Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Polițiștii și câinii de serviciu, în mijlocul copiilor de Ziua Internațională a Animalelor

Ziua Internațională a Animalelor, celebrată în fiecare an pe 4 octombrie, a fost marcată de polițiștii dâmbovițeni printr-o serie de activități informativ-preventive dedicate copiilor și tinerilor. Acțiunile au avut ca scop promovarea respectului față de animale, responsabilizarea celor care le îngrijesc și prevenirea situațiilor de cruzime, neglijare sau abuz.

Pe 2 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Biroului Siguranța Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și cu echipe canine ale Serviciului Criminalistic, au ajuns la liceele „Bălașa Doamna” și „Constantin Carabella” din municipiul Târgoviște. În cadrul întâlnirilor, elevii au primit informații despre îngrijirea corespunzătoare a animalelor, responsabilitățile proprietarilor și modul în care pot fi prevenite cazurile de abuz și neglijare. Polițiștii le-au explicat tinerilor și care sunt faptele ce pot atrage răspunderea contravențională sau penală, informațiile fiind prezentate într-o manieră interactivă, cu ajutorul unor materiale video și exemple concrete.

Activitățile au continuat pe 3 octombrie, la Dâmbovița Mall, unde polițiștii au organizat o nouă întâlnire dedicată copiilor. Cei mici au avut ocazia să descopere tehnica din dotarea oamenilor legii și să îi cunoască pe câinii de serviciu. Totodată, copiii și-au reamintit principalele reguli de circulație, cu ajutorul laboratorului rutier prezent la eveniment.

Prin aceste activități, polițiștii dâmbovițeni au ales să marcheze Ziua Internațională a Animalelor prin educație și interacțiune directă, încurajând formarea, încă de la vârste fragede, a unei atitudini bazate pe respect, grijă și responsabilitate față de animale.

ziua internationala a animalelor politie 5

ziua internationala a animalelor politie 2

ziua internationala a nimalelor politie 1 ziua internationala a animalelor politie 3 ziua internationala a animalelor politie 4  ziua internationala a animalelor politie 6

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media