TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

O viziune interdisciplinară asupra societăţii postcapitaliste (5)

 

   „Faptul că astăzi cunoştinţele au devenit resursa, în loc de o resursă, face ca societatea noastră să fie postcapitalistă. Acest fapt schimbă – fundamental – structura societăţii. Creează dinamici sociale şi economice noi. Creează noi politici (…). Putem prezice un lucru: cea mai mare schimbare va fi schimbarea în cunoştinţe – în forma şi conţinutul lor; în înţelesul lor; în responsabilitatea lor; şi în ceea ce înseamnă a fi o persoană educată.” – (Peter Drucker).

   Sistemul social curent capitalist pur şi simplu nu funcţionează. Schimbările graduale nu funcţionează, atât în S.U.A, cât şi în Marea Britanie etc. În aceste ţări, când cei mai mulţi oameni nu au avut o creştere a nivelului de trai de peste un deceniu şi mulţi s-au confruntat cu o scădere – susţin Steve Hilton împreună cu Scott Bade şi Jason Bade, în lucrarea „Mai uman”, Editura Publica, 2015 – când viaţa de zi cu zi este o luptă pentru mulţi, când calitatea vieţilor oamenilor este cu mult sub ceea ce văd în alte ţări, când există o clasă inferioară permanent săracă de multe decenii – cred că toate acestea impun un caracter de urgenţă. Este criză şi necesită un mare semnal de alarmă, nu menţinerea cursului. Situaţia este valabilă practic pentru toate ţările capitaliste dezvoltate şi desigur cele în curs de dezvoltare. „Dar ne putem îndrepta spre ceva mai bun, scrie autorul, adică spre o eră postbirocratică, în care preluăm puterea asupra lucrurilor care contează pentru noi de la birocraţiile distante şi anonime din guverne şi mediul de afaceri. O eră în care lucrurile funcţionează la o scară inteligibilă şi controlabilă. O eră mai umană… Lumea modernă este un loc fantastic, plin de entuziasm şi ingeniozitate dar, pe măsură ce continuăm să inventăm, să inovăm şi să avansăm, ar trebui să ne amintim ce ne face umani: oamenii, relaţiile, spontaneitatea, emoţiile. Pe măsură ce creăm şi răspândim bogăţie şi şanse, pe măsură ce construim o lume de minuni tehnologice, pe măsură ce ne refacem instituţiile şi forţăm barierele cunoaşterii, ar trebui să încercăm să facem aceste lucruri în concordanţă cu aceste adevăruri umane esenţiale”.

    Punctual, aceste trăsături ale noii societăţi postcapitaliste / postbirocratice, după Steve Hilton (propuse la o distanţă de un sfert de secol după Drucker) ar fi:  schimbarea priorităţilor guvernamentale ca prim pas în realizarea unei lumi mai umane. Guvernele trebuie să construiască infrastructura în sens larg care să permită oamenilor să trăiască fericiţi, sănătoşi, să aibă vieţi înfloritoare, ceea ce nu presupune să ignore economia, sau să pretindă să avem nevoie de bugete echilibrate, ci să definim economia în termeni umani şi să ne asigurăm că bugetele echilibrate chiar reflectă priorităţile noastre umane, nu doar accidente oculte şi oarecum aleatorii ale istoriei economice, aşa cum se întâmplă azi! (vezi şi Indicele Dezvoltării Umane, care combină educaţia şi speranţa de viaţă cu veniturile, încă din anul 1990). Eforturile tradiţionale ale guvernelor de a schimba comportamentul oamenilor implică adesea această greşeală clasică, subliniind comportamentul negativ pe care vor să îl descurajeze, în loc să promoveze ca normă socială comportamentul pozitiv pe care vor să îl încurajeze. Cea mai mare problemă a guvernelor de azi, mari, centralizate – o relicvă a epocii birocratice – este că oamenii care iau deciziile sunt prea depărtaţi de oamenii afectaţi de ele. Guvernele trebuie să fie mici, agile şi mai presus de toate locale. Chiar dacă unele domenii politice precum politica monetară, forţele armate, afacerile externe sunt în mod necesar un efort naţional, cele mai multe domenii precum asistenţa socială, educaţia, sănătate, poliţia, dezvoltarea economică, pot şi trebuie să fie furnizate local. Deci, un guvern minim viabil, descentralizarea, localismul radical este un pas esenţial către un sistem mai uman de guvernare!

   Apoi, școlile trebuie să fie stimulate să se gândească la învăţarea emoţională şi socială, la caracter şi la abilităţile necesare în secolul XXI şi nu doar la îmbunătăţirea scorurilor la teste. Elevii trebuie să fie notaţi în funcţie de curaj şi profesorii în funcţie de spiritul antreprenorial al elevilor lor. E necesară sporirea calităţii educaţiei prin descentralizarea controlului cât mai mult posibil ca în Finlanda, etc. Ar trebui să atragem în învăţământ cele mai creative creiere şi oameni de acţiune din societate, de parcă ar fi cea mai nouă firmă start-up, iar lecţiile să fie combinate cu experienţa practică, să pună accent nu doar pe dezvoltarea intelectuală, ci şi pe cea umană, emoţională. Atâta vreme cât şcolile sunt „fabrici”, copiii noştri vor suferi şi vor fi trataţi ca mărfuri, ca nişte rotiţe ale unor maşini. Dar ei trebuie trataţi ca oameni, iar sistemul de învăţământ să preţuiască creativitatea, să recompenseze ingeniozitatea şi să stimuleze inteligenţa; să închidem „şcolile-fabrică” şi să le facem mai umane.

   Copilăria-supraprotecţie sau subprotecţie? este o dilemă: dacă îi supraprotejăm, le inhibăm dezvoltarea din punct de vedere mental, fizic şi emoţional, iar dacă îi subprotejăm, îi lăsăm să experimenteze prematur lumea adulţilor şi aceasta pentru că tehnologia nouă, dispozitivele   le-au oferit copiilor educaţie şi recreere, dar simultan şi stres, mutând graniţa dintre lumea adulţilor şi lumea copiilor. Le oferim copiilor noştri dispozitive electronice pentru a-i ţine ocupaţi şi pentru a obţine noi o clipă de linişte şi le interzicem să se joace afară de teama că li s-ar putea întâmpla ceva rău; este o tendinţă jalnică şi inumană de a evita orice risc şi care reflectă bunele instincte pervertite de o cultură a isteriei, proceselor şi birocraţiilor pompoase. Lecţiile de viaţă care vin odată cu joaca sunt unele dintre cele mai importante pentru că joaca de calitate, nestingherită, imaginativă şi aventuroasă îi învaţă pe copii să se descurce, să fie întreprinzători, coordonarea mână – ochi, creativitatea, cooperarea şi abilităţile sociale. Deci, lăsaţi copiii să se caţăre în copaci sau să folosească uneltele, nu îi supravegheaţi încontinuu şi neapărat nu le planificaţi timpul de joacă, ne sfătuieşte Steve Hilton; acordaţi-le timp pentru   a-şi forma propriile interese şi pentru a-şi folosi imaginaţia. Subprotecţia îi lasă pe copii să devină consumatori mai devreme, activi sexual mai devreme şi să îşi asume mai devreme poverile adulte ale stresului şi anxietăţii. Pornografia este una dintre cele mai dăunătoare ameninţări la adresa sănătăţii fizice, psihice, afective şi morale a copiilor, ca şi problema supraexpunerii acestora la ecrane şi tehnologie, afectarea abilităţii conversaţiei interumane. Soluţii propuse de autor: cărţi şi articole mai multe despre detoxifierea digitală, sfaturi pentru părinţi cum să evite sau cel puţin reducă demenţa digitală a copiilor (vd. şi Manfred Spitzer).

   Una din căile progresiste vizează proiectarea produselor tehnologice ale firmelor, construirea unor versiuni ale produselor lor de bază care să îi împiedice pe copii să vizualizeze conţinut pentru adulţi pe internet. Similar cum le-a fost interzis fumatul şi băutura copiilor, ar trebui creată o normă socială care să interzică copiilor accesul la internet nesupravegheat ori realizarea unor telefoane funcţionale care să permită doar copiilor să îşi sune părinţii în caz de urgenţă şi a scrie SMS-uri, dar să nu poată vizualiza pornografie etc. În aceeaşi ordine de idei, demnă de reţinut, este şi opinia profesorului român de ştiinţe cognitive aplicate Mircea Miclea şi fost ministru ala educaţiei care crede că în următorii ani elevii vor utiliza masiv inteligenţa artificială ca să îşi facă temele. Dar trebuie să concepem A.I. însă ca şi cum ar fi un părinte responsabil. Dacă eu sunt elev şi nu pot să îmi fac tema şi vin la dvs., care sunteţi părintele meu, să mă ajutaţi să îmi fac tema, este o modalitate. Dacă sunteţi părinte iresponsabil, îmi faceţi tema, îmi daţi un rezultat, nu o deprindere, este o altă modalitate. Din păcate, A.I. deocamdată este centrată pe rezultate, nu pe procese de gândire. Ce înseamnă asta? Dacă vii la mine cu compunerea pe care ţi-am dat-o să o faci acasă, dar bănuiesc că ţi-a rezolvat-o A.I. eu pot să îţi dezvolt procesul. Cum? Întrebându-te cum ai gândit când ai scris că personajul acesta se întâlneşte cu persoana cealaltă, de ce ai folosit o descriere mai degrabă a emoţiilor decât a realităţii. Ai vrut să faci o descriere în stil romantic sau realist? Astfel te notez în funcţie de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul ăla…. Dacă evaluez rezultate, tu îmi vei da rezultatele luate de la A.I. Dacă te evaluez pe bază de procese, tu vei învăţa procese. (Declaraţie în emisiunea „Educaţia la putere”, TVR2, 20 nov. 2025)

   În 2029, OCDE va testa competenţele media şi de utilizare a A.I. în cadrul PISA, la elevii de 15 ani. Şi profesorii vor fi instruiţi ca să îşi dea seama care texte sunt generate online cu ajutorul platformelor de A.I. precum ChatGPT şi care sunt creaţie proprie.

   În privinţa sănătăţii, pe lângă spitalele publice „benzi transportatoare” (care îşi aleg pacienţii pe care îi tratează ca pe nişte pachete ale „spitalelor-fabrici”, sănătatea industrializată pentru că spitalele mari operate de mari birocraţii care lucrează cu mari companii farmaceutice, pacienţii trecând pe loc secund, inadecvate pentru vârstnici), se propun: subcontractarea extinsă a serviciilor precum curăţenia, mâncarea şi spălătoria, telemedicina prin care pacienţii pot vorbi cu doctorul, dar şi cu familia şi prietenii, sănătatea descentralizată până la cea mai mică unitate descentralizată (furnizori mai mici, mai inovativi şi mai umani publici, privaţi ori organizaţii pe acţiuni deţinute de angajaţii lor), un sistem de suport familial şi echipe medicale de încredere folosind suplimente alimentare cât mai puţine care sunt adesea dăunătoare dacă nu se ţine seama de contextul personal, prescrise nemecanic de către doctori, deci cât mai puţină „negustorie” cu sănătatea.

   Să renunţăm sau cel puţin să reducem hrana prin sistem alimentar inuman bazat pe ferme industriale pentru animale, ca şi pentru plante, pe care se bazează acestea, şi la multe pesticide artificiale, îngrăşăminte chimice, organisme modificate genetic. Să renunţăm la consumerism, la o saţietate specifică senzorială, care copleşeşte creierul, la mâncarea industrializată. Să dezvoltăm ferme mici unde dacă apar infecţii animale, aceste cazuri pot fi mai uşor izolate, creşterea animalelor în libertate şi fără cuşti, la sol. Să eliminăm nutrienţii artificiali din mâncăruri sau cel puţin să facem reducerea lor mai mică în favoarea celor naturali. Să stimulăm fermele de familie care vând în pieţe odată pe săptămână. Să facem o etichetare prin care să se spună ce fermier a produs carnea de vânzare sau alte produse. Să sporim numărul platformelor online de vânzare a produselor agroalimentare care elimină prin suprimarea magazinului fizic majoritatea costurilor suplimentare, o livrare direct acasă, dar şi o educare a consumatorilor. Să sporim numărul şi suprafaţa terenurilor agricole organice.

   Afacerile sunt motorul activităţii economice. Chiar ideea de antreprenor este profund umană întrucât a crede în ceva, că poţi face ceva, mai bun decât există pe piaţă, că meriţi să îţi rişti viaţa, reputaţia, banii tăi şi ai altora pentru a începe o afacere sunt lucruri umane unice. Contribuţia socială a afacerilor se face prin comerţ strâns legat desigur de revoluţiile în energie şi comunicaţii care au conectat culturile disparate de pe glob. Dar marile firme plătesc salarii obscene şefilor lor şi tot mai mici muncitorilor, supermarketurile au falimentat micii fermieri şi alţi furnizori, au devenit „oraşe-clone”, însă preţul alimentelor a crescut mai repede decât inflaţia. Concentrarea puterii economice a băncilor s-a transformat în putere politică, iar lobbyştii corporatişti sunt „umăr la umăr” cu legiuitorii, făcând regulile după care joacă pentru că toate campaniile electorale şi partidele politice trebuie plătite cu multe milioane pe an. Da, pentru o economie colaborativă, o economie mai umană care permite antreprenorilor să furnizeze servicii direct, fără intermediere, sau o infrastructură corporatistă substanţială. Clienţii primesc servicii nu de la profesionişti, ci de la oameni ca ei, şi au de exemplu firme ce concurează cu hoteluri mari prin închirierea camerelor libere care aduc şi proprietarilor venituri suplimentare şi facilitează interacţiunea cu oameni reali, obiceiuri şi culturi locale, şi nu camere de hotel sterile. Internetul poate contribui la umanizarea pieţelor prin creşterea gradului de informare şi permite consumatorilor să facă alegeri nu doar în funcţie de preţ şi calitate, ci şi de impactul uman şi de mediu.

   Sintetizând ideile, teoriile, opiniile inventariate în articolele publicate în prima parte a analizei mele voi formula în articolul următor câteva concluzii generale, apoi voi enumera posibile trăsături ale societăţii post-capitaliste ce rezultă din opiniile selectate în articolele succesive anterioare publicate săptămânal şi voi enunţa câteva probleme teoretice şi practice rămase deschise pentru cercetarea viitoare.

Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de Centrul Român pentru Educaţie Economică (C.R.E.E.) în parteneriat cu National Council on Economic Education (N.C.E.E.) din S.U.A. şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius”din Constanţa.