De fiecare datǎ când mǎ gândesc la tine, mǎ întreb cum ar fi fost dacǎ, ce s-ar fi întâmplat dacǎ nu mǎ rupeam de acea poveste sau cum s-ar fi simțit dacǎ universul ar fi fost atât de imprudent încât să-mi îndeplinească dorințele. Ce bine însǎ cǎ nu ni se îndeplinesc toate dorințele și cǎ, în ciuda suferinței noastre și a frustrărilor, cineva acolo, în necunoscut, știe mai bine decât noi de ce avem nevoie.
Când te-am cunoscut eram prinsă între douǎ lumi: cea în care trăiam și care se sfărâma sub ochii mei și cea în care n-am încetat niciodată să-mi doresc sǎ fi trăit, dar de care simțeam cǎ nu mǎ mai pot prinde. Mǎ uitam atunci la lumea reală cum se deșira, iar praful urât mirositor țâșnea din firele vechi și putrezite cu care era croită pânǎ atunci. Toată inocența mea se sufocase în mirosul de mucegai, iar toate culorile dispăreau transformându-se într‐un maldăr murdar de fire vechi care s-ar fi rupt dac-ar fi încercat cineva sǎ le refolosească. Era pentru prima datǎ când tot ceea ce reprezentam se deșirase odată cu lumea și nu știam nici măcar ce sǎ mai fac cu propriile mâini. Deși vedeam cum tot ce știam, tot ce credeam, tot ce eram trosnea sub picioarele grele ale umanității dezbrăcate de moralitate, tânjeam mai mult ca niciodată dupǎ lumea mea; voiam sǎ mǎ reîndrǎgostesc de viațǎ, sǎ mǎ prind de ea, să-mi înfig unghiile adânc în sensul ei și sǎ nu-i mai dau drumul niciodată, dar nu aveam de unde s-o apuc. Devenise planǎ, alunecoasă și acoperita de un strat gros și vâscos de machiavelism.
Și tocmai când eram gata sǎ renunț, când eram pe punctul de a mǎ arunca și eu în apa murdară și cu miros de sulf pe care plutește umanitatea pânǎ la poalele iadului, tocmai atunci te-am zărit. Nu erai nici pe departe roz, nu sclipea nimic în privirea ta, nu miroseai a mărgăritar și nici nu recitai poezii englezești, dar erai curat. Nu intraseși în apǎ, nu miroseai a lipsǎ de moralitate și părea că-ți spălaseși cu grijǎ păcatele trecutului pe care încercam sǎ mǎ stăpânesc din a-l explora. A fost limpede pentru mine cǎ nu m-aș fi putut îndrăgosti – îți lipseau ochii verzi, iar în lumea mea ăsta e singurul tichet superficial de intrare. Dar nici nu aveam nevoie sǎ mǎ îndrăgostesc. Nu eram pregătită pentru asta și nici nu aș fi avut un loc în care sa așez tot acel maldăr de emoții cu care dragostea vine la pachet. Eu nu aveam nevoie sǎ iubesc, aveam nevoie sǎ cred. Nu-mi căutam marea iubire, ci un motiv sǎ mai cred încă în oameni.
Te-am transformat atunci, fără să-ți cer voie, în podul meu – o punte între realitatea prǎfuitǎ și cu miros de sulf și lumea mea după care tânjeam. Erai tot ce speram sǎ mai fie în oameni, dar nu erai suficient cât sǎ te scriu în lumea mea. Erai o reflexie perfectǎ a tuturor lucrurilor în care aveam disperată nevoie sǎ mai cred, așa cǎ m-am prins de tine. Carnea ta nu era la fel de alunecoasă precum realitatea, așa cǎ nu mi-a fost greu să-mi înfig mâinile cu disperare și dorințǎ în sufletul tău. Nu m-am gândit nici măcar pentru o secundǎ dacǎ e proaspăt vindecat, dacǎ mai are răni crude pe care le pot adânci sau dacǎ e suficient de puternic încât sǎ ne susțină pe amândoi. Era pentru prima datǎ în viața mea când îmi doream sǎ supraviețuiesc atât de mult, dar înțelegeam cǎ nu pot de una singurǎ și cum nu credeam cǎ oamenii sunt dispuși să-și ofere sprijinul necondiționat, m-am sprijinit fără să-mi mai pese dacǎ iau ceva ce nu-mi aparține.
Mǎ liniștesc uneori la gândul cǎ nu te-am mințit. Nu mi-ai cerut niciodată sǎ te iubesc, deși poate ți-ai dorit, așa cǎ nu te-am amăgit făcându-te sǎ crezi cǎ ai un loc printre personajele mele. N-am fost capabilǎ de mai mult, însǎ nu cred c-ai băgat prea mult de seamǎ. Am sorbit cu nesaț tot ce erai, tot ce credeai, tot ce sperai și-am reușit sǎ reaprind în mine focul pe care nu credeam că-l voi mai regăsi decât la întoarcerea în iad. Respir acum pentru cǎ am folosit moralitatea ta pe post de filtru și pentru cǎ mâinile tale au croit, fără poate sǎ priceapă, un fir nou cu care am putut sǎ leg lumea mea de realitate.
Nu te-am iubit. Nici măcar nu știu dacǎ și cât ai fi meritat sǎ fii iubit, dar m-ai salvat, iar asta te face parte din povestea mea, a mea personalǎ, nu doar din cele pe care le scriu.
Facebook
WhatsApp
TikTok
