Nouă
Se-adună iar în zări, amețitoare,
tăcerile de necuprins ale speranței,
în toamna ce nu-i umbră, nici sfârșit.
E iar septembrie, viața nu mai arde,
ci se așterne molcomă-mprejur,
umplând pe nesimțite cești, cămine,
respirații. E iar momentul să fim
aripă și cuib, să strângem spațiul
dintre noi, fără să încercăm să-l
umplem, fără rost, cu vorbe goale.
E dimineață sau amiază, e aicișiacum,
miroase a căldură aspră, mirodenii
și a fum. S-a dus și graba, s-a topit
și timpul, nu trebuie să fugi, ci doar
să cazi adânc în nemișcare, în anotimpul
când tot ce vrei e să cuprinzi și taci.
Miopie
Simboluri, texturi, culori și mii
de semne ți se perindă, sacadat,
prin fața ochilor păienjeniți,
forțându-le, în van, să-și dezvelească
sensul. Dar foaia, orice-ai crede tu,
e goală. E albă, nesfârșită și imposibil
de împăturit sau de trasat, indiferent
cât de precisă ți-ar fi mâna pe unealtă,
oricâtă măiestrie ai fi adunat în ani.
Te minți că știi, că fiecare zi
îți tălmăcește, cu discreție, câte-o formă,
că umbrele nu-s altceva decât iluștri
dansatori. Dar, în vasta solitudine
a minții tale, mărturisești că, pân’
la urmă, vei rămâne un străin. Și poate,
în sine, ăsta-i sensul: să poți privi
nimicul drept în ochi.
Ascuțimi
Am depășit orice hotar
al limitării, sunt
spirit alb, săgeată-n zbor
și lumea de sub
mine pare să se
rarefieze.
Se rupe cugetul
în două, răzbind prin ușile închise
ale minții, se șterge
orice urmă de tăcere,
căci vocea știe că
de-acum e plină.
Nu am nevoie de ovații,
de săli aprinse sau
de tact entuziast, ci
de o suplă potrivire
pe drumul ce va fi
și ce a fost.
Mi-e umbra plină de
culoare, mi-e litera
un deget ascuțit, ce
știe să traseze orizontul,
acolo unde mângâierile
nu mint.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
