice, vom ști mereu să prețuim detaliile care ne fac unici și să ne păstrăm propriul dialect al sufletului în mijlocul uniformizării digitale!
*
PS: Am rugat un asistent digital să ne ofere o glumă legată de standardizarea dialectelor. Răspunsul său: „Știți ce a raportat cel mai avansat sistem de traducere automată atunci când i s-a cerut să prelucreze un text vechi în dialect occitan? Eroare de sistem! Textul conține mult prea mult suflet și mândrie regională per megabyte pentru a putea fi comprimat în reguli gramaticale sterile!”
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
