DILEME – Aura CIOBOTARU – Când este, în viață, prea târziu?

   Tot în sfera probabilităților, pornesc de această dată de la întrebarea de față: când este, în viață, prea târziu? Când ar fi fost timpul potrivit pentru ceva, și când ar fi putut fi timpul suficient? Întotdeauna există un timp suficient? Sunt lucruri care, necesar, duc la un parcurs bun? Și sunt lucruri care, în mod contingent, nu vor duce la un parcurs bun? Există un timp al alegerii? Înseamnă prea târziu atunci când nu ai luat o decizie la timpul potrivit?

   Mai întâi, sunt unele situații pe care toți le-am experimentat la un moment dat și o să mă refer la câteva dintre ele. E prea târziu, de pildă, când cauți pe cineva după foarte mult timp, ce a trecut poate fără să-ți dai seama, însă îți dai seama că puteai rămâne. Sau oare atunci nu-ți dădeai seama, pentru că era „prea devreme”? E prea târziu să reușești în ceva, după ce ai permis sau ai ”acceptat” să nu intervii cu adevăruri pe care puteai să le spui când trebuia, și ai lăsat ca alții să decidă pentru tine ce vor ei să creadă. Sau poate nu credeai că trebuia? Poate credeai că adevărul e mai puternic decât orice? Dar nu înseamnă că va fi și suficient mai târziu. Sau uneori ai privit cu superficialitate ceva care cerea rigoare și ce avea să schimbe un destin, doar pentru că nu ai fost atent.

   E prea târziu să regreți după ce ai rănit. E prea târziu când te întorci după multă vreme undeva de unde trebuia să nu fi plecat deloc. Și e tot târziu să aștepți încă ceva sau pe cineva care oricum a fost absent. Cum putem să oprim timpul? Distanța o îndepărtează visul și o anulează prezentul trăit. Dar plecarea și întoarcerea nu au loc niciodată în aceeași lume… Pot exista uneori secvențe pe care le trăiești atât de puternic, și pentru un moment simți că ai oprit timpul în loc iar ele rămân decupate din acel timp. Este vorba despre acel fel de situații sau în întâlniri pline de semnificație, sens și deplinătatea din clipa prezentă. Nu e greșit să trăiești cu intensitate acele momente, dar dacă îți dai seama că asta nu va face, în mod suficient, ca o experiență sau întâlnire să fie mai durabilă.

   Ar fi mai bine dacă am ști să cântărim mai bine deciziile în momente majore, să nu uităm că intențiile cele mai frumoase nu fac ca ceva neapărat să nu rămână în urmă. Și că, uneori, sunt  momente când trebuie să ne gândim cu atenție și la consecințele unei decizii care trebuie luată, mai ales când ele sunt semnificative. Și să fim mai atenți la cei de lângă noi, când ei se află acolo și ne așteaptă cu un răspuns… Și ar fi mai bine dacă am fi atenți să echilibrăm semnificația unei trăiri dint-o clipă, cu durabilitatea în timp. Nu este rău dacă uneori poate mai și greșim pe un drum ales, dar dacă alegerea are mai multă putere și determinare decât lucrurile contingente. Este greșit dacă ratăm o alegere din teama că vom face greșeli.

   Ce este prea târziu? Este atunci când nu ai cunoscut, când nu ți-ai dat seama, sau nu ai luat deciziile la „timpul potrivit”. Când nu mai poți să întorci timpul, nu este ”prea târziu” dacă ai luat deciziile bune și știi că ai depășit contingentul. E prea târziu, nu în cele din urmă, să aștepți pe cineva să revină, din locul în care a lipsit. E prea târziu să te întorci într-un loc părăsit, din care cineva a plecat, sau tu ai plecat. Nu este niciodată prea târziu să reiei o legătură, dar e greu să o refaci, când acum știi că ai plecat prea devreme. E prea târziu să mai fie posibil să reiei un capitol după ce s-a încheiat în cadrul permis de timp. Întotdeauna, există un timp suficient. Și după el, e prea târziu.

   În sfera posibilului, ne e permis să alegem. Sunt lucruri care, necesar, duc la un final și un parcurs bun. Sunt lucruri care, în mod contingent, nu vor duce la un parcurs bun. Dar nu există un timp a ceea ce e necesar. Există un timp pentru alegere, există un timp pentru posibilități, există un timp când e prea târziu… Poate când știm să aliniem ce trăim și dorim cu timpul alegerii, numai atunci nu poate deveni „prea târziu” ceva și asta cu necesitate așa. Uneori aștepți ”prea devreme”, iar alteori e ”prea târziu” să mai aștepți. Totul depinde, probabil, de alegeri și timpul lor. Uneori e „prea devreme” pentru a pleca și alteori e prea târziu să mai negi o absență, pe care acum o simți. Sau e prea devreme când cineva a plecat, pentru a putea să negi absența lui, când nu ai luat la timp decizii pentru a fi acolo, când ar fi fost timpul potrivit și când ar fi putut fi „suficient”. Plecarea și întoarcerea nu au loc în aceeași lume.

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…