- Poem de august…
Et ego in Kastania…
acolo sub candelabrele luminoase ale castanilor
atît de mulți în copilăria mea așa de rari astăzi
trebuiau multe nuci pentru bulgării de zăpadă
candelabre spre care urcă sufletele inocenților
acolo am șezut am plîns și am chibzuit îndelung
cine n-a cunoscut ura de sine nu se va cunoaște
cine nu o topește la vreme rămîne nătîng și infirm
atît am aflat pe lungul drum sub coroana castanilor
e toată cunoașterea mea e tot ce voi lăsa moștenire
nu așteptați marile daruri din mîna goală a săracului
n-a știut să fie nici sărac în toată puterea cuvîntului…
cu o găleată găurită torn apă să le înviorez rădăcinile
nu, nu mi-l pot închipui pe Sisif zîmbind fericit…
noi credem că vom putea înșela ca niște sperjuri soarta
nu, nu este cu putință sub lumina stranie a castanilor!
- De la prieteni…
Emil Belu: Alte note din exil (final)
Am ajuns prin urmare la ultimele două secvențe din însemnările rămase de la Emil și primite prin grija Doamnei Jenica Simion-Belu, căreia îi mulțumesc din nou din partea noastră, cei care l-am citit cu atît interes și atîta satisfacție pe eseistul nostru din Montreal. Cum însă, speranța moare ultima, trag nădejdea că undeva în computerul lui Emil s-ar mai putea găsi și alte numismate literare și memorialistice. Lectură plăcută tuturor.
Florică, mezinul
Unul dintre frații mamei, care de mic avea umor, a intrat în istoria familiei printr-o glumă involuntară. Verile erau foarte călduroase la noi, la Calafat – satul, Ciupercenii Vechi, ținea de oraș ca administrație teritorială – , iar noaptea, să dormi în curte pe rogojină, să privești cerul înstelat și să asculți o rudimentară lecție de astronomie ținută, după pricepere, de unul de-al casei, nu era ceva rar. Subiectul, cum altfel! același, seară de seară: Calea Lactee, Carul Mare, Carul Mic, Luceafărul și ce se mai vedea prin puzderia de stele de pe bolta cerească. Sateliții nu apăruseră încă, altfel n-ar fi fost lăsați deoparte de „astronom”. Lecția se încheia cu Luna, pe care se vedea un om cu o căldărușă, adăpând calul. Asta pentru cel care mai prindea finalul. Tatăl, glumeț din fire, mai îngâna în șoaptă câte o vorbă de duh, mai ales către Ionel, fiul cel mare, care muncea din greu ziua la câmp și adormea primul: „Mai încet Ionele cu sforăitul, să nu sperii calul!”. Calul de pe Lună, desigur! Ograda, devenită marele dormitor al vremurilor de excesiv năduf din timpul verii, nu era o invenție oltenească, se practica și în alte zone. Am auzit-o adesea. Seara, înainte de culcare tatăl, în calitatea lui de șef de familie, numea pe unul dintre cei trei băieți să spună rugăciunea de seară. De data asta, cel ales dintre cei trei frați, a fost mezinul familiei. Emoționat, surprins de povara datoriei, Florică părea a fi uitat începutul și nimeni nu părea a-i sări în ajutor, niciun „sufleur”, nicio șoaptă! După câteva clipe de liniște mormântală, cu ochii închiși de emoție, ca un mare actor cu trac, care își pregătește meticulos intrarea în rol, izbucni victorios: „Tatăl Nostru care dormi pe rogojină…”.
Singurătate
O mențiune explicativă a lui Alexandru Vlahuță într-o monografie publicată în 1910: „Uimitoarea fecunditate a lui Grigorescu se explică prin marea lui putere de izolare. E de necrezut cât face în viața unui artist puterea aceasta (…). El ar fi trăit ani întregi fără să vadă un chip omenesc, fără să simtă nevoia de a schimba o vorbă cu nimeni”. Izolarea creatorului, o văd generatoare de subiecte curioase: utopii, fantasme, ficțiuni. Nedumeritul din mine se miră de prolixitatea creatoare a pictorului. „Car cu boi” – peste o sută de tablouri, se zice –imortalizarea pe pânza șevaletului a unei autentice țărăncuțe, a unui dorobanț, o nimfă, un portret, iată numai câteva secvențe care fac bucuria ochiului, subiecte de care eram văduviți, poate, dacă pictorul nu ieșea din găoace. Câmpina sau Barbizon, natura cu bogăția ei de daruri, sunt tot atâtea matrici generatoare de subiecte insolite. Cât ar fi de fertilă imaginația, nu e neglijabilă importanța contactului nemijlocit cu subiectul de pe pânză. Gândul mă trimite automat la prea cunoscută sintagmă: „Cum au pictat îngeri dacă nu i-au văzut?”. Cel puțin în domeniul picturii, mă întreb dacă pomenita singurătate nu limitează, nu sărăcește aria tematică a celui din fața șevaletului. O părere, desigur! Mă gândesc că trebuie să ai o structură constitutivă mai aparte pentru un asemenea sacrificiu. „Lumețul” care sunt, simte acut nevoia de comunicare cu semenii, bucuria taifasului, veselia cînd e cazul, seriozitate obligatorie când subiectul conversației o impune. Cât despre claustrare, nici vorbă. Introvertirea condamnă la singurătate – reciproca fiind la fel de adevărată –, la ruperea de realitate, la îmbrățișarea „părelnicului”, cum îmi explica cineva, a evanescentului în procesul de creație. Nu mă obsedează categorii speciale cum ar fi dubla singurătate: „mica singurătate (socială, prin raportare la alții) și marea singurătate: singurătatea cosmică a individului”, categorii menționate de Eugen Ionescu, într-o scriere. Nu sunt bântuit de concepții filozofice sau închistate precepte sociale, instrucția limitată reduce aria de mișcare spirituală, dar un autentic creator, cu siguranță, simte această diferențiere ca pe o înzestrare aparte înscrisă în codul lui genetic. Că solitudinea stimulează creația, se prea poate, dar asta depinde de individ, de o riguroasă disciplină impusă de limitările domeniului și capacitatea de adaptare a creatorului. Mă gândesc că și „muza” are capriciile ei, nu se ține scai de tine. Nu compui simfonii în hărmălaia unei săli gălăgioase, nici eseuri filozofice în huiduielile unui stadion, la un meci de fotbal, dar nu lipsesc nici excepțiile: Ion Barbu (Dan Barbilian) scria poezii în cafenea, ba chiar pregătea un dificil curs universitar de matematici superioare. Paradox, hazard? Misterele personalității sunt generatoare de surprize. Indiscutabil că atitudinea lui Grigorescu a fost benefică pentru pictor, o breaslă cu nenumărați turbulenți și vieți sfârșite prematur. Exemple, nenumărate! „Va exista totdeauna singurătate pentru cel ce va fi demn de ea”, sunt vorbele lui Villiers de Isle–Adam. Înțeleg, deci, că ea, singurătatea, este cea care face alegerea. Cum să nu-i dau dreptate scriitorului breton? Vine o vreme de izolare, necesară, obligatorie chiar, nu cea indusă de impulsul creației, ci de boli, bătrânețe și tot cortegiul de neajunsuri ce însoțește senectutea, când singurătatea nu te „caută”, te „găsește”, ca în vorbele lui Picasso: „Je ne cherche pas, je trouve”.
- Semnalări amicale…
Un nou poem vizual al artistului catalunez Toni Prat. E pe o temă care m-a interesat toată viața, e adevărat în formula sa extremă, utopia întrupată, deci contrautopia/distopia. Cu excepția celei a lui Morus, n-am citit utopii, dar am înfulecat toate distopiile de care am avut știință. A și scris pe tema asta. Într-un fel e normal, cu jumătate de viață petrecută în cel mai criminal secol și cestălaltă jumătate în unul care ar putea fi și mai cumplit… Nu vă lăsați prinși de amintirea mea, aici important este poemul lui Toni! Mulțumiri profesorului Septimiu Chelcea pentru expediția poemului și pentru mica notă explicativă din final. Lectură plăcută tuturor!
În copilărie, realitatea încă nu și-a dobândit întreaga autoritate. Copiii, chiar dacă știu că un lucru este imposibil, pot continua să și-l imagineze, fără ca această contradicție să-i deranjeze. Fantezia și realitatea pot coexista fără să se confunde: a imagina nu înseamnă neapărat a crede – considera psihologul american Paul L. Harris, profesor la Universitatea Harvard. Tocmai de aceea copiii pun întrebări care îi descumpănesc pe adulți. În legătură cu războiul, de exemplu, pot întreba de ce oamenii nu încetează să se omoare între ei. Încă nu au învățat să numească inevitabil ceea ce noi am ajuns să integrăm în normalitate. Imaginația le permite să meargă și mai departe. Copiii știu că, deschizînd o fereastră într-un balon, balonul se va sparge. Totuși, vor desena fereastra. Paradoxul este minunat: nu face să zboare un balon, face să zboare o fereastră. Își înalță privirea până acolo unde corpul său încă nu poate ajunge și contemplă lumea dintr-o perspectivă imposibilă. Odată cu trecerea anilor, învățăm legile fizicii, regulile, limitele, probabilitățile. Dobândim cunoștințe multiple, dar, în același timp, restrângem treptat îndrăzneala de a ne imagina. Utopiile de aici încep: când cineva încă este capabil să-și imagineze o fereastră acolo unde știe că ea nu poate exista. Mâna continuă să țină firul, dar privirea a început deja să zboare…
Barcelona, 15.08.2026
Notă. Cuvântul „utopie” provine din limba greacă ou – nu , topos – loc („loc care nu există”). Termenul „utopie” a fost inventat de judecătorul englez Thomas Morus (1478 – 1535) și folosit pentru prima dată în scrisoarea sa către Erasmus (datată 12 noiembrie1516), în care descrie o societate perfectă, instaurată pe o insula imaginară, numită Utopia. (s.c.)
Cațavencii – „La pușcărie!”, cel mai așteptat serial din România
Înțeleg foarte bine exasperarea Cațavencilor și a românilor în general, pentru că e și a mea, față de degradarea fără precedent, chiar și la noi, a actului de justiție. Dreptate nu se mai face, bandiții de rang mare, mega-escrocii și giga-corupții nu mai ajung la pușcărie, ci „cad victime” achitărilor și prescrierilor pe bandă rulantă. Mă amuză însă frenezia cu care este scris articolul – redacțional, cum se vede -, ba chiar și un fel de notă de optimism venită din speranța că vreodată, aici, justiția ar putea totuși să funcționeze. Sigur că asta aș dori și eu, dar sînt pesimist în această privință – mai ales că doar pesimiștii pot avea parte și de surprize plăcute!
https://www.catavencii.ro/la-puscarie-cel-mai-asteptat-serial-din-romania
- Rîdem din răsputeri…
Cele mai multe au sosit de la furnizorii consacrați, cum veți vedea la lectură. Enjoy!
Între manageri! (Media, LA)… „Andrei nu a făcut altceva decât să eclipseze ce era în jur, să aducă soarele pe strada Palatului Culturii și să îl facă și să strălucească”. Sînt cuvintele noului manger interimar al Palatului Culturii Alexandru Chituță despre Andrei Apreutesei, vechiul manager interimar. Atunci, nu înțeleg de ce AA nu a cîștigat de trei ori la rînd concursul de definitivare!
Cauză și defect! (Anonimul Cracovian)… – Mărie, pe Ion al meu l-o muşcat un câne./ – Şi s-o dus la spital să-i facă injecții?/ – N-o mers la spital, da’ câniele îi la dizalcoolizare.
Dublu minat! (Ion Fercu)… Cînd aud cuvîntul politician, simt că am intrat pe un cîmp plantat cu mine antipersonal.// Diferența dintre o mină și un politician: mina explodează o singură dată.
Bilanț pentru start! (Emanuiel Pavel)… PSD: Avem 143 de condamnați penal. Mai avem nevoie de 91 ca să intrăm la guvernare!
Durere (Septimiu Chelcea)… Pe politruci îi doare ce vrei și ce nu vrei, numai gura nu!
Negoț (Cezar Straton)… Un bărbat într-un bar vede o femeie frumoasă, îmbrăcată în roșu: „Dacă văd roșu, mă transform într-un taur!” Ea răspunde: „Dacă văd o sută de euro, eu mă transform într-o vacă proastă.”
Diferență (Radu Lupașcu)… -De ce dau maneliștii din fund și rockerii din cap?/ -Fiecare scutură ce are…
Sfat pentru politruci (Michael Astner, ZdeIași)… În versuri – Să nu se comporte/ ca niște escorte…
Titluri (Mălin Mușatescu, Cațavencii)… Lupta silvicultorului român cu încălzirea globală: nu ai pădure, nu ai incendii.
Geaba spun! (Mardale, Cațavencii)… Eu v-am mai zis, da cine să audă – decît școlit și bolnav, nu mai bine un prost sănătos?
Bravo, Simona! (Simona Halep, Media)… „Mințile puternice discută idei, mințile obișnuite discută despre evenimente, mințile slabe discută despre alți oameni”. Nici nu contează dacă e vorba ei sau doar foarte bine aleasă, e excelentă pentru clevetitori și alți influențări!
Soluție de criză (Ion Fercu)… Nu am pornit aerul condiționat. Am pus colinde să creadă creierul că e frig afară!
Scump, dar face?! (Septimiu Chelcea)… Pălăria scumpă nu face capul mai deștept!
Test pentru nivelul educației (Radu Lupașcu)… Care sunt cele două litere lipsă din cuvântul „p**dă”. / Dacă ați obținut cuvîntul „pildă”, ați atins cu adevărat nivelul!
Avantaj serviciu! (Cezar Straton)… Dentiștii sînt singurii bărbați care pot ordona unei femei să deschidă și să închidă gura fără a vorbi, bârfi și comenta.
Am mai aflat una! (Media, LA)… „Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stîrnit speculații”. Vă dați seama ce știre importantă?! Și nu, nu e din vreun tabloid, ci de pe Digi 24, teoretic site de informații!!! Cine cunoaște personajele să-mi șoptească și mie!
Toamna nu-i ca vara! (Mugur Isărescu, guvernator BNR)… „Fiind un bun cunoscător al geografiei României, știu că toamna plouă… Ne mai și răcorim.“ Ce ne-am face fără înțeleptul din fruntea banilor țării?!
Sportul pentru toți (Septimiu Chelcea)… Alerg în fiecare zi 15 minute. Dacă ratez o zi, adaug 15 minute zilei următoare. Mîine ar trebui să alerg timp de trei săptămîni și 45 de minute!
Soluție (Emanuiel Pavel, după C. Pătrășcan)… -Ce facem cu cei care n-au luat BAC-ul, la ce sînt buni?/ -La vot!
Soția către soț (Radu Lupașcu)… -Dragă, trebuie să-i spui fiului nostru să nu se însoare cu proasta aceea!/ -Asta-i culmea, de parcă pe mine m-a atenționat cineva!
Chestiune de atitudine (Cezar Straton, după Elbert Hubbard)… „Nu-ți lua viața prea în serios. Oricum, nu vei ieși viu din ea.”
Recomandare (Virgil Glăvan)… -Aveți recomandare de la vechiul loc de muncă?/ -Sigur, ei mi-au recomandat să-mi caut de lucru în altă parte!
A șaptea poruncă (Liviu Scutaru)… -Știți de ce cifra 7 e tăiată de o linie orizontală?/ -Atunci cînd Moise a transmis Poruncile, cînd a ajuns la „Să nu rîvnești la femeia altuia”, toți bărbații au strigat: „Taie șaptele”!
Bacalaureat, sesiunea de toamnă (Mardale, Cațavencii)… Încă o șansă pentru elevi să renunțe la diplome în favoarea unei cariere politice.
Titlu (Dan Darie, Cațavencii)… Suveranist-tradiționalist, supărat că vecinii nu-l lasă să fure curent ca să protesteze și el cu lumina aprinsă!
Un banc lung și narativ, o poveste primită de la Radu Lupașcu, din care vedem că istoria încornorării nu este niciodată atît de simplă cum pare la prima ochire. Enjoy!
Povestea unui încornorat… Un individ își suspecta soția că avea un alt bărbat. Într-o zi, se hotărî să vină acasă la o altă oră ca de obicei și a surprins-o, efectiv, dormind cu alt bărbat. Scoase revolverul cu grijă, ca să nu-i trezească, îl armă și cînd era gata să tragă primul glonț, începu să se gîndească… În ultimul timp, își dăduse seama că viața lui de bărbat căsătorit se îmbunătățise. Soția nu-i mai cerea bani să cumpere carne, nici pentru haine, bijuterii sau pantofi, cu toate că apărea mereu cu o rochie nouă, o bijuterie nouă sau sandale la modă. Copiii schimbaseră școala publică din cartier cu o școală privată, într-un cartier elegant al orașului. Ca să nu mai spunem, de noua mașină pe care soția o achiziționase, în ciuda faptului că de 4 ani nu-i mai crescuse salariul și de atunci soțul a suspendat cota lunară pe care trebuia să i-o dea. Iar de provizii, ce să mai vorbim. Niciodată nu a avut atîta abundență în casă, ca în ultimele luni. Și plata luminii, apa, telefonul, internetul, mobilul, carduri de credit, de cît timp nici nu mai auzise vorbind despre ele. Soția lui era o combinație între Nicole Kidman, Katherine Zeta Jones si Elizabeth Hurley. O nebunie, delicioasă, apetisantă și dorită… A pus arma înapoi cu aceiași grijă ca să nu-i trezească și a ieșit din camera încetișor. S-a oprit în ușa salonului. A aprins o țigară, a reflectat un pic și și-a zis: „Tipul plătește chiria, supermarketul, educația copiilor, facturile casei, mașina? Toate cheltuielile casei ? Eu mă culc cu ea în fiecare zi…” Și, ieșind din casa lui, trase concluzia: La naiba, își zise rîzînd, încornoratul este el…
Șase bancuri de la doi furnizori, în alternanță, enjoy!
Un om către Dumnezeu (Ion Fercu)
–Doamne!
-Da…
-Ce înseamnă pentru tine un milion de ani?
-O secundă…
-Dar un milion de dolari?
-Un cent…
-Doamne, îmi poți da și mie un cent?
-Așteaptă numai o secundă!
Schimbare de domiciliu (Virgil Glăvan)
– Soacră-mea locuia la o aruncătura de băț, dar s-a mutat.
– Cum așa?
– O nimeream prea des.
Rachiu, rachiu… (Ion Fercu)
Un bărbat fierbe rachiu în șură și se duce după apă la fîntînă. Cînd se întoarce, în șură este poliția.
-Fierbi rachiu? Scrie o declarație!
-Și ce să scriu?
-Păi, scrie exact cum a fost!
Omul scrie, polițistul citește: „Mă uit, iese fum din șură. Mă gîndesc – incendiu. Iau două găleți cu apă și mă duc să sting. Ajung acolo și văd doi polițiști care fierb rachiu.”
La cafenea (Virgil Glăvan)
Ospătarul: – Ce doriți domnilor, ceai sau cafea?
Primul client: – Un ceai cu gheață, te rog.
Al doilea client: – Și mie la fel, dar ai grijă să fie paharul curat.
Ospătarul pleacă și revine cu două pahare cu ceai. – Care dintre dumneavoastră a cerut un pahar curat?
La preot (Ion Fercu)
-Părinte, am voie să mă uit după femei cu fundul mare?
-Ai voie, Ioane!
-Dar după alea cu sînii mari?
-Da, ai voie, Ioane!
-Dar la alea goale?
-Ai voie, Ioane?
-Părinte, dar la ce nu am voie să mă uit?
-La flama de sudură, Ioane!
Alba ca Zăpada și Prințul (Virgil Glăvan)
Prințul și Albă ca Zăpada stau de vorbă…
Prințul: – La castel, vom fi doar eu, tu și mama!
Albă ca Zăpada: Dă-mi din nou mărul!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
