Salutări din mers, de pe autostrada A51, adică de pe acea fâșie de asfalt de vreo treizeci de kilometri care leagă două lumi ce pretind, cu o îndărătnicie plină de farmec, că nu au nimic de împărțit. Glumesc, nu vă salut de pe autostradă și cu atât mai puțin din mers, dar mi s-a părut interesant să fac introducerea prin drumul care leagă două orașe. Pe hartă, distanța dintre Marsilia și Aix-en-Provence este o simplă aruncătură de băț: o jumătate de oră printre coline calcaroase, sub același soare generos al sudului. În realitate însă, din punct de vedere cultural, social și mai ales al orgoliilor locale, ai deseori senzația că între ele se cască o prăpastie uriașă.
Dacă vrei să asculți un dialog al surzilor transformat în artă urbană, nu trebuie decât să aduci în discuție cele două orașe în fața localnicilor. Rivalitatea este veche de când lumea, dar clișeele de astăzi sunt mai vii ca niciodată.
Pentru cei din Aix, Marsilia este haosul întruchipat: un oraș zgomotos, sărac, murdar, sufocat de trafic, unde regulile de circulație par simple sugestii lirice, iar viața se trăiește la volum maxim, pe muchie de cuțit. Privită de pe terasele cochete de pe Cours Mirabeau, printre fântâni arteziene și conace din secolul al XVII-lea, Marsilia e văzută ca o soră mai mare, turbulentă și rebelă, la care e bine să nu te uiți prea de aproape ca să nu-ți pătezi cămașa de in și pulovărașul de cașmir spânzurat pe spate.
De cealaltă parte, marsiliezul autentic nu rămâne niciodată dator. Pentru el, un locuitor din Aix este definiția absolută a burghezului plin de figuri, scorțos, snob, „bobo” și „prout-prout” (ați intuit bine, un zgomot care imită, scuzați-mi franceza, flatulența), care își dă aere de aristocrat scăpat la reduceri doar pentru că locuiește într-un decor de carte poștală. Marsiliezul, crescut cu briza mării în nas și cu spiritul liber al portului, râde în hohote de pretențiile vecinilor din interior. Iar gluma supremă a Marsiliei taie fără milă orice pretenție geografică: pentru un marsiliez get-beget, Aix-en-Provence este deja… „mult prea la nord”. Cum ai ieșit din oraș și ai lăsat marea în spate, ai trecut de primele dealuri și ai intrat direct în zona polară a Franței. Nu mai contează că ești tot în inima Provence-ului, dacă nu vezi Mediterana, ești deja spre Paris! Și Paris… „nu bun”!
Prins la mijloc între aceste două filozofii de viață, recunosc că mă amuz copios de fiecare dată când le ascult duelul verbal. Și asta pentru că destinul meu profesional mă obligă să trăiesc simultan în ambele universuri.
În calitate de universitar, viața mea se împarte frățește între cele două redute. La Marsilia, țin cursuri într-o clădire aflată la doi pași de gară. Acolo simți pulsul crud, nefiltrat, viu al orașului: cobori scările monumentale de la gara Saint-Charles, te amesteci instantaneu cu miile de navetiști, cu forfota, cu strigătele și cu acea energie vulcanică pe care doar un port secular o poate genera. Este o Marsilie vibrantă, muncitoare, grăbită și plină de viață.
În altă zi, decorul se schimbă radical. La Aix, predau într-un campus nou-nouț, ultramodern și conceput impecabil pe principii ecologice. Este un spațiu superb, scăldat în lumină naturală, respirând prin pereți din materiale sustenabile, înconjurat de multă verdeață, dar dotat în același timp cu tehnologie de ultimă generație. Acolo, studenții se pot așeza cu laptopurile pe iarbă între două cursuri, aerul e curat, iar liniștea pare decupată dintr-o broșură scandinavă despre viitorul educației verzi.
Trecerea de la una la alta este o veritabilă călătorie între două stări de agregare ale realității: de la realismul brut, gălăgios și incandescent al gării din Marsilia, la calmul academic, ecologic și hi-tech al campusului din Aix.
Și totuși, oricât s-ar ciondăni pe la colțuri, cele două orașe nu pot trăi unul fără celălalt. Până la urmă, universitatea noastră le-a pus numele laolaltă pe frontispiciu: Aix-Marseille Université. Fără forța brută, creativitatea și energia populară a Marsiliei, regiunea și-ar pierde forța vitală. Iar fără rigoarea, rafinamentul universitar și echilibrul elegant din Aix, s-ar risipi probabil într-un tumult fără direcție.
Până data viitoare, vă transmit salutări călduroase de la granița dintre piatra veche și marea agitată, bucurându-mă că pot preda în viitorul verde din Aix, dar și că am garanția că, la doar 30 de kilometri mai la „sud”, Marsilia continuă să trăiască fără nicio figură, fără… „prout-prout”!
*
PS: Am cerut unui model de inteligență artificială să comenteze această rivalitate și să lase o mică glumă provensală. Răspunsul a venit prompt:
„– Care este diferența dintre un locuitor din Aix și unul din Marsilia când își comandă o cafea pe terasă?
– Cel din Aix întreabă din ce plantație bio provine bobul și dacă laptele e ecologic… în timp ce marsiliezul a băut deja cafeaua, a certat doi șoferi în trafic, a vorbit despre meciul lui OM și a plecat fără să mai aștepte nota!” Mi-a plăcut…
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
