Iisus: „Vino ! Alătura-ţi-le în rugăciune puţin!”
Fariseul: „Vei vorbi cu mine după?”
Iisus: „Da ! Dacă mai vrei, să-mi pui întrebări.”
Nu reușesc să plec cu scrierile mele din sezonul 3. Este extrem de plin de simboluri și cumva reușește mai mult decât celelalte două sezoane să mă convingă să caut, să citesc. Eu sunt mai gnostic un pic… Petru şi cu centurionul Gaius repară o fântână (cisternă) care afecta substanţial viaţa oraşului. Personajul Gaius, soldat roman nu apare în scrierile sacre cu numele, dar cred că au vrut să îl personalizeze pe centurionul de la Capernaum, cel care cere Lui Iisus să i se vindece sluga. Dar, revenind la această scenă, care pare întâmplătoare, este relevantă atât sub aspectul simbolismului cât şi a dialogurilor dintre cei doi. În timp ce lucrează, Simon amintește tocmai imaginea din Ieremia 2:13: „Pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit și și-au săpat fântâni sparte, care nu pot ține apă.” Simon este evreu, iar Gaius este roman, reprezentând imaginea puterii de ocupație. În mod normal există între ei o frontieră religioasă, socială și politică. În timpul lucrării, cei doi ajung chiar să se atingă, iar Gaius ridică impurității rituale. Ca răspuns Simon începe însă să distingă între regulile separării și faptul de a lucra împreună pentru salvarea comunității. Episodul cu pricina se numește „Curățenie”, evenimentele având legătură cu simbolul acestui cuvânt. Astfel, fântâna/cisterna este contaminată, femeia cu scurgere de sânge este considerată necurată potrivit Leviticului 15, iar contactul dintre evreu și păgân ridică aceeași problemă a graniței dintre curat și necurat. Romanul, păgânul, care coboară împreună cu Simon pentru a reface recipientul apei, poate fi privit retrospectiv în cheia creștinismul primar; scena anticipează depășirea frontierei Israel–neamuri. Petru Simion va fi tocmai apostolul prin care Faptele Apostolilor dramatizează această ruptură a barierei dintre „curat” și „necurat”, în episodul cu Corneliu, centurionul roman din Fapte.
Mai mult decât atât, în contextul în care Simon are rețineri în relația cu Iisus, chiar dacă are o credință mare în El, am regăsit că poate scena cu fântâna își are rădăcinile într-o legendă evreiască în care trei bărbați coboară în bolțile ascunse de sub construcțiile lui Solomon în Ierusalim, în căutarea Cuvântului Sacru pierdut și ajung să găsească numele inefabil al lui Dumnezeu, înscris pe placa de aur. Căutarea Numelui divin devine astfel simbolul unei inițieri: omul trebuie să coboare în adânc pentru a regăsi Cuvântul care nu este doar un nume, ci cheia cunoașterii și a prezenței divine. Cumva cred că scena începută cu Sfântul Petru în fântână se termină în scena în care Iisus îl scoate din adâncurile apelor în care se scufundă de teamă stihiilor vieții.
O altă scenă demnă de a fi menționată și „disecată” se petrece între Matei și Maria Magdalena. Este scena în care apare justificarea dată de Matei, Mariei din Magdala în legătură cu ciucurii de rugăciune și este o scenă impresionantă. Povestea împleteşte legendele iudaice (evreieşti) şi aminteşte de o armonie precară din vremurile în care triburile aveau valoare. Un joc de cuvinte în care ideea de renume şi de familie capătă valoare mistică. Este despre sacrificiul pe care tatăl îl face pentru copii săi, sacrificiul bunicului pentru nepoți și răscumpărarea prin sacrificiu. James George Frazer în Creanga de aur ne oferă o cheie foarte bună pentru „disecarea” scenei. În Creanga de aur revine constant structura prin care un individ suportă ceea ce amenință comunitatea, fie că este regele sacru, victima sacrificială sau țapul ispășitor. Matei este impresionat profund de un bătrân. El, omul care toată viața lui profesională calculase datorii, întâlnește pentru prima dată o datorie pe care matematica lui nu o poate explica: un om acceptă să piardă totul pentru ca alții să fie liberi. În cheia dată de mentalitatea tradițională, persoana nu există izolată. Numele, familia și descendența formează o continuitate. Bunicul nu se sacrifică pur și simplu pentru niște personaje dragi, pe care îi iubește sentimental. El salvează continuitatea familiei dincolo de propria sa persoană.
În Decapolis, Iisus intră într-un conflict deja existent între iudei, greci, nabateeni și alte grupuri, conflict pe care predicarea ucenicilor doar l-a scos la suprafață. Un personaj chiar spune că Abila era tensionată de decenii, iar când Iisus întreabă dacă înainte exista pace și unitate, răspunsul este, în esență: nu, dar grupurile stăteau separate. Decapolisul devine aproape imaginea umanității fragmentate ori dezbinate prin crearea unui dușman al grupului social determinat de un anumit ritual sau o linie religioasă. Are Umberto Eco o prelegere despre cum ne construim dușmanul, pe care o recomand ca lectură… Fiecare grup etnic și sau religios posedă o parte din adevăr, o tradiție, o identitate, un limbaj și niște simboluri, dar fiecare riscă să transforme partea sa într-un absolut și să-l definească pe celălalt prin diferență.
Este foarte aproape de imaginea Turnului Babel. Este prima dată în care văd o astfel de perspectivă legată de modul de propagare a cuvintelor lui Iisus. Apostolii se aşază printre pelerini la distanţă de Iisus, suficient de mare, pentru a auzi mesajul şi a-l repeta. Iisus spune câteva propoziţii fără să se grăbească, iar apostolii, fiecare în perimetrul în care s-au aşezat, repetă cuvintele. Procedând în acest mod, mesajul din pildele lui Iisus ajung la toţi cei prezenţi, dar în acelaşi timp apostolii încep să înveţe tehnica discursului şi modul în care trebuie să facă faţă unor mulţimi. Astfel, învaţă mesajul prin repetare, dar şi cum trebuie să îl dea mai departe.
Şi mai este o chestie care m-a făcut să îmi regândesc unele perspective: aşa cum scriam în tableta precedentă, scena predicilor, timp de două zile de la Decapolis în care Iisus vorbeşte tuturor, nu doar evreilor (de altfel, nu toţi evreii erau agreaţi să primească un asemenea mesaj), este o capodoperă a tehnicii de comunicare şi a utilizării tehnicii cinematografice. De menţionat este aspectul că toţi actorii – figuranţi sunt neprofesionişti şi au participat la filmări pe cheltuiala lor, aspect care are rolul să dea o autenticitate accentuată scenelor. Valoarea intrinsecă a mesajului din pildele spuse de Iisus este mult mai mare decât am crezut iniţial. Mereu m-am gândit la faptul că Dumnezeu, vorbind prin Fiul Său, ar trebui să adauge o valoare suplimentară şi fascinaţia pelerinilor. Aceasta să fie dată de prezenţa fizică şi de vocea divină. Însă, scenele pe care le-am vizionat schimbă această perspectivă. Cuvântul are mai multă valoare şi capătă trăinicie. Reproduse, repovestite devin mistice, se transformă în substanța ce revigorează credința mereu. Ezitarea lui Simon din acest sezon o rezumă chiar el printr-o propoziție: „Îmi este teamă că îi va alege pe ei, nu pe noi!”
Suplimentar, în contextul testelor PISA, cred că am o concluzie: avem nevoie să memorăm textul pentru că doar prin repetiţie putem să-l înţelegem.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
