Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Șoferi surprinși la volan cu permisul necorespunzător sau suspendat

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 18:10, polițiștii Formațiunii Rutiere au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Potlogi, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN7, în localitatea Sălcuța, deși ar avea exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Totodată, în jurul orei 18:40, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe DJ 401 A, în comuna Costeștii din Vale, un utilaj agricol condus de un tânăr de 20 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte utilajul agricol.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categorii din care face parte vehiculul.

IPJ Dâmbovița

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media