Vorbe din cotidianitatea medie
77.
Mi se pare o evidenţă de nediscutat faptul că, treptat, ţesătura vieţii noastre a ajuns la momentul în care şi-a pierdut mult, radical, din luminozitate, din curăţenie. Poate doar în lumea sustrasă a adolescenţilor-îndrăgostiţi, care e mereu la Început, să-şi mai menţină, ea, prospeţimea. Şi atunci, pentru că ne e teamă sau greaţă să privim lucrurile aşa cum sunt ele, începem operațiunea de fățuială, de lustruire. Spoiala, iată tema.
*
Toamna este anti-modernă: ea te întoarce cu blândețe către rădăcini, după o zbuciumată incursiune în lumea trecătoare a florilor, în valurile copleșitoare și orbitoare de căldură, și te împacă, discret și total, cu gusturile străvechi ale lucrurilor rămase în picioare.
*
Planeta sfintei materii. Pe ea, corpuri în mișcare.
*
Din nou veneam către casă. Aș fi vrut să mai stau prin cotloanele Bucureștiului dar efectiv mă plictiseam. Multe figuri obscene, mulți tăntălăi cu borseta pe mână, multe bățoșenii ridicole. Așa că mă întorceam. Când, în fața mea, cu o damă surâzătoare de mână, am zărit un personaj ca iscat din romanele mele. Pe ăla-l făcusem numai din imaginație, pentru că unele au un referent brut în realitate, mai ales fizic. Deci, venea către mine personajul nășit de mintea mea: sprâncenele stufoase, expresia feței, culoarea părului, liniștea de paradă cu care pășea, femeia durdulie și veselă ce-i era agățată de brațul lui stâng. Un fel de Nilă ridicat în rang de la paznic la șofer personal. Mă întorceam acasă și m-am întâlnit cu personajul meu.
*
Într-adevăr, numai ce este mare poate fi depăşit. Pentru depăşire se depune un efort pe măsură. Numai o culme poate fi depăşită, dacă este depăşită cu adevărat. Nu poţi spune despre un câmp gol că în sfârşit l-ai întrecut. Întrecerea se duce doar la vârf. Baza este democratică, punctul de pornire: ele aparţin tuturor.
*
Ce este crunt pentru om nu e atât traiul în sărăcie, în nedreptate, în suportarea abuzurilor. Oarecum, astea sunt un dat al muritorilor, o limită, un blestem. Dar ce este apăsător de-a dreptul e conștiința acestor chinuri, trăirea lor interioară resimțită ca umilință. Abia asta apare ca o povară anevoioasă căreia omul nu-i prea poate face față, povara care-l sfâșie și sub care gâfâie o viață.
*
Istoria în trei pași. Să visezi. Să visezi știind că visezi. Să nu visezi.
*
Kuhn și Popper… Generațiile spectaculoase istoric sunt cele care-și afirmă zgomotos identitatea prin ruptura totală față de cele anterioare. Generațiile care preferă continuitatea critică, dar nu demolatoare, fac istoria într-un mod tăcut și trainic. Primele sfârșesc în ideologie, celelalte ajung la criticism moderat și realist.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
