O vorbă de duh spune că și prostul gândește. Numai că o face într-un mod confuz. Dintr-o astfel de perspectivă, pare evident că prostia, ca oricare dintre însușirile ființelor umane, are nenumărate praguri de intensități și înfățișări. În ciuda diversității, ceva le este însă comun nenumăratelor feluri în care prostia se manifestă. Și anume, este vorba de inadecvarea la realitate, la somațiile acesteia. Procesul fiind în oglindă celui care definește inteligența. În context, ne putem întreba pe bună dreptate: am putea să numim ca fiind o dovadă de inteligență, de adecvare la realitatea românilor, toată tevatura linilor roșii care brăzdează în aceste zile orizontul politic al partidelor care au format până de curând brava coaliție „pro-E-O”? Ceea ce face PSD, PNL și USR s-ar putea oare califica ca fiind politică? Fără îndoială că termenul potrivit este cel de prostie! În niciun caz comportamentul bezmetic al acestora nu te trimite la ideea de reprezentare, de principali agenți ai comunității politice a românilor.
Te întrebi în continuare, tot pe bună dreptate: să-și imagineze oare ai noștri politicieni că sunt în politică din pricină c-ar fi fost unși de cine știe ce instanță divină? Acești domni par să fie aproape de momentul în care vor bolborosi prin somnul rațiunii celebra zicere despre stat atribuită unuia cu numărul de „al paișpelea”! În mod evident, la ceea ce asistăm este orice altceva, dar în niciun caz ceva care să aibă vreo legătură cu politeia – titlul operei unui celebru filosof grec, de unde a fost derivat termenul modern de politică! Așa că, deloc întâmplător, ceea ce se petrece pe coclaurile mioritice a primit din partea celor obișnuiți să cârcotească denumirea de politichie. Termenul marchează fenomenul de degradare a politicii.
Multe dintre calificativele critice la adresa partidelor, vehiculate atât în spațiul public, cât și-n cel virtual, se referă la „habarnismul”, ori la „pafarismul” etc. de care politicienii din partidele noastre tradiționale au tot dat dovadă în actul guvernării. Un fel de a spune că, de fapt, aceștia au fost pe „alături” de ceea ce contează în Realitatea semenilor lor. Dar pe care, în schimb, au pretenția și ambiția că le-ar reprezenta interesele. Căci, ni se tot repetă, liniștitor, că așa-i regula în democrație! Când, de fapt, cam tot ceea ce s-a petrecut semnificativ în felul în care au fost gestionate multe dintre problemele importante ale societăți autohtone ar putea fi puse pe seama unei nepriceperi cronicizate, sistemice a pomeniților politicieni. Altfel spus, pe seama prostiei neaoșe a celor cocoțați în tot felul de poziții decizionale. Căci, după cum lesne se poate observa, aceștia, neobosiți, vor să ne convingă în continuare că așa-i în orice democrație! Că, vezi Doamne, ceea ce se petrece pe la noi constituie doar o notă particulară. O pată de culoare. Nicidecum niscai indicii ale degradării unui model de democrație.
De ce o asemenea concluzie? În ciuda faptului că societatea autohtonă a înregistrat o serie de progrese, comparativ cu perioada comunistă, mulți dintre români se arată dezamăgiți de cum evoluează lucrurile. Așteptările acestora, determinate de împrejurări și conjuncturi favorabile, au depășit net capacitatea partidelor de a problematiza, ierarhiza și lua decizii în consecință. Din nefericire, nici prezidentul nostru nu face excepție! Prestația acestuia este un exemplu cât se poate de grăitor: dezamăgește, pur și simplu, întrucât s-ar părea că referențialul logicii domniei sale este ancorat într-o realitate care are tot mai puține lucruri în comun cu realitatea românilor care l-au votat. Sentimentul acestora fiind pe bună dreptate că cel mai „legitim” dintre politicieni nu face ceea ce ar fi trebuit să facă! Desigur, potrivit Constituției. Este tot mai evident că orice român întreg la minte ar fi făcut totuși ceva.
În cele din urmă, cazul prezidentului nostru, ales drept ca fiind cel mai mic rău, te duce cu gândul la faptul că a treia opțiune ar fi fost cea mai potrivită. Adică, să nu alegi niciunul dintre cele două rele… Căci, în absența posibilității unor opțiuni bazate pe criterii raționale, mai nimerit ar fi să renunți la calitatea ta de cetățean. Să părăsești un sistem care în loc de autodezvoltare, s-ar părea că a funcționează doar într-o buclă reproductivă. La nesfârșit…
Pe de altă parte, nu puțini dintre români sunt încredințați că situația actuală s-ar datora servilismului, față de Bruxelles, practicat de partidele care au guvernat în ultimele decenii. De pildă, ce amestec ar putea avea Comisia Europeană în interzicerea exporturilor românești de ovine pe terțe piețe? Este, de fapt, o dovadă de pupincurism de joasă speță. Fără îndoială, în măsura în care prostia ori absența patriotismului i-ar caracterizează în mod constant pe politicienii noștri, atunci, fără îndoială, lucrurile ar fi cât se poate de simple. Soluția fiind, într-o astfel de prezumție, la îndemâna oricărei organizații politice care își propune drept obiectiv reprezentarea și transpunerea în viață a intereselor diferitelor categorii de români. Astfel, nimic mai simplu pentru ca o atare organizație să-și atingă obiectivul: să acapareze spațiul public, interesul românilor, arătând „dezastrul” pricinuit de nepriceperea cronică a celor aflați la pupitrele puterii.
Și aici, avem altă problemă, confuzia dintre spațiul public și cel virtual a redus mult costurile unei astfel de întreprinderi. Și suntem încă într-o fază incipientă a unor procese în care rețelele de socializare vor avea o relevanță tot mai semnificativă în funcționalitatea sistemului de putere autohton, totul petrecându-se în condițiile în care neadecvarea politicienilor la realitatea majorității semenilor lor se va constitui, și de acum încolo, în acel rezervor care a alimentat din totdeauna frustrările și extremismele de tot felul. Capitalizarea acestora de către partide și actori politici atipici, utilizând rețelele de socializare, este doar o chestiune de organizare și resurse facil de accesat. Avem de-a face cu un proces a cărui evoluție este imprevizibilă.
Desigur, AUR este în plin proces de capitalizare a nemulțumirilor față de tot felul de politici aiurea. Ca să nu le catalogăm altfel. Și o face fără să producă vreo dovadă că această organizație politică s-ar baza pe alte criterii de selecție a membrilor săi. Iar competența ar fi la ea acasă! Nici vorbă despre așa ceva… De altfel, trebuie spus că felul cum procedează această organizație politică nu este ceva cu totul nou pe meleagurile mioritice. Într-un mod asemănător a procedat, fără îndoială, și USR-ul. Mulți dintre români au crezut în promisiunile acestuia, votându-l. Și, iată-l ajuns la putere, chiar dacă în condițiile unei coaliții. Problema constă în faptul că acest partid nu a demonstrat altceva în actul guvernării. Acel altceva care să justifice încrederea acordată. În aceste sens, miniștri săi fiind, de pildă, la fel de „pricepuți” ca și cei ieșiți de sub plapuma PSD, ori PNL.
Prima concluzie… În toată tărășenia crizelor abătute asupra românilor, prea puțin contează, de pildă, prostia PSD-ului, care, alături de AUR – al cărui gest este justificabil, fiind un partid de opoziție – a dus la desființarea bravei coaliții. Relevant, pentru evoluția democrației autohtone, rămâne faptul că și USR-ul, în exercițiul guvernării, s-a comportat asemănător năravurilor coagulate de către mai vechile partide – PSD și PNL. USR este, așadar, un proiect eșuat!
A doua concluzie… Parcursul postcomunist al tinerei democrații mioritice pare să fi ajuns la un maxim funcțional. Mai mult de atât s-ar părea că nu se poate. Mecanismul structural care ar fi trebuit să asigure autodezvoltarea societății autohtone pare să fie unul care, în mod evident, depășește capacitatea intelectuală și organizațională de care sunt capabile partidele noastre mioritice în acest moment. Ceea ce ne îndeamnă să punem la îndoială faptul că doar prostia, ori patriotismul prea firav, ne-ar putea explica pe de-a întregul procesul împotmolirii pe care îl traversează recent societatea autohtonă. Altfel spus, lucrurile sunt ceva mai grave. Cazul USR, urmat, probabil, de cel al AUR, ne indică un fapt îngrijorător: actuala cultură politică și organizațională, posibilă în România, nu poate să conducă nici la schimbarea vechilor partide, a năravurilor acestora. Și nici la apariția altora. Deocamdată, piața politică autohtonă nu a generat structuri politice capabile să dezvolte și să funcționeze potrivit unei alt fel de culturi organizaționale. În acest sens, n-are cum să nu te pună serios pe gânduri ultimele gesturi politice marca AUR: conducerea interimară Tvr. și pupatul drapelului. În mod evident, acestea constituie în mostre ale capabilităților acestui partid. Căci, AUR nu a făcut altceva decât a făcut troica înjghebată de PSD-PNL-USR! Adică, își plantează în funcții acoliții și iau decizii fără niciun fel de expertiză.
Actuala cultură politică și organizațională ce caracterizează deocamdată regimul funcțional al partidelor mioritice a ajuns, din nefericire, să se constituie într-o frână pentru mecanismele care ar fi trebuit să asigure autodezvoltarea societății. Cauza este veche și a însoțit procesul de modernizare a societății autohtone. Este vorba despre fenomenul slabei valorizări pe care românii, în genere, și-l tot exercită unii asupra altora. Este un fenomen măsurabil și se constituie într-un fel de constantă arhetipală, încă funcțională pe meleagurile mioritice. Un fapt care și-a pus amprenta asupra întregului proces de structurare a comunității politice de factură democratică din arealul autohton. Actuala elită politică nu a reușit, în cele trei decenii de parcurs postcomunist, să confere un alt curs acestui proces.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
