„Aș vrea, dacă sunteți de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică și ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm și noi”, ne-a scris domnul Șerban Foarță. Suntem, firește, onorați de această colaborare și e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele vrăjite ale unuia dintre marii scriitori ai lumii în care trăim.
[ A L A N D A L A ! ]
PENTRU COPII ȘI PENTRU RAFINAȚI
Chatte blanche, chatte sans tache, Je te demande, dans ces vers, Quel secret dort dans tes yeux verts, Quel sarcasme sous ta moustache.
Paul Fort
BROASCA ALBASTRĂ
1. Întrebare către bunul pădurar
Vrem să ştim, dom’ pădurar, după ce, la dumneavoastră, se cunoaşte soiul rar de brotac cu piele-albastră?
După faptul că e verde celălalt? sau că se pierde printre nuferi, făcând ţuşti!, fi’ndu-i teamă de răţuşti?
sau că glasu-i e perlat? sau că are păr pe trup? că se plimbă,-n lung şi-n lat, singuratic sau în grup?
După multă reflectare, în oglinda unui lac, ne răspunse cu glas tare: După faptul că nicicare n-a văzut aşa brotac.
2. Răspunsul dat pădurarului
Pădurare, minţi (cu slabe argumente!): un safir am văzut, cu patru labe, luncii,-n soare, musafir, către prânzul mic, în jurul lacului; era verzui, însă reflecta azurul cu întregul trup al lui.


Facebook
WhatsApp
TikTok




































