Aurelian Cotinescu, ales vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a anunțat că a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților. Potrivit acestuia, noua responsabilitate vine într-un context marcat de războiul de la granițele României și de tensiunile din Orientul Mijlociu.
Aurelian Cotinescu a precizat că una dintre principalele sale priorități va fi monitorizarea investițiilor asumate contractual în industria românească de apărare. Deputatul susține că aceste proiecte trebuie să genereze locuri de muncă și să includă transfer de tehnologie, nu să se limiteze la simple achiziții.
„Voi urmări ca să se facă investițiile promise și angajate contractual în industria românească de apărare, dar vreau ca investițiile să însemne locuri de muncă reale și transfer de tehnologie”, a transmis parlamentarul.
În declarația sa, deputatul PNL a afirmat că va susține atât producătorii de stat, cât și companiile private din România. O atenție specială va fi acordată dezvoltării capacităților industriale din județul Dâmbovița, pe care îl reprezintă în Parlament.
Printre obiectivele menționate se numără platformele industriale de la Mija, Moreni și Dragomirești, precum și investițiile private de la Petrești ale companiei IVECO și ale producătorului sud-coreean Hanwha Aerospace.
O altă direcție anunțată de Aurelian Cotinescu vizează creșterea siguranței în școli. Deputatul a declarat că va susține măsuri mai ferme pentru prevenirea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor, precum și o colaborare mai eficientă între unitățile de învățământ, părinți și poliție.
„Voi susține măsuri mai ferme pentru prevenirea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor, o colaborare mai bună între școli, părinți și poliție și un nivel mai ridicat de siguranță pentru elevi și profesori”, a precizat acesta.
În încheiere, deputatul a sintetizat prioritățile mandatului său prin trei direcții: consolidarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și creșterea siguranței comunităților.
„Apărarea României înseamnă o armată puternică, o industrie importantă și comunități mai sigure”, a transmis Aurelian Cotinescu.
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media