Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Ninge peste copacul primăverii, este zăpada mieilor, o baladă a fulgului de nea care-și cântă destinul.
Privesc prin fereastra timpului, e vremea unui stingher fulg de nea și a unei picături din Cer. Rescriu propria-mi elegie, elegia cu chip de scorpion, e îmbrăcată-n alb, pe frunte are o coroniță din florile primăverii. În acorduri ne nuntite anotimpul interpretează o suită de partituri din vremea renașterii.
– În ce gamă sunt scrise notele muzicale din melodia iubirii?
– În gama do major, neefemer dor!
O simplă privire mă topește, o mângâiere mă face să mă uit în îmbrățișarea de catifea a unui miracol, uit că exist într-o lume a neiubirii și-i mulțumesc Celui Sfânt pentru că sunt un răsfățat al sorții, al dragostei unei femei, fără de pereche, însăși femeia întregului meu. Surâde răsăritul! Pe fila timpului reașez sositele cuvinte, le așez înaintea nesositelor necuvinte și încerc să le înțeleg limbajul.
– Oare este cel al trupului?
– Tăcere, ochii vorbesc în graiul lor, graiul focului care arde pe tăpșanul dragostei din târziu.
Secundele se scurg sub privirile timpului, Eu nu le pot opri cu mâinile goale, nu pot decât să le trăiesc și să le scriu pe coala imaculată a sentimentelor.
– Regrete?
– Oftează scorpionul, de acolo din vârful muntelui, de acolo de lângă floarea lui.
Plouă, tot plouă pe strada rebelului, picături mărunte trec prin sita cerului, deschid umbrela și pornesc înspre femeia visului meu. Dorul de senzualele buze mă năpădește, nu mai stau pe gânduri și pornesc pe aripile speranței, nu mă pot opri să-mi potolesc setea pasiunii de nedescris. Alerg, pur și simplu fug, îmi depășesc voința, mă împac cu umbra și o întreb în șoaptă.
– Tu, îmbătrânești?
– Priviri complice, surâs bine dispus!
– De ce zâmbești, ziua nu-i la apus!
– Pentru fericirea din tăcere, iată răspunsul corect, nepropus!
Se apropie seara, pe geana ei se prelinge o lacrimă, e de dor, e de ducă în lume, în lumea scriitorului care iubește a sa lume, o lume mai bună, o lume a imaginației, lumea în care zâmbetul e în floare, este într-o primăvară ce nu poate să piară. Destin, soartă, o carte din biblioteca sufletului, o peliculă din zodia scorpionului, un eseu fluviu dintr-o viață.
– Unde ești ca să fiu, femeie iubită din al meu târziu?
– Pe umărul tău, umăr drept ca tine, scorpion hazliu!
În peretele cuvântului am agățat oglinda metaforei. E luminată de ochii dragostei, o lumină a cerului senin, o imagine a Eului din chemarea iubirii, o iubire neimaginată de pământeanul boem. Zâmbetul luminează Calea Credinței în Iubire și-n Divinitate, în Cuvântul Sfânt, în Eternitate. Iubesc necuprinsul din ființa care știe să păstreze sufletul și trupul curate, dăruindu-le sortitului dragostei, aceluia care merită puritatea destinului.
– Oare se poate?
– Răspunsul e afirmativ, atunci când iubirea-i împărtășită, dincoace și dincolo de fapte.
Surâde seara, este întocmai surâsul zilei fericite, este povestea Eului din atâtea capitole, e repovestirea Ei, a femeii iubite dintr-un roman de eseuri, eseuri de dragoste, o dragoste liberă de prejudecăți, de limite și absurdități. Ochii zilei se închid, ochii minții se deschid pentru a rescrie o altă filă din libertatea unor suflete, suflete cândva sechestrate în colivii scumpe dintr-un destin dulce-amar.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
