TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Empatismul XI

 

Întâlniri

   Poezia nu doar propune înțelegerii și cunoașterii noastre fiecare dintre acele stări ale iubirii pe care ea le poate așeza în cuvinte, ci le și povestește, le și poate așeza în acea coerență continuă, oarecum concentrică pe care o poate crește, pe care o poate menține în acele permanențe care nu sunt obositoare, într-unele calde, calme și întotdeauna adevărate, mereu în acele mișcări care propun în fiecare dintre pașii incluși ai lor ritmurile cadențelor care așază bine în stările celui care o întâlnește fiecare dintre aceste acte senzoriale care transformă definitiv simțurile în care s-au mutat și în care mai departe s-au așezat.

   Poezia face ca toate acestea să se simtă în cuvintele ei, le face palpabile și disponibile să fie văzute iar mai departe înțeleasă corect așezarea lor în imagini și în fiecare dintre cuvintele lor însoțitoare, în fiecare dintre aceste norme obligatorii pe care le induce și le impune apropierea, apropierea care conține și menține toate stările așezării definitive în fiecare dintre transele propuse de frecvențele și de toate trăirile ei. Poezia se dizolvă în cuvintele găsite de autorul, de autoarele ei și se transmite astfel cititorului, iar fiecare dintre aceste trăiri ale lor se amestecă, se transformă într-un bun devenit comun, într-unul ce poate fi folosit firesc de fiecare acceptare a acestor permanente, continue mutări și transportări de senzații.

   Poezia se așază continuu într-un corp, într-o carte care are în corpul ei o dare de seamă, este continuată și desfășurată de o poveste intensă care își face cunoscute stările firesc și cu acea ușurință pe care sinceritatea acestui buchet de sentimente o poate ține bine așezată în fiecare prindere a lui, mai departe în fiecare dintre aromele pe care toate acestea le pot răspândi și menține vii cât mai mult timp. Poezia își mută cuvintele ușor, se transformă lent în incantații care lâncezesc și care încurajează ascultarea, mai departe pătrunderea acestor sunete calde în firea celui care se oprește pentru a le asculta, pentru a și le încărca în propriile simțuri adăugându-și aceste lentori și toate stările lor bune, toate aspectele înțelegerii ce stau în preajma tuturor acestor son-uri înnobilate de autor cu propriile transfigurări și premergeri spre fiecare dintre aceste interioare ce se așteaptă umplute cu ele.

   Poezia își face cunoscute, vizibile în cuvintele ei stările, faptele și momentele care o conțin și care o împrejmuiesc, își adaugă mai departe toate aceste gânduri curate care le alimentează curgerea și călătoria ce urmează să se desfășoare continuu în fiecare corp întâlnit, în fiecare privire care le-a recunoscut imaginile și în fiecare simț care le-a așezat sunetul în senzorii lui. Corpul devine receptacol al acestor stări și fapte ale poeziei, al acestor cuvinte pătrunzătoare care transmit și fac astfel cunoscută fiecare mișcare a lor.

   Poezia este un corp transfigurat permanent al poetului, al poetei, este unul mutat continuu și ținut în toate aceste amplificări și perenități ale afinităților, ale tuturor transformărilor pe care ele le pot impune și menține în toate mișcările lui, în fiecare dintre călătoriile pe care un corp astfel adăugat le poate face și le poate duce până la capăt pe acest tărâm din acest univers minuțios descris și așezat definitiv în toate aceste necesare cuvinte.