Sub privirea nevăzută
Bunicul unei fetițe avea un obicei prost, pleca seara cu căruța ca și ziua, când ai rost. Unde se ducea bătrânul când soarele apunea, doar Domnul din cer vedea și tare se întrista când vedea căruța plină cu lucruri muncite de mână străină de pe delnițe, islazuri, fânețe, prisăci sau iazuri, de pe râu: lucernă, porumb, pești, grâu, mere, pere de pe drumuri, vișine, sape, furtunuri, găleți din grădini, uitate și câte altele furate.
Mare îi fu moșului odată elanul și-și luă nepoata ca să-i țină calul. Și-l văzu fetița cum intră furiș în altă grădină tot privind pieziș, când în partea dreaptă, când în partea stângă, iar mâna dibace prinse-n sac să strângă tot ce-i sta în cale și nu-i prisosea, până prididea. Venea la căruță și iar se-ntorcea. Copila făcea semne, voia ceva sa zică, dar moșul fura tot fără să-i fie frică. Atunci când toată treaba părea să fie gata, înțepeni bătrânul când auzi nepoata:
-Taicule, îți văd fapta și nu-nțeleg, nătânga, de ce privești în dreapta? De ce privești în stânga? Numai în sus o dată măcar nu te-ai uitat. De El te-ai întrebat? Te vede aici cu mâna în ce nu e al tău? Așa vrea Dumnezeu?
Și a golit bătrânul căruța cu de toate, și a plecat acasă numai cu patru roate, și n-a mai pus vreodată mâna pe ce e străin ca orice bun creștin. Căci omul se ascunde de om, nu-i lucru greu, dar unde-ți ascunzi umbra gândului tău de Dumnezeu?
Maria CEAUȘ este profesoară de religie; Dumnezeu, credința și poezia sunt semnele trăirilor ei, iar misiunea pe care și-o asumă este să scrie poezie religioasă, să traducă, într-o manieră poetică atractivă, modernă, frumusețea limbajului religios și adâncimea mesajului său…
Facebook
WhatsApp
TikTok
